INTERVIU - Ioana Flora: Niciodată nu te opreşti ca actor; "aşteptarea" nu este un moment negativ

Ioana Flora povesteşte în interviul acordat MEDIAFAX despre rolul din scurtmetrajul "Scor alb" - care are premiera vineri seară, în competiţia naţională a festivalului NexT din Bucureşti - şi spune că a atras-o foarte tare modul în care personajul său îşi exprimă trăirile, "nu prin foarte multe cuvinte". " (...) m-a atras foarte tare felul în care personajul exprimă asta, nu prin foarte multe cuvinte, adică nu este explicit tot traseul acesta al căutării ei, al momentelor în care dubii, în care nu ştie exact ce hotărâre să ia şi traseul interior al personajului. Mi s-a părut că ar fi foarte interesant şi o provocare din punct de vedere actoricesc", spune Ioana Flora.

Acţiunea scurtmetrajului "Scor alb", de Marius Olteanu, se petrece în timp ce un meci de fotbal paralizează Bucureştiul, iar, la Gara de Nord, Dana ocupă cu ceva efort taxiul lui Alex. Odată ajunsă în faţă blocului şi în ciuda diferenţelor dintre cei doi, Dana îl roagă pe Alex să rămână cu ea până la venirea dimineţii. Cu orice preţ.

Despre legătura dintre titlul filmului şi personajul său, Dana, din scurtmetrajul lui Marius Olteanu, Ioana Flora declară că o vede "la modul la care niciodată nu îţi dai seama dacă decizia ta este bună sau rea". "Scor alb înseamnă o egalitate în interiorul tău, se poate egal să fie bine, se poate egal să fie rău, tot ce se va întâmpla în urma deciziei tale. Aşa am interpretat eu, acum poate există o altă interpretare a regizorului, adică 0-0, pe ideea 'ce-am avut şi ce-am pierdut', la un nivel mult mai profund", completează actriţa.

Aceasta mai spune că un rol într-un scurtmetraj nu este mai dificil faţă de unul în lungmetraj, dar, dată fiind dimensiunea redusă, partitura trebuie să fie mai condensată. "E doar o poveste, din punctul meu de vedere, un scurtmetraj ar trebui să fie o bucată dintr-un lungmetraj, o bucată despinsă dintr-un lungmetraj, să poţi oricând să adaugi şi ceva înainte şi ceva după, ca şi procedeu artistic. Ce exprim eu în momenţelul acela, nu trebuie să fie, apropo de intensitate, mai intens decât dacă aş exprima într-un lungmetraj, dar pur şi simplu este o bucată a poveştii care, dacă s-ar continua, personajul meu ar continua traseul mai departe, este ca un sertar mic dintr-un dulap şi atunci procesul meu ca actor este acelaşi ca şi la lungmetraj", adaugă Ioana Flora.

Citeşte şi: "Scor Alb", de Marius Olteanu, în competiţia oficială a Festivalului de Scurtmetraje de la Busan - VIDEO

Vorbind despre producţiile de teatru independente în care joacă, Ioana Flora relatează că a învăţat foarte multe lucruri, precum PR, dar şi să se bucure. "Am învăţat să mă bucur pentru că este produsul tău 100%, îţi iese, bine, nu îţi iese, bine, pe tine te costă, publicul este singurul care judecă. Şi, pentru mine, publicul contează cel mai mult ca şi actor. În momentul în care mă duc şi joc pe scenă am această bucurie că ei se bucură de ceea ce văd, că primesc emoţia, atunci raportul meu este un raport direct cu publicul", adaugă Ioana Flora.

Pe de altă parte, Ioana Flora vorbeşte de faptul că actorului, prin esenţa lui, îi place să fie "luat" într-un rol. "Spunea cineva la un moment dat că, într-o relaţie regizor-actor, regizorul trebuie să fie bărbatul şi actorul este femeia, şi pe undeva are dreptate. Actorul trebuie şi lăudat, şi ridicat, şi să i se ofere posibilitatea să înflorească. Dacă mă întrebi, eu nu m-aş fi putut face vreodată regizor", completează actriţa.

Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de actriţa Ioana Flora:

Reporter: Jucaţi în "Scor alb". Ce v-a atras la acest scurtmetraj?

Ioana Flora: Mi-a plăcut ideea poveştii din scenariu, în care personajul pe care îl interpretez e într-o situaţie în care trebuie să ia o decizie importantă care îi va ghida viaţa într-o direcţie sau alta, complet opuse, şi m-a atras foarte tare felul în care personajul exprimă asta, nu prin foarte multe cuvinte, adică nu este explicit tot traseul acesta al căutării ei, al momentelor în care dubii, în care nu ştie exact ce hotărâre să ia şi traseul interior al personajului.

Mi s-a părut că ar fi foarte interesant şi o provocare din punct de vedere actoricesc. Şi mi-a mai plăcut încă un lucru care există în scenariu, respectiv faptul că taximetristul... , pentru că este povestea unei femei care ajunge la gară şi care ia un taxi şi merge spre casă. În tot drumul acesta, ea are mici ezitări, până la urmă luând decizia să-l întrebe cât costă noaptea de staţionare în momentul în care ajunge în faţa casei, adică să rămână pentru o perioadă, pentru un timp nedeterminat, ca să aibă curajul să ia acea hotărâre decisivă pentru ea.

Aşadar, al doilea lucru care mi-a plăcut era că taximetristul acesta este un ilustru necunoscut pentru ea şi că ea împărtăşeşte cu un ilustru necunoscut un lucru foarte important al ei, cum există momente în viaţă în care ţi se întâmplă ca nu fix omul cel mai apropiat de tine să fie lângă tine când ţi se întâmplă ceva important, bun sau rău, şi cineva care este din întâmplare acolo şi în momentul acela rămâne marcant pentru restul vieţii şi pentru tine şi pentru persoana aceea. Apoi, drumurile din nou se despart, e ca o întâlnire în timp şi spaţiu, după care drumurile din nou se despart, nu se naşte o relaţie între ea şi taximetrist sau ceva de genul acesta, ci pur şi simplu este un om care, de la o relaţie foarte rece, ajunge la o relaţie profund umană într-un timp foarte scurt. Ca o bucată de timp desprinsă cumva din tot restul.

Rep.: Care este legătura titlului scurtmetrajului cu personajul pe care dumneavoastră îl interpretaţi?

I. F.: Cred că o văd la modul la care niciodată nu îţi dai seama dacă decizia ta este bună sau rea, niciodată nu poţi să spui dacă te întreabă cineva: "Regreţi ceva în viaţă, ai fi putut să faci altfel?". Eu, personal, niciodată nu aş spune că aş fi vrut să fac altfel lucrurile, cu toate că s-au dovedit a fi decizii proaste. Scor alb înseamnă o egalitate în interiorul tău, se poate egal să fie bine, se poate egal să fie rău, tot ce se va întâmpla în urma deciziei tale. Aşa am interpretat eu, acum poate exista o altă interpretare a regizorului, adică 0-0, pe ideea "ce-am avut şi ce-am pierdut", la un nivel mult mai profund.

Rep.: Este mai dificil un rol în scurtmetraj pentru un actor având în vedere dimensiunea redusă a peliculei?

I. F.: Nu mi se pare mai dificil, mi se pare doar diferit. E ca orice lucru care este mai scurt, mai mic, el trebuie să fie condensat.

Rep.: Vă solicită mai mult?

I. F.: Nu neapărat. E doar o poveste, din punctul meu de vedere, un scurtmetraj ar trebui să fie o bucată dintr-un lungmetraj, o bucată desprinsă dintr-un lungmetraj, să poţi oricând să adaugi şi ceva înainte şi ceva după, ca şi procedeu artistic. Ce exprim eu în momenţelul acela nu trebuie să fie, apropo de intensitate, mai intens decât dacă aş exprima într-un lungmetraj, dar pur şi simplu este o bucată a poveştii care, dacă s-ar continua, personajul meu ar continua traseul mai departe, este ca un sertar mic dintr-un dulap şi atunci procesul meu ca actor este acelaşi ca şi la lungmetraj.

Rep.: Aţi spus că personajul dumneavoastră are replici mai puţine şi, cu toate acestea, transmite foarte mult. Vă plac astfel de roluri?

I. F.: Nu am preferinţe. Decât că obişnuinţa mea a fost, în marea majoritate a cazurilor, au fost personajele pe care le-am jucat şi filmele pe care le-am făcut până acum, făcând parte din "Noul Val", aveau într-adevăr mai multe replici, era un discurs mai verbalizat, secvenţele, mai lungi, dar, într-un fel, Marius (Olteanu, regizorul filmului, n.r.) m-a împins spre o... . Prin faptul că există într-adevăr mai puţine explicaţii a ceea ce se întâmplă, nu îi povesteşte taximetristului la modul explicit, am nişte tăceri în film care m-au provocat foarte tare să exprim exact momentul, nu să taci pur şi simplu, nu să stai pur şi simplu, pentru că niciodată nu stai, există un stat activ, o tăcere activă, totul trebuie să fie activ pornind de la bunul nostru Stanislavski (Konstantin, n.r.), care ne-a învăţat foarte bine ceea ce ne-a învăţat şi facultatea face foarte bine că a preluat acest sistem. Totul trebuie să fie activ, gândul tău trebuie să fie activ, tăcerea ta trebuie să fie activă, să vrei ceva tot timpul. Tot timpul să ai un scop în mintea ta, chiar dacă ea are scopul de a duce decizia, dar micile scurtcircuite în scopul acesta este că se frământă dacă da, dacă nu. Toate aceste lucruri trebuie marcate în momente în care ea tace şi asta trebuie exprimat cumva, dacă nu te exprimi prin vorbe, te exprimi prin gesturi, mici sau mari. Un gest nu trebuie să fie atât de vizibil, dar este un gest, care este gestul psihologic al stării sau al gândului personajului respectiv. Mi-a plăcut foarte tare cum a condus Marius.

Rep.: Aţi vorbit de "Noul Val". Aţi debutat odată cu acesta. Ce vi se pare că s-a schimbat de atunci până acum în industrie? Din punct de vedere artistic.

I. F.: Artistic? E foarte bine că s-a iniţiat şi că există "Noul Val", în care s-au tot adăugat oameni valoroşi şi care, pe ici pe colo, au modificat lucrurile. Există nişte lucruri pe care unii regizori le-au preluat, apoi le-au transformat şi avem în mod cert câteva valori clare regizorale în România. Stilul actoricesc s-a adaptat cumva scenariilor, poveştilor despre care ele vorbesc.

Rep.: Spuneaţi că, atunci când v-aţi întors de la Piatra-Neamţ la Bucureşti, lumea filmului era destul de închisă. Vi se pare că pentru tinerii de acum a rămas la fel?

I. F.: Pentru mine (râde). Nu pot să mă pun în pielea tinerilor, pentru că am senzaţia că tot timpul apar generaţii noi, cu vocile lor proprii de regizori, de actori şi văd pe lângă mine oameni, din generaţii mai tinere, care îşi fac meseria cu la fel de mult drag şi aceleaşi căutări şi aceleaşi încercări de a-ţi face meseria, pentru că niciodată nu te opreşti în chestia asta. Ai momente când stai, mult mai mult decât ţi-ai dori şi când aştepţi...

Rep.: Este acesta cel mai greu moment din viaţa unui actor, momentele în care stau?

I. F.: E un scor alb. Au şi părţi bune şi părţi proaste. Momentele de aşteptare, de aşa-zisă aşteptare pot să se transforme în nişte momente de căutare ale tale cu tine, momente de câştigare a experienţei, care este absolut necesară pentru a exprima ceva într-o poveste, în cadrul unui scenariu, a unui personaj, trebuie să aibă o experienţă de viaţă care să se potrivească şi am avut şi momente în care am lucrat foarte mult, am avut proiecte unul după altul, partea mai puţin bună este că nu mai acumulezi energie, ci doar o livrezi şi, la un moment dat, rămâi fără, rămâi fără energie şi tot ce este legat de actul creativ, adică imaginaţie, putere de a reproduce. Asta e partea mai puţin bună. Partea bună este că, atunci când tu câştigi experienţă, tu devii mult mai stăpân pe mijloacele tale, dar nu aş considera un moment static, de făcut neapărat meseria, nu aş numi-o ceva de evitat, negativ. Lucrurile acelea care se acumulează acolo capătă mult mai multă valoare în momentul în care tu poţi să exprimi asta într-un nou proiect după un anumit timp.

Rep.: Şi atunci care ar fi momentul cel mai greu sau de evitat în cariera de actor?

I. F.: Care ar fi momentul de evitat? Pensia (râde). Toţi actorii spun că meseria noastră este ca un microb şi că te năpădeşte pur şi simplu şi că ţi-ai dori să joci mereu. E ca şi cum am vorbi despre moarte, nu? Fac meseria şi apoi nu o să o mai fac la un moment dat, din diverse motive, dar nu gândesc aşa de drastic. Singurul lucru la care mă raportez într-adevăr este unul cât se poate de concret: avem o industrie mică, această industrie mică produce puţine filme, puţine filme, puţine roluri, deci cam ăsta e scorul nostru alb. Dacă ar fi o industrie mai mare, la câţi studenţi ies de pe băncile facultăţii, ar trebui să fie mult mai multă producţie şi cinematografică, şi teatrală, şi mult mai mulţi bani investiţi în zona aceasta. Asta ne duce pe noi actorii la a răspunde la întrebarea ta: ce faci când aştepţi, de ce aştepţi, cum faci? Ştim foarte bine că în alte ţări din Europa, în Franţa, Germania, Olanda, se fac şi câte 50 de filme pe an, că sunt scurtmetraje, lungmetraje, toate acestea sunt cumva subvenţionate de stat, există mult mai puţine proiecte realizate din propriile fonduri, mult mai puţine.

Rep.: Vorbiţi de producţiile independente. Dumneavoastră jucaţi şi în teatre de stat, dar şi teatre independente. Simţiţi o diferenţă între cele două ca actriţă?

I. F.: În momentul în care joci într-un teatru de stat, eu, după primii doi ani în Piatra-Neamţ, am jucat doar sporadic în teatrele de stat ca şi colaboraror, dar acolo îţi este oferit totul: de la spaţiul de repetiţii până la remuneraţii, cumva eşti mai siguranţă decât dacă joci într-un spectacol independent unde tu eşti şi PR, eşti producător, joci şi în spectacol. Cumva, văd partea pozitivă a lucrurilor, cu toate că, la un moment dat, te oboseşte, că de fapt înveţi mult mai multe decât ai fost pregătit în facultate să faci. Spre exemplu, PR, o meserie separată.

Rep.: Ce aţi mai învăţat din teatrul independent în afară de PR?

I. F.: Am învăţat să mă bucur, pentru că este produsul tău 100%, îţi iese, bine, nu îţi iese, bine, pe tine te costă, publicul este singurul care judecă. Şi, pentru mine, publicul contează cel mai mult ca şi actor. În momentul în care mă duc şi joc pe scenă, am această bucurie că ei se bucură de ceea ce văd, că primesc emoţia, atunci raportul meu este un raport direct cu publicul.

Rep.: A devenit teatrul independent mai vizibil în România?

I. F.: Da, din necesitate a devenit mult mai vizibil, pentru că teatrele de stat sunt limitate ca şi număr de locuri pentru actori şi atunci foarte mulţi oameni şi-au luat în propriile mâini afacerea aceasta. Au început să-şi facă textele care le plac, spectacolele care le plac, au început să caute, să devină mult mai activi, îţi pune mintea la contribuţie. Nu vii şi ai gata textul, ai regizorul, montează textul ăsta şi tu joci rolul acesta. E o căutare. (...) Are partea de bucurie, dar şi cea de întrebare. Actorul, prin esenţa lui, vrea să fie luat, spunea cineva la un moment dat că, într-o relaţie regizor-actor, regizorul trebuie să fie bărbatul şi actorul este femeia şi pe undeva are dreptate. Actorul trebuie şi lăudat, şi ridicat, şi să i se ofere posibilitatea să înflorească.

Dacă mă întrebi, eu nu m-aş fi putut face vreodată regizor. Nu am energia de iniţiator în mine. Eu vreau să urmez, aşa sunt eu ca şi energie. Eu vreau să vină cineva să iniţieze şi apoi fac tot şi mai mult decât trebuie să fac eu. Regizorul trebuie să aibă această calitatea de lider, nu neapărat un dictator. Nu ţine de temperament.

Rep.: Unde vă simţiti mai bine? Pe scena teatrului sau pe platoul de filmare?

I. F.: Pe amândouă, pentru că se completează. Pentru un actor mi se pare important să meargă pe amândouă drumurile.

Rep.: Am citit că aţi spus că sunteţi colerică şi nu aveţi răbdare. Cum se îmbină cele două cu profesia de actor?

I. F.: Actorilor li se iartă. (...) Nu îmi dau seama. Nu are nicio legătură cum este temperamentul tău, important este să ai energia de a descătuşa energia din tine şi să existe. Ai văzut oameni care simţeai că se topesc aşa în asfalt? Poate oamenii aceia sunt înclinaţi mai mult spre a medita, spre a citi, spre alte activităţi. Un actor trebuie prin esenţa lui să aibă energie pe care să o dăruiască. Energia naşte energie, lipsa ei naşte plictiseală, probabil.

Rep.: Consideraţi că profesia de actor este o formă de modelare a temperamentului, personalităţii?

I. F.: Nu prea putem să o modelăm, pentru că îţi dai seama cât de schizofrenică ar fi treaba? Personaje diferite şi tu trebuie să crezi în fiecare, să găseşti puncte comune sau să te apropii de un personaj care îţi este complet diferit, nu? Şi atunci unde este stabilitatea? Meseria nu îţi cere calm mereu, ea îţi cere şi agitaţie, atunci tu eşti mereu săritor şi vrei să devii altcineva, să gândeşti altfel. Mi se părea şi comic când am început să fac nişte cursuri cu alţi oameni, să învăţ anumite tehnici actoriceşti, nu neapărat oamenii care vor să devină actori, şi atunci mi-am dat seama câtă stabilitate şi continuitate există în comportamentul lor în comparaţie cu mine.

Dacă mie mi se spune acum că trebuie să mă duc la o probă şi îmi spune regizorul că la a doua replică trebuie să încep să plâng, motivându-te interior, şi atunci motivaţia aceasta interioară trebuie să existe la o bătaie din palme la un actor antrenat. Totul este mult mai rapid. Nu cred să fie neapărat o terapie în sens, să te modeleze ca şi temperament, pentru că tu nu vrei să ai temperament fix: eu sunt coleric şi vreau să devin mai melancolic, mai calm un pic. Cu ce mă ajută în profesie? Nu mă ajută.

Rep.: Aţi fost în copilărie înconjurată de mulţi artişti, precum Geo Bogza, Nichita Stănescu. Care este cea mai frumoasa amintire legata de prezenţa lor?

I. F.: Îţi dai seama că au fost impresii care au rămas undeva întipărite în memoria mea şi de care nu îmi dădeam seama ce înseamnă. Ţin minte imagini. Să începem cu Geo Bogza. Ţin minte că, la o serată literară, el a primit un trandafir, el era destul de în vârstă, eu aveam vreo 6-7 ani şi a mâncat trandafirul. Asta mi se pare culmea boemiei şi a unei declaraţii artistice. El trăia în poezie mereu. De Nichita Stănescu îmi aduc aminte. Nu îi percepeam valoarea, pentru că nu ai cum ca şi copil, percepi omul. Recita mult şi, la un moment dat, m-a pus să cânt ceva în limba sârbă şi a compus o poezie în acelaşi ritm, aşa sonor, în limba română. La mine au fost impresii de copil, nu au fost impresiile mele pe care le-aş avea astăzi, cu respectul cuvenit.

Rep.: Faptul că aţi trăit înconjurată de artişti, tatăl dumneavoastră, poet, v-au făcut aceste lucruri să alegeţi această carieră?

I. F.: Eu sunt convinsă că da. Mă uit şi la copiii mei acum şi îmi dau seama că, în clasa lor, copiii care au părinţii oameni de afaceri, fiecare îşi învaţă copilul ce ştie mai bine. Îi văd şi pe copiii mei, tatăl lor fiind regizor, eu fiind actriţă, ei deja joacă, într-un serial, într-o reclamă, vin cu mine la spectacole de teatru, stau în culise.

Rep.: După "Scor alb" ce proiecte mai aveţi?

I. F.: După "Scor alb", după ce va fi văzut, îmi doresc foarte tare să existe o variantă în care să fie văzut, sunt deja mulţi oameni care întreabă şi acum va fi la NexT. După aceea va intra într-un circuit festivalier, în mod sigur, care nu va fi doar în ţară, dar sper să fie şi în ţară la alte festivaluri. Merge la Busan, care este cel mai important din Asia, şi e în competiţia oficială şi asta este un lucru foarte bun pentru film, dar mi-aş dori ca publicul larg să-l vadă, dar asta e la nivel de vis aşa.

(...) Mă bucur de existenţa lui, pentru că mi se pare un produs minunat şi asta e datorită oamenilor care au avut curajul şi dorinţa să se arunce într-un proiect independent 100% şi aici mă refer şi la Claudiu Mitcu, el fiind producătorul, şi Marius Olteanu, care au decis să facă asta din fondurile lor proprii. Noi, actorii care am participat la proiect cu acelaşi drag la proiect, fără a avea alte pretenţii, pentru că credeam în scenariu. După "Scor alb", tot aşteptăm să apară "Acasă la tata", care este filmul lui Andrei Cohn, după scenariul lui Mimi Brănescu.

De asemenea, din vară începe un nou proiect de teatru, tot independent, dar iniţiat din afară, un grant din partea statului norvegian, un grant Ibsen din partea organizaţiei internaţionale Ibsen, şi s-a făcut un casting la nivel naţional doar de actriţe, care vrea să potenţeze şi să încurajeze creaţia femeilor. Întreaga echipă este formată din femei, sunt două-trei regizoare, proiectul este iniţiat din partea românească de Cristina Modreanu. Se vor juca trei piese, fiecare dintre regizoare, în urma castingurilor, şi-au ales o echipă mică de actriţe, fiecare va regiza o piesă sau o interpretare a unei piese de Ibsen, bazată pe personajele feminine din Ibsen. Ibsen şi-a relatat poveştile prin prisma personajelor feminine şi chiar apăra cauza femei în epoca respectivă. (...)

Mai este filmul lui Radu Potcoavă pe care l-am filmat după "Scor alb", este tot un scurtmetraj. Joc în continuare în spectacolul "Ciao bella", pe care îl joc de ceva timp şi care îmi place foarte tare şi am început să descopăr marea bucurie de a juca în spectacole pentru copii, un lucru pe care la început l-am luat mai superficial, că la copii poţi face oricum, dar nu este aşa. Copilul, dacă se plictiseşte, se culcă. Este un public mult mai adevărat, pentru că nu stă să aplaude când nu are chef, pentru că nu stă până la capăt dacă nu are chef şi tu trebuie să te adaptezi din mers. Tot timpul se produc schimbări şi este o plăcere din ce în ce mai mare şi îmi dau seama, lucrez şi cu Antoaneta Zaharia, cu care eu mă înţeleg foarte bine de la "Ciao bella", şi atunci s-a format aşa o echipă. (...) Tot timpul inventezi ceva, este viu spectatorul, este viu şi actorul. Este o chestie de transfer de energie care nu se opreşte, dar ei, copiii, sunt fantastici, minunaţi.

Actriţă de film, teatru şi televiziune, Ioana Flora a devenit cunoscută publicului prin rolul său din "Marfa şi banii" (2001), al lui Cristi Puiu, în care a jucat alături de Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol. Acesta a fost primul lungmetraj românesc selectat la Festivalul de la Cannes, în 2001. Ioana Flora a primit, în 2007, premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic, pentru rolul său din "Pescuit sportiv", în regia lui Adrian Sitaru.

În 2012, ea a câştigat premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul "Periferic", în regia lui Bogdan George Apetri, şi premiul Pro Cinema pentru cel mai bun artist al anului.

Ioana Flora a fost selectată în programul "Talent Campus" din cadrul Festivalului de la Berlin, în 2012. Rolul care i-a adus selecţia este cel al Laviniei din "Periferic".