INTERVIU - Johan Kobborg: Să dansez cu Alina Cojocaru este o plăcere, o presiune, o responsabilitate

Astfel, coregraful danez Johan Kobborg, care va pune în scenă, sâmbătă, la Opera Naţională Bucureşti baletul "La Sylphide", a declarat în interviul acordat MEDIAFAX că talentul este important în cariera unui dansator şi îl poate ajuta să fie "fantastic pentru un an, doi", dar succesul nu durează fără muncă. "Într-un fel, cu cât eşti mai talentat, cu atât mai mult trebuie să munceşti", mai spune Kobborg.

Fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi invitat al celor mai importante companii de profil din lume, Kobborg vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX şi despre momentul în care şi-a dat seama că îşi doreşte să fie dansator.

În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat şi în calitate de coregraf. În 2009, montarea "La Sylphide" de la Teatrul Balşoi a primit premiul Masca de Aur, la Moscova, pentru cel mai bun spectacol al anului. Johan Kobborg a venit la Bucureşti pentru a pune în scenă, pentru prima dată în România, baletul "La Sylphide", unul dintre cele mai vechi şi importante din lume. Prima reprezentaţie bucureşteană va avea loc sâmbătă, avându-i în rolurile principale pe prim-soliştii de renume internaţional Alina Cojocaru, care îi este şi logodnică, şi Steven McRae.

Kobborg vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX despre rolul pe care l-a jucat acest spectacol în cariera sa artistică, fiind baletul pe care l-a dansat cel mai mult, pe scene din întreaga lume.

Totodată Kobborg vorbeşte despre momentul plecării lui şi a Alinei Cojocaru de la Baletul Regal din Londra. "Dacă inima mea începe să moară, e timpul să merg mai departe, să fac altceva", spune Kobborg, menţionând că decizia pe care au luat-o în iunie le-a aparţinut şi, crede el, au fost foarte curajoşi că au făcut acest pas.

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg au devenit parte din compania Baletul Regal din Londra în 1999, moment în care s-au cunoscut şi, de-a lungul anilor, au avut interpretări memorabile atât în Londra, cât şi în întreaga lume. Johan Kobborg spune, în interviul acordat MEDIAFAX, că nu există un balet pe care să-l prefere atunci când dansează cu Alina Cojocaru. "Orice dansez cu ea este o provocare, este o plăcere şi totodată o presiune şi o responsabilitate, dar este cea mai mare plăcere pe care mi-aş fi putut-o imagina", declară Johan Kobborg.

Prezentăm integral interviul acordat de Johan Kobborg agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Cum aţi început să dansaţi?

Johan Kobborg: Eram foarte interesat de muzică, de teatru în general, să cânt la multe instrumente. Obişnuiam să cânt foarte mult. Aceste interese s-au accentuat din ce în ce mai mult. De asemenea, am făcut şi puţin dans. Nu prea era balet la început. Erau mai mult dansuri precum show, step, jazz şi puţin balet. Totul era din ce în ce mai intens. Nu mai aveam timp pentru şcoala normală. Deci, când avem 15-16 ani, am început să mă concentrez pe una sau două dintre aceste pasiuni. Am ales baletul. Nu ştiu dacă eram mai talentat la altele, însă baletul combina mare parte dintre lucrurile care îmi plăceau: teatru, muzică, mişcări, poveşti, dramă. Aşa am decis să aleg această cale sau cel puţin să îi dau o şansă, să văd dacă reuşesc. La 15 ani am vrut să încerc, iar, după un an, dacă n-aş fi reuşit, m-aş fi întors la celelalte lucruri. Am fost norocos şi, bineînţeles, am muncit foarte mult şi, chiar dacă am început târziu, la 16 ani, m-am străduit foarte mult şi am reuşit să recuperez, să fiu la acelaşi nivel cu ceilalţi dansatori de la Şcoala de Balet Regală Daneză. Deci, aşa a început.

Reporter: Părinţii au fost de acord cu această decizie?

Johan Kobborg: Am avut-o numai pe mama, tata a murit când eram foarte mic. Mama, categoric, a fost de acord. Ea a fost actriţă înainte să mă aibă pe mine şi a făcut, de asemenea, dans, mai mult show dance. Deci, teatrul, arta în general, creativitatea erau într-un fel lucruri importante în familia mea, în vreme ce de cărţi, de şcoală, ne ocupam dacă aveam timp (râde).

Reporter: Care au fost persoanele care v-au influenţat cel mai mult în cariera de dansator?

Johan Kobborg: Trebuie să spun că au fost două: mama şi Alina Cojocaru.

Reporter: Când v-aţi dat seama că veţi face o carieră din dans?

Johan Kobborg: Cred că am realizat după un an şi jumătate la Şcoala de Balet Regală Daneză, deoarece obţinusem roluri de solist până la vârsta de 18 ani, deci s-a întâmplat foarte repede. Nu m-am mai gândit la nimic altceva de atunci. Am devenit cine sunt, perspectiva mea a tot ceea ce mă întrebi este colorată de Johan dansatorul, deoarece cariera nu este o slujbă de la 8 la 4, este o slujbă de 24 de ore. Spun slujbă, dar este, de fapt, un stil de viaţă. Unul norocos. Nu foarte mulţi oameni pot trăi din hobby-urile lor, dar asta este ceea ce fac eu. Am dansat toată viaţa mea, aşa că nu consider niciodată că trebuie să merg la muncă. Asta nu înseamnă că sunt un obsedat de balet şi am în minte doar balet. Nu merg acasă să ascult muzică de balet sau să mă uit la filmuleţe de balet. Dar, de exemplu, dacă privesc o pictură, aceasta este colorată de dansurile mele, este colorată de teatru. Dacă văd o pictură mă gândesc "de ce această pictură îmi foloseşte mie: este structura, este pentru că ar putea reprezenta un design bun"... Totul. Am spus că n-am fost foarte mult la şcoală, dar asta nu înseamnă că sunt prost... pentru că pot fi foarte bun în lucrurile practice, dar, din nou, acesta este un lucru pe care l-am învăţat de la balet. Am avut grijă de cariera mea, pentru că astfel înveţi.

Reporter: Aţi fost numit "dansatorul clasic suprem". Cât de mult contează talentul şi cât de mult munca pentru a fi un dansator foarte bun?

Johan Kobborg: Aş spune că, dacă ai foarte mult talent, poţi deveni bun şi chiar poţi fi fantastic pentru un an sau doi sau trei, dar nu va dura dacă nu munceşti. Am cunoscut foarte mulţi oameni în cariera mea despre care n-aş putea spune că erau înzestraţi de la natură, dar munceau atât de mult, nu doar fizic, ci şi cu creierul şi au ajuns mult mai departe decât cei care aveau foarte mult talent, dar care n-au ştiut să-l folosească sau au fost prea leneşi. Într-un fel, cu cât eşti mai talentat, cu atât mai mult trebuie să munceşti. Este o responsabilitate. Totuşi, dacă n-ai niciun talent, cred că lumea baletului este prea dură şi n-ar trebui să fii în ea. Ai nevoie şi de talent, pentru că altfel fiecare zi devine prea grea şi ceea ce îţi dă baletul nu este suficient pentru a fi satisfăcut pe deplin.

Reporter: Care a fost punctul maxim al carierei dumneavoastră până acum?

Johan Kobborg: Nu cred că pot spune a fost acest moment sau acel moment. Au fost multe momente importante în cariera mea şi lucruri pe care nu le voi uita niciodată. De exemplu, să dansez la Balşoi (Teatrul Balşoi din Moscova, n.r.) pentru prima dată. A fost foarte important pentru mine, deoarece, crescând, mă uitam la filmuleţe cu starurile de la Balşoi şi, deodată, am fost eu pe scenă, iar costumul pe care îl purtam pentru "Giselle" era acelaşi cu cel pe care îl văzusem în anii '80 pe casetele video. Momentele ca acestea, în cariera de dansator, sunt momente pe care nu le voi uita niciodată. Ca persoană, ca artist, cred că a fost să o cunosc pe Alina (un moment important, n.r.). A fost dintr-un noroc pur. Am intrat în companie în acelaşi timp (Johan Kobborg şi Alina Cojocaru s-au alăturat, în 1999, Baletului Regal din Londra, n.r) . Eu eram deja prim-solist. Dacă credeţi că ea vorbeşte puţin acum şi este puţin timidă, ar fi trebuit să o vedeţi în 1999. Abia am remarcat-o. Nu că n-aş fi interesat de oameni. Ştiu că Alina îşi aminteşte că, în prima zi când a venit la cursuri, eu am fost primul care a salutat-o, dar eu nu îmi amintesc asta. Urma să dansez Romeo şi, cu trei-patru zile înainte de spectacol, fata alături de care trebuia să dansez s-a accidentat, iar regizorul a ales-o pe Alina, ia dat un DVD şi i-a spus "mergi acasă şi învaţă-l". Deci a fost noroc pur. După acel moment, asta a fost.

Reporter: Care este spectacolul preferat în care aţi jucat cu Alina?

Johan Kobborg: Toate. Din nou, n-am unul preferat. Fiecare are ceva special. Dacă ar trebui să numesc neapărat aş spune "Oneghin", "Giselle". Orice dansez cu ea este o provocare, este o plăcere şi totodată o presiune şi o responsabilitate, dar este cea mai mare plăcere pe care mi-aş fi putut-o imagina.

Reporter: Vorbeaţi de Romeo din piesa "Romeo şi Julieta". Cât de greu v-a fost să interpretaţi acest personaj?

Johan Kobborg: Până acum, n-am fost niciodată înnebunit să joc Romeo. Nu ştiu dacă e din cauza mea, din cauza caracterului meu sau e din cauza producţiilor pe care le-am dansat. Nu ştiu. Sunt mult mai interesat de personalităţile mai complicate. (...) Eu n-aş alege Romeo ca unul dintre rolurile pe care mi-ar plăcea să le fac din nou. Îmi place mai mult pasiunea pură, brută, decât cea drăguţă din cărţile de poveşti. Dacă are sens ce vreau să vă spun... Lucrurile pot fi foarte romantice, stiu că este o poveste tristă, dar ca rol nu prea ai ce să joci. Nu există prea multe opţiuni pentru individualitate. În schimb, cred că rolul Julietei este mult mai interesant... Nu ştiu... Nu e personajul meu preferat. O să fac coregrafia pentru Romeo, în câteva luni, deci asta este şansa mea să văd dacă pot să fac bine.

Reporter: Ce vă inspiră să creaţi coregrafii?

Johan Kobborg: Muzica, idei. Uneori îţi vine o idee şi în jurul acelei idei construieşti totul, dar este bazat pe o idee. Alteori, auzi o piesă muzicală şi, după câteva note, ai sute de idei în capul tău. Sau, dacă citeşti o carte, te gândeşti că ar fi un balet fantastic şi începi să cauţi muzica. Pentru mine, până acum, coregrafiile noi au început cu muzica. Am ascultat muzica, mi-a venit o idee şi apoi am încercat să extind acea idee, să găsesc mai multă muzică care să se potrivească.

Reporter: Ce fel de muzică ascultaţi?

Johan Kobborg: Orice. De la rap, muzică clasică, jazz, operă, Ceaikovski, Beastie Boys. Depinde care este starea mea de spirit. Îmi place calitatea. (...) Prin calitate mă refer că muzica trebuie să aibă un efect asupra mea.

Reporter: Puneţi în scenă, pentru a şasea oară, baletul "La Sylphide", aici, la Bucureşti? Ce înseamnă "La Sylphide" pentru dumneavoastră?

Johan Kobborg: Este unul dintre cele mai importante spectacole de balet din cariera mea. Aş spune că înseamnă ceva diferit de fiecare dată, fie că am dansat sau am pus în scenă acest balet. De fiecare dată când dansez, pentru că, dacă am o altă Silfida cu care dansez, nu pot fi acelaşi James. Trebuie să găsesc ce este în acea Silfida care îmi captează interesul. Asta e ceea ce găsesc interesant. Dacă ai două persoane împreună nu poţi să prestabileşti cum se va dansa. Poţi să spui că vei dansa într-un fel, dar apoi îţi dai seama că planul nu va funcţiona, pentru că partenerul nu este în formă pentru ideea ta. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu producţiile. Dacă montez "La Sylphide" în Danemarca, abordarea mea va fi diferită decât dacă pun în scenă aici. Găsesc asta interesant, pentru că fiecare loc este unic şi diferit. Dar este important să scoţi ce e mai bun de la dansatori şi în acest proces învăţăm unii de la alţii. Nu învăţăm doar pentru a juca "La Sylphide", ci experimentăm lucuri pe care le putem folosi pentru alte balete. Cel puţin să le dai idei despre cum pot fi ca dansatori. Apoi depinde de ei dacă ţin cont sau dacă se potrivesc pentru ei şi vor să le folosească. Asta nu mai depinde de mine. Este unul dintre primele balete pe care le-am făcut şi, în afară de "Giselle", este baletul pe care l-am dansat cel mai mult. Acest balet, la începutul carierei mele, a fost cel care m-a ajutat să dansez în întreaga lume.

Reporter: Ce vă place mai mult: să fiţi dansator sau coregraf?

Johan Kobborg: Îmi place să le fac pe amândouă. Odată ce începi să creezi balete şi apoi din ce în ce mai mulţi oameni îţi cer să creezi balete, între timp ai din ce în ce mai puţin timp să dansezi, pentru că este foarte greu să le faci pe amândouă în acelaşi timp. Ceea ce trebuie să realizez este că la dans ceasul ticăie, pot să fac mereu celelalte lucruri. Deci, este o linie fină, dar până acum am reuşit să le manageriez destul de bine pe amândouă. Nu este nimic mai rău pentru un dansator, care a ajuns la finalul carierei sale din cauza fizicului, să stea şi să se gândească de ce n-a făcut anumite lucruri. Aş vrea să părăsesc dansul gândindu-mă că au fost vremuri frumoase, experienţe, dar acum este timpul să plec. Nu altfel.

Reporter: Dacă nu aţi fi ales această carieră, ce v-ar fi plăcut să faceţi?

Johan Kobborg: Cred că ar fi avut legătură cu lumea teatrului, lumea artei. Într-un mediu creativ, artisitc, vizual. Îmi placă să joc, deci ar fi fost ceva de genul acesta.

Reporter: Momentul în care aţi decis să părăsiţi Baletul Regal din Londra, în iunie, a fost unul trist, atât pentru voi, cât şi pentru public... (Alina Cojocaru şi Johan Kobborg au părăsit Baletul Regal din Londra la finalul sezonului 2012-2013, n.r.)

Johan Kobborg: Înainte să continuu, vreau să spun că a fost un moment bun, dar şi momentele bune pot fi foarte emoţionante. A fost un moment foarte fericit pentru mine şi cred că şi pentru Alina. Asta nu înseamnă că nu poţi să plângi. Plângi la momentele bune pe care le ai şi chiar şi la cele la care decizi să mergi mai departe. Este ca şi cum, deşi rămăi în sufletul şi în inima mea, este timpul să spun la revedere. Este ca şi cum ne vedeam zilnic, dar de azi am decis să ne luăm la revedere şi nu ne mai vedem, dar ne vom aminti toate lucrurile bune. A fost alegerea noastră.

Reporter: De ce aţi luat această decizie?

Johan Kobborg: Pentru că nu poţi să joci prea cuminte fiind un artist. Nu cred că poţi să creezi artă, dacă nu rişti, dacă nu înoţi în ocean chiar dacă n-atingi pământul. Ca pictor, dacă te gândeşti că acea linie trebuie să fie într-o parte şi cealaltă în altă parte, asta nu e artă, astea sunt abilităţi şi tehnici. Dar, cred că, pentru a crea artă, totul trebuie să vină pe moment, fără să planifici. Dacă mergi şi te uiţi la aceleaşi picturi în fiecare zi şi ştii că mai ai doar câţiva ani în care te poţi uita la picturi - oricât de frumoase ar fi -, poate vrei să încerci să deschizi o altă cameră să te uiţi la altceva. Deci, asta a fost. Ştiam că a sosit timpul. Cred că, totuşi, am fost foarte curajoşi . Pentru că, într-un fel, este ca şi cum ai locui la Casa Albă. Este totul foarte frumos, dar decizi să pleci de la Casa Albă. (...) Prefer să mă bucur... dacă nu îmi place ceea ce fac, nu pot să fac. Asta nu înseamnă că vreau ca lucrurile să fie uşoare. În niciun caz. Dar, dacă inima mea începe să moară, e timpul să merg mai departe, să fac altceva.

Reporter: Aveţi regrete?

Johan Kobborg: Nu chiar. (se gândeşte) Regret că unele piese au ieşit rău şi mă gândesc că aş fi putut să muncesc mai mult pentru acele spectacole, dar nu, nu am regrete.

Reporter: Este vreo poveste care nu a fost montată ca balet şi pe care visaţi să o dansaţi?

Johan Kobborg: Am câteva idei despre poveşti care cred că ar fi foarte bune ca balet. Vedem din ce în ce mai multe piese de 25 de minute, fără nicio poveste, doar nişte paşi puşi pe muzică. Cred că acest lucru se întâmplă pentru că, într-un fel, sunt mai puţini scriitori. (...) Acum nu mai sunt poveşti. Nu cred că "Harry Potter" merge pentru balet. Astfel, se pierde stilul, tradiţia clasică. Am văzut schimbări chiar şi în Londra, care avea o tradiţie. În urmă cu câţiva ani, au început cu pună accent pe dansul contemporan. Şi unii coregrafi erau foarte exigenţi. Şi am văzut că, pe parcursul anilor, acele viziuni despre modul în care dansatorii muncesc, dansează, deodată, s-au schimbat. Dar sunt oamenii cărora le place baletul clasic şi nu cred că va dispărea. Trebuie să luptăm. Deşi facem un balet care e vechi de sute de ani, "La Sylphide", poate arăta ca şi cum a fost creat cu o săptămână în urmă, pentru că este fresh şi asta vine din interacţiunea oamenilor. Vrem să-l facem să aibă un sens pentru publicul de astăzi, nu pentru cel care a trăit acum sute de ani.

Reporter: Aveţi şi alte planuri aici, în Bucureşti, după spectacolul de pe 7 decembrie?

Johan Kobborg: Am atât de multe planuri, dar n-am spus nimănui despre ele încă. (râde)

Reporter: Spuneţi-ne nouă!

Johan Kobborg: Mi-ar plăcea să mă întorc. N-am mai petrecut atât de mult timp aici ca acum, deşi am fost aici de vreo nouă ori înainte. Îmi place aici. Nu e un loc comod, dar este un loc plin de pasiune. Mi-ar plăcea să mă întorc. (...) Este foarte interesant să te duci într-un loc unde să poţi crea ceva.

Reporter: Să fii dansator implică multă muncă, sacrificii. V-aţi gândit vreodată să renunţi?

Johan Kobborg: Nu chiar. Sunt momente când te răneşti destul de grav. Acum un an an avut o rană destul de gravă la spate şi mă gândeam dacă pot să trec peste asta, pentru că, dacă vrei să te întorci, la vârsta mea, este foarte greu. Dar sunt în continuare atât de pasionat de asta... Nu, nu m-am gândit să renunţ. Corpul meu îmi va spune când este timpul să mă opresc. De asemenea, trebuie să fii realist, doar pentru că vrei să fii bun, nu înseamnă că o să fii bun pentru totdeauna. Dar de asta fac asta (coregrafii, n.r.). Nu vreau să dansez, să dansez, să dansez, să mă opresc şi să mă întreb ce voi face în continuare. Cel puţin acum am această perioadă de tranziţie, când văd dacă ceea ce fac este ceva care mi se potriveşte sau sunt doar un dansator. Dacă publicului nu îi place ceea ce fac, nu contează ce cred eu despre coregrafiile mele. La fel se întâmplă şi cu un dansator. Nu contează ce părere are despre el, dacă publicul nu îl place.

Reporter: Care sunt obiectivele dumneavostră viitoare?

Johan Kobborg: Să fiu la fel de creativ şi fericit cum am fost până acum. Este întotdeauna bine să fii fericit, dar este mult mai bine dacă eşti fericit cu altcineva. Fie că fac o companie fericită sau dansatorii fericiţi, atunci sunt şi eu fericit. Toate experienţele sunt bune. Producţiile dezastruoase pe care toată lumea le-a urât... ok, o să învăţ din ele. Niciodată nu înveţi din succes, nu în ceea ce mă priveşte. Înveţi din lucrurile care nu au mers bine. Dacă citesc o cronică bună, în care se spune că am fost fantastic, mă bucur în seara respectivă, dar în dimineaţa următoare uit. Şi nu evoluez, pentru că ştiu că sunt fantastic. Dar lucrurile negative mă forţează să mă gândesc, să încerc să înţeleg ce nu a mers "să mă acuz pe mine, să-i acuz pe alţii?". Te gândeşti ce ar fi putut fi diferit.

Reporter: V-aţi pierdut vreodată calmul în timpul unei repetiţii?

Johan Kobborg: Astăzi (joi, n.r.) este singura dată când mi-am pierdut calmul la o repetiţie. Eu nu-mi pierd niciodată calmul. De fapt, nu l-am pierdut, dar mi-am dat seama, după o pauză de 15 minute, că mare parte dintre dansatori nu s-au întors pentru că ei îşi schimbau costumele, însă nimeni nu mi-a spus şi aveam nevoie ca băieţii să fie acolo. Nu am ţipat, dar nu înţelegeam ce se întâmplă. "Este totul bine?" Dar nu, nu îmi pierd calmul la repetiţii, pentru că, dacă ceea ce văd nu este bine este pentru că nu ştiu eu să explic. Aşa că nu pot să spun "tu nu faci bine asta!". Trebuie să mă gândesc de ce nu face bine, să găsesc un alt mod de a-i spune, de a-i explica. Poate nu sunt clar. Eu sunt un dansator, aşa că ştiu cum e să fii la repetiţii. Îmi place să fiu într-un mediu bun. Asta nu înseamnă că poţi să te relaxezi şi să faci tot ceea ce vrei. Trebuie ca lucurile să fie făcute bine şi să obţinem rezultatele pe care le dorim, dar într-un mediu pozitiv.

Johan Kobborg s-a născut la Copenhaga. S-a pregătit la Academia de Balet Funen din Odense (Danemarca), iar, în 1988, la vârsta de 16 ani, a intrat la Şcoala de Balet Regală Daneză. S-a alăturat Baletului Regal Danez în anul 1989, a devenit solist în 1991 şi prim-solist în 1994. După 11 ani, timp în care a dansat aproape toate rolurile masculine importante la compania daneză, Johan Kobborg s-a alăturat ca prim-solist Baletului Regal din Londra, în septembrie 1999.

În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc.

În 2005, Kobborg a pus în scenă spectacolul "La Sylphide" pentru Baletul Regal din Londra. Producţia s-a bucurat de un imens succes şi a fost reluată adesea la Londra, inclusiv pentru deschiderea stagiunii 2006/ 2007. A pus în scenă "La Sylphide" şi la Teatrul Balşoi, spectacol transmis TV în întreaga lume în septembrie 2012. În 2015, Johan Kobborg va repune în scenă "La Sylphide" pentru Baletul Naţional din Canada. Versiunea lui Kobborg a fost preluată şi de Baletul Lituanian, de Baletul din Zürich şi de Baletul Kobayashi din Japonia.

Succesul baletului "La Sylphide", o adaptare după coregrafia lui August Bournonville, a făcut ca Baletul Regal din Londra să-i comande lui Johan Kobborg o lucrare originală, "Les Lutins", în 2009. În noiembrie 2012, Johan Kobborg şi Ethan Stiefel au realizat o nouă montare a baletului "Giselle", de Adolphe Charles Adam, la Baletul Regal din Noua Zeelandă, iar versiunea a fost filmată pentru a fi transmisă în cinematografe în stagiunea 2013-2014. În 2011, Kobborg a creat spectacolul "Alumnus" pentru Baletul Regal Danez, balet prezentat în turneu şi în SUA. De asemenea, a realizat o nouă versiune a baletului "Romeo şi Julieta", de Serghei Prokofiev, care va avea premiera în octombrie 2014, la Baletul din Novosibirsk (Rusia).

Johan Kobborg a fost director artistic şi producător al proiectului "Vis" al Alinei Cojocaru, desfăşurat în luna feburarie 2012, la Tokyo. Programul va fi reluat în anul 2014.

Kobborg a părăsit Baletul Regal din Londra anul acesta, pentru a se dedica unei cariere de coregraf, dar continuându-şi activitatea de balerin ca liber-profesionist.

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg au o relaţie de mai mulţi ani şi s-au logodit în 2011.