INTERVIU Paul-Bădescu: Între carte şi cinema e ca-ntre handbal şi fotbal. Fotbalul e în liga banului

Reporter: Cum ţi-a venit să scrii "Luminiţa"? Care-s izvoarele de inspiraţie? De ce Ana?

Cezar Paul-Bădescu: Eu n-aş fi scris-o, dar nişte străini m-au plătit s-o fac (da, recunosc că am primit bani de la străini). Timp de un an, Ministerul Culturii din Bavaria m-a ţinut, pe casă şi masă, într-un orăşel de la ei ca eu să scriu o carte în limba română. Te întrebi care a fost interesul lor să finanţeze astfel cultura română. Iată: din mantă în mantă, bila s-a întors până la urmă tot la ei, la Berlinală. Cât despre izvoarele de inspiraţie, cum n-a mers să copiez de la colegul de bancă, trebuit să am o sursă proprie. De altfel, orice scriitor îşi foloseşte propriile experienţe, chiar dacă scrie despre subiecte care nu au nicio legătură cu el. Unii declară că ”Madame Bovary c’est moi” şi lumea se arată surprinsă. Dar n-ar trebui. De ce Ana? Pentru că străinii au dificultăţi să pronunţe Luminiţa. Călin Netzer a văzut cum se chinuiau cu numele Luminiţei Gheorghiu.

Reporter: Ce se pierde ce se câştigă în transpunerea cinematografică?

Cezar Paul-Bădescu: Nu se pierde nimic, totul se transformă. Sunt limbaje diferite şi drumuri diferite - pornind, e adevărat, de la aceeaşi poveste de bază (o relaţie de cuplu, în care toate procesele sunt grăbite şi amplificate de un soi de catalizator, boala nervoasă). Eu am fost interesat în roman mai degrabă de cum se mişcă acest cuplu în lumea înconjurătoare, Netzer - de universul interior, eu am mizat pe critică socială, Netzer - pe psihanaliză, eu am abordat lucrurile cu ironie, Netzer - cu dramatism. Prin urmare, romanul şi filmul se completează reciproc.

Reporter: Cum a fost cu Netzer? Cum lucrează? Dar tu? Cum v-aţi descoperit împreună creatori, în faţa unei poveşti de dragoste?

Cezar Paul-Bădescu: N-aş putea spune că e o poveste de dragoste, ci mai degrabă una de dependenţă şi de codependenţă. (Dar oare dragostea nu e o formă de dependenţă?) Şi, mai mult decât creatori, am fost nişte exploratori. Călin Netzer e un mare fan al psihanalizei. Asta înseamnă că-i place să facă scufundări la adâncimi mari. Or, după cum ştim, e bine să ai un partener când faci astfel de scufundări, să nu fii singur. Nu de alta, dar întâlneşti tot felul de peşti abisali pe-acolo şi ştim că ei arată destul de înfricoşător. Şi treaba şi mai şi e că acele creaturi înfricoşătoare sunt imagini ale propriului tău eu. Şi noi, când am lucrat la scenariu, şi apoi actorii - cu toţii ne-am întâlnit imaginile noastre de adâncime. Şi le-am făcut faţă. Aşa se va întâmpla şi cu spectatorul. Sunt sigur că şi el le va face faţă şi va ieşi întărit.

Reporter: Ce-nseamnă Berliniada pentru tine? Ce înseamnă sistemul din industria cinematografului faţă de cea a cărţii? De ce sunt tratamente diferite?

Cezar Paul-Bădescu: Încă nu ştiu ce înseamnă Berlinala, urmează să plec pe 16 februarie acolo. Diferenţa dintre industria cinematografului şi cea a cărţii ţine de gradul diferit de popularitate şi, prin urmare, de banii implicaţi. E ca diferenţa dintre fotbal şi handbal. Şi fotbalistul, şi handbalistul muncesc la fel de mult, pot fi la fel de talentaţi, dar fotbalistul joacă într-o cu totul altă ligă a popularităţii şi a banului.

Fişa tehnică Ana Mon Amour

Regizor: Călin Peter Netzer

Scenariu: Călin Peter Netzer, Cezar-Paul Bădescu şi Iulia Lumânare

Director de imagine: Andrei Butică

Montajul şi sound design-ul: Dana Bunescu

Decoruri: Mihaela Popescu

Costume: Augustina Stanciu

Sunet: Andre Rigaut

Machiaj: Christina Paul

Producători: Călin Peter Netzer şi Oana Iancu

Cezar Paul-Badescu (n. 1968) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti si masterul de teoria literaturii si literatura comparata la aceeasi institutie. Intre 1996 si 2007 a fost redactor al revistei Dilema (veche), unde ulterior a ramas colaborator extern. Din 2007 este seful departamentului Cultura al ziarului Adevarul. A fost redactor-sef al suplimentului Adevarul literar si artistic pina in 2011, anul desfiintarii acestuia. Dupa debutul in volumul colectiv Tablou de familie (Leka-Brancus, 1995; Premiul pentru debut al revistei Tomis) a publicat Cazul Eminescu (coord., Paralela 45, 1999), Tineretile lui Daniel Abagiu (proza, Polirom, 2004, 2012; carte tradusa in italiana, spaniola si bulgara) si Umbre pe ecranul tranzitiei (articole media, Humanitas, 2013). Texte ale sale au fost incluse in antologiile Povesti erotice romanesti (Trei, 2007), Care-i faza cu cititul? (ART, 2010) si Primul meu job (ART, 2011).