Video INTERVIU despre celebritate şi viaţa de artist. Sore: Puterea stă în sinceritate | FOTO, VIDEO

Întrebată ce crede despre înstituţia căsătoriei Sore a declarat:

„Nu consider că neapărat Biserica sau actul de la primărie îţi promite şi-ţi dăruieşte fericirea. ... Nici nu spun că nu o să mă mărit, îmi doresc şi eu să fiu într-o rochie, să dau o petrecere. Dar doar asta îmi doresc... Altfel, beneficii .... chiar nu ştiu. Există alte beneficii? Ce? În caz de divorţ că se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei?! Mda! Ce să spun? Nu mi le doresc!”

Sore a mai declarat că în 2019 va lansa primul ei album: „Aceasta este realizarea numărul 1 în top, albumul. Pentru că eu cred că el va rămâne în urma mea ca o carte, care să vorbească despre artistul Sore".

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Sore.

Reporter: În ce stă puterea ta ca artist?

Sore: În amintiri, în puterea de creaţie, pentru că de cele mai multe ori, fiind autorul pieselor mele, mă folosesc de amintiri, o dată ca să-mi construiesc magia pieselor şi alteori mă folosesc de puterea de a vizualiza în viitor, scriu despre lucruri pe care mi le-aş dori sau despre variante idilice ale, nu ştiu, relatiilor, ale viitorului în sine. Dar puterea de artist, a oamenilor care sunt artişti, cred că trebuie să constea în sinceritate. Pentru că, dacă încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem n-avem cum să vorbim publicului nostru. Pentru că toţi avem un filtru, chiar dacă nu suntem conştienţi, să alegem, să urmărim oameni cu care rezonăm.

Reporter: În ce stă puterea ta ca femeie ?

Sore: Cred că tot în aceleaşi lucruri. Pentru că în momentul acesta al vieţii mele sunt femeie, sunt mamă, sunt artist, sunt şi copil, copilul părinţilor mei, şi pentru toate rolurile acestea, dacă pot să le numesc aşa, am nevoie de un strop de creativitate, am nevoie de introspecţie ca să îmi dau seama cât am crescut sau am reuşit să modific anumite hibe ale comportamentului sau lucruri pe care oricum cu toţii încercăm şi sperăm să reuşim să le modificăm pe parcurs. Şi cred că acum, spre deosebire de acum 10 ani - când eram o femeie în dezvoltare (zâmbeşte), că aveam 20 de ani, de fapt 19, încă n-am implinit 30, ca să nu (râde) supăr pe nimeni, pe mama care întotdeauna îmi spune ”trăieşte-ti vârsta” - acum 10 ani fiind o femeie în dezvoltare nu ştiam ce înseamnă a fi femeie. Credeam că ştiu. Citeam reviste, vedeam filme, mi se părea că a fi femeie înseamnă pur si simplu a şti să mergi pe tocuri. Ceea ce nu e adevărat. (râde) Acum îmi dau seama că femeia de cele mai multe ori ţine familia, femeia de cele mai multe ori clădeşte o casă, dar o femeie fără un barbat care să o înţeleagă n-are cum să ajungă să se descopere.

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Sore: Libertatea mea … conţine pasiunea, conţine feminitatea, conţine familia, fără niciuna dintre ele nu m-aş simţi cu adevărat liberă pentru că un suflet de artist are nevoie întotdeauna de timp pentru el, dar şi fuge de timpul pentru el. Artiştii, sau cel puţin artiştii pe care îi cunosc eu, cu care simt că rezonez, sunt o ciudăţenie a naturii (râde). Eu sunt o ciudăţenie a artiştilor pentru că eu sunt un om foarte organizat, lucru care, în general, poeţilor, pictorilor şi aşa mai departe, le lipseşte. Dar cumva, libertatea mea a trebuit sa fie organizată, eu trebuie să ştiu că am timp şi să decid ce fac cu el, dacă vreau să-l petrec în libertate sau pur şi simplu la muncă, pe un program bine stabilit şi, deşi sunt un om spontan în sensul că îmi place să propun ”haide să facem nu ştiu, o sesiune în care scriem un album în vârf de munte”, cum a fost cea mai recentă escapadă pe care am avut-o, a fost un lucru spontan, dar în secunda în care am propus această spontaneitate, mintea mea deja a plănuit cinci piese, cum mergem acolo, aceştia vor fi oamenii din echipă, şi aşa mai departe. Asta spun, în mine e o luptă, e o antiteză, sunt liberă atunci când sunt constrânsă şi sunt constrânsă atunci când sunt liberă. (râde)

Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine, fetiţa de la 15 ani, EA ar fi mulţumită de tine? I-ai împlinit toate visele, îi mai datorezi ceva, ceva ce n-ai făcut şi ea îşi dorea?

Sore: Dacă m-aş întâlni cu mine la 15 ani aş avea doar câteva sfaturi de dat, pentru că mie dintotdeauna mi-a plăcut să visez foarte mult, mai mult decât ar fi, să spunem, în parametri, mi-am îndeplinit toate promisiunile pe care mi le-am făcut la 15 ani, am îndeplinit şi mai multe de atât. Mie personal mi-ar plăcea să-mi spun lucrurile pe care mi le-a spus şi mama atunci când aveam 15 ani, şi anume că perioada dezvoltării în perioada liceului, nu ştiu dacă şi băieţii au trecut prin lucrurile astea, dar ştiu sigur că toate colegele mele s-au lovit de complexe, de frustrări dobândite în urma oamenilor din jur sau, le-am dobândit la 15 ani, mi-au fost întărite şi în timpul facultăţii. Eu am facut două facultăţi în acelaşi timp înconjurată fiind de colegi cu 10-15 ani mai mari, oameni trecuţi oarecum prin viaţă, poate unii dintre ei n-au avut ocazia să-şi îndeplinească visurile şi cumva încercau să mă pregătească pentru ceea ce va urma, eu, optimistă fiind, nu înţelegeam de ce oamenii ăştia sunt pesimişti, dar mi-aş spune ceea ce mi-a spus şi mama şi anume că fiecare om are drumul lui şi nu este nimic rău în a-ţi stabili ţeluri, poate imposibile pentru alţii, pentru că doar vizualizând şi proiectându-ţi reuşite şi scopuri înalte, doar aşa le vei putea atinge.

Reporter: Cât din cea care eşti acum, înseamnă greşelile tale?

Sore: Sunt omul care nu regret nimic. Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut pentru că am norocul de doi părinţi veniţi parcă de pe altă planetă (zâmbeşte), pentru că şi mama şi tata cred că s-au născut în ţara nepotrivită, în anii nepotriviţi, ei nefiind deloc în parametrii oamenilor de vârsta lor, din societatea în care s-au dezvoltat şi au reuşit să mă crească cumva într-un glob, ferită de relele din jurul nostru, de faptul că poate n-aveam posibilităţi într-o anumită perioadă de timp, eu nu am simţit lucrurile astea niciodată. Şi, pentru mine, viaţa a fost întodeauna frumoasă, un loc în care orice este posibil atâta timp cât eşti înconjurat de oameni buni, oameni buni sufletului tău. Şi, consider că absolut tot ceea ce am făcut m-a adus în punctul acesta. De altfel, era şi un film atunci când eram eu adolescent, “The butterfly effect”, în sensul că absolut orice, să presupunem că am schimba ceva în trecutul nostru, ar influenţa poate total prezentul.

Reporter: Ce consideri că este extraordinar în viaţa ta?

Sore: Copilul meu! (zâmbeşte), Extraordinar este puţin spus, cum cred că pentru fiecare părinte copilul este cel mai cel! Este cea mai mare realizare a mea, cum îmi place mie să spun, cel mai mare hit. Cea mai mare împlinire!

Reporter: Care este miracolul vieţii tale, în caz că a existat vreunul?

Sore: Erin! Fetiţa mea! Ştiu că mă repet, dar n-am cum să spun că există un alt miracol. Pentru că venirea ei în viaţa mea a însemnat absolut tot, a fost un miracol, nu ştiu, tot, de la bun început. Aş putea să o iau dinainte, faptul că l-am întâlnit pe iubitul meu, că am făcut acest copil minunat împreuna. Mă consider un om norocos şi absolut tot ceea ce am trăit profesional şi personal au fost nişte mici magii. Cred că da.

Reporter: Care sunt cel mai mari şanse pe care le-ai primit în viaţă?

Sore: În momentul în care am luat castingul pentru “Pariu cu viaţa”. Mi s-a părut o şansă enormă. Eram o puştoaică şi, cumva de nicăieri, am intrat pe internet căutând un casting pentru că tocmai terminasem un curs de actorie pe care nu-l făcusem ca să devin actriţă, îl făcusem ca să înţeleg mai bine meseria de regizor, eu terminând regie de film. Am spus că trebuie neapărat să găsesc un limbaj comun cu actorii cu care voi lucra şi cel mai bine ca să îi înţeleg este să trec prin ceea ce vor trece ei. Şi mi-am descoperit această pasiune, poate în egală măsură cu regia, şi am aplicat la singurul casting, l-am luat. Şi atunci, înseamnă că fiecare lucru se întamplă dintr-un motiv, este tatuat şi aici (arată încheietura mâinii) acelaşi lucru (râde). Şi consider că acela a fost momentul care mi-a resetat cariera, deşi este cumva impropriu spus, eram doar un copil, dar eu mi-am început activitatea în muzică de la 10 ani, am ştiut dintotdeauna că asta îmi doresc, asta este cea mai mare pasiune a mea, dar cumva în perioada adolescenţei n-am ştiut dacă-mi voi găsi locul în industria muzicală care, la momentul respectiv, era într-o oarecare formare, abia după vârsta de 19 ani a mea consider că şi industria muzicală în România a început să-şi găsească un loc în muzica europeană.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Sore: În carieră? Îmi aduc aminte de concertele cu casa închisă, ca să spun aşa, de la (zâmbeşte) Sala Palatului, Sala Polivalentă, Arenele Romane, împreuna cu LalaBand. De ce spun asta? Pentru că, din punctul meu de vedere, sunt convinsă că şi din punctul de vedere al producătorilor, a fost un success poate mai mare decât şi-ar fi putut imagina cineva. Eu nu-mi dau seama, din punct de vedere strategic, cum a fost văzut de către dânşii, dar din punctul meu de vedere, al unui copil care de dimineaţa până seara îşi petrecea timpul pe platourile de filmare iar în weekend mergeam în turnee, la câteva luni de la lansare s-avem un concert la Sala Palatului, sala în care eu mergeam la Ştefan Bănică Jr sau la artişti pe care îi admiram din copilărie, să văd că este o sală plină de copii de aceeaşi vârstă, mai mici, sau mai mari, a fost incredibil. Şi, cu siguranţă, că atunci când îmi voi susţine şi eu propriile concerte în faţa unui public atât de mare, venit special, plătitor de bilete pentru mine, va fi minunat. Dar întotdeauna îmi vor rămâne amintirile acelea cumva de neatins, într-un loc special, pentru că sentimentul, energia pe care am simţit-o pe scenă în momentul în care am păşit la primul nostru concert, toţi 20 ţinuţi de mână, şi-am auzit şi-am primit energia publicului înapoi, nu cred că are cum să fie detronat de ceva. A fost pentru prima dată în viaţă şi întotdeauna primele lucruri de genul acesta n-au cum să se uite.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în viaţa personală?

Sore: Momentul în care am devenit mamă, fără doar şi poate. Cumva, îmi amintesc ca prin vis, pentru că parcă totul era extrem de magic, în acelaşi timp îmi este foarte, foarte clar în noaptea de dinainte, pentru că ştiam exact ziua în care se va întâmpla şi nu am putut să dorm, bineînţeles de emoţii, şi am încercat să-mi imaginez în toate felurile posibile cum va fi întâlnirea cu Erin, ce voi simţi… Evident că planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg (râde) dar toată experienţa, şi familia alături, să o văd pe mama că devine bunică, să o văd pe mamaie că devine străbunică, au fost nişte momente deosebite.

Reporter: Ce înseamnă familia ta pentru tine?

Sore: Familia? Fără familie nu aş putea face absolut nimic, acum ştiind ce înseamnă să ai familia formată de tine. Altfel, familia pe care mi-au oferit-o părinţii mei reprezintă şi a reprezentat întotdeauna stâlpul meu, pentru că,şi la bine şi la rău, găseam în ei susţinere, îi găseam prieteni, îi găsesc în continuare, şi felul în care ei m-au crescut reprezintă un model de urmat pentru felul în care îmi cresc eu copilul acum. Întotdeauna părinţii mei au fost acei părinţi invidiaţi de către prietenii mei pentru că au ştiut cum să păstreze balanţa între prieten şi părinte, nu am încălcat-o niciodată, şi eu ştiam când e cazul să vorbesc cu prietenii mei părinţi sau când e cazul să ascult de părinţii mei. Iar în momentul de faţă,pentru mine, familia înseamnă echilibru, înseamnă familia formată de mine, Erin, Mircea. Este locul în care mă încarc de energie, locul către care fug de fiecare dată şi aşa cum se spune că noi oamenii tânjim după ce nu avem, îmi doresc din suflet să merg la concerte, să merg la studio, să merg la filmări şi peste tot în viaţa profesională, după ce ajung în locurile respective mă bucur un pic dar abia aştept să mă întorc acasă! (râde)

Reporter: Spuneai că părinţii tăi te-au lăsat să locuieşti singură de la 17 ani? Cum s-a întâmplat asta?

Sore: Ce ciudat, eu nu ştiu dacă aş putea să fac asta cu copilul meu, acum, în poziţia de mama (râde). S-a întâmplat cumva în urma deciziilor de a se muta la casă, terenul pe care l-au găsit era în afara Bucureştiului, nu exista mijloc de transport la vremea respectivă, eu eram la liceu, învăţam de dimineaţa, deci cumva a venit de la sine. Deci, ce facem? Rămâne copilul în apartament! Şi aşa a fost! Doar că pe vremea respectivă aveam telefon fix acasă, aveam şi mobil, că trebuia cumva să ţină legatura cu mine, însă pe lângă încrederea pe care mi-au acordat-o, şi eu ştiind că pot face orice, n-am fost tentată să fac orice. (râde) Când ai libertate îţi cântăreşti mai bine deciziile. Mi-aduc aminte un lucru foarte amuzant, mama, care mă suna pe mobil, mă întreba unde sunt, eu spuneam că sunt acasă şi, în următorul minut, suna fixul (râde) să verifice că n-am minţit. Şi, după ce a văzut o dată, de doua ori, de trei ori, că sunt de bună credinţă, s-au relaxat şi ei, dar a contat şi foarte mult că toţi vecinii noştri din bloc sunt şi erau prietenii lor şi atunci, în orice moment, exista cineva să bată la uşă să mă ajute dacă aveam nevoie.

Reporter: Ai face acelaşi lucru cu Erin?

Sore: Nu ştiu să spun (râde). În momentul acesta tind să cred că aş vrea să o ţin aproape, în cuibul părintesc, cât mai mult dar, în acelaşi timp, mi-aş dori să aibă şansa, nu ştiu, unor studii în străinătate, de exemplu. Eu mi-am dorit foarte mult să merg la master la New York, îmi doream, era o şcoală de film foarte bună acolo, însă viaţa a făcut în aşa fel încât să ajung să joc în ”Pariu cu viaţa” şi a trebuit să iau o decizie. Şi evident că am ales serialul, cumva pe vremea aceea, naivă fiind, îmi spuneam ” Da, da! După ce trece perioada cu serialul pot să mă întorc oricând să fac un master”. Nu a mai fost cazul pentru că a luat amploare totul, dar mi-aş dori ca Erin să aibă ocazia să meargă să studieze şi sper că până atunci să pot să fiu şi eu pregătită să-i dau aripi să zboare.

Reporter: Ce părere ai despre homeschooling?

Sore: Pot să înţeleg, pot să înţeleg pentru că eu personal nu sunt mulţumită de sistemul de învăţământ din Romania, cel de stat mă refer, şi poate dacă nu există posibilităţi pentru sistem privat, am înţeles că este foarte scump, cred că este o variantă şi de homeschooling însă consider că un copil până la urmă dobandeşte cei 7 ani de acasă şi cei 15 cei 20, toţi anii, îi poate dobândi de acasă, dar este foarte important colectivul în care se dezvoltă pentru că sunt foarte multe exemple de oameni, cum să spun, aşa, cu rădăcini bune, dar care pe parcursul anilor, din cauza anturajului, iau alegeri proaste. Dar văzând, pot să compar cu cei trei ani pe care îi are Erin, este minunată acasă, este ascultătoare, este deşteaptă, vorbeşte, cantă, dansează, dar o voi trimite la grădiniţă pentru că trebuie să înveţe să socializeze cu oamenii, trebuie să înveţe să discearnă răul de bine şi aşa mai departe. Şi cred că asta, la orice vârstă este important.

Reporter: Vezi viitorul copilului tău în România?

Sore: Până la un anumit punct, da. Dar altfel, sunt convinsă că se va stabili în altă ţară pentru că sunt convinsă ca va avea şi posibilitatea. Adică noi vom face tot ce e posibil ca ea să reuşească să înveţe măcar în altă ţară şi consider că în momentul în care te obişnuieşti cu un alt stil de viaţă, de exemplu în Paris, căci acolo ne dorim s-o trimitem, e un pic cam greu să revii în Bucureşti. Deşi eu, ca şi călător, îmi place să călătoresc peste tot în lume dar, întotdeauna, îmi doresc să mă întorc acasă. Dar cred că contează foarte mult de la ce vârstă începi să călătoreşti.

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanţi în viaţa ta? De ce?

Sore: Oamenii cei mai importanţi iubitul, copilul, părinţii, bunicii, ierarhia continuă, prietenii foarte buni. Spun că am prieteni buni ca fraţii şi, deşi n-am avut norocul unui frate sau unei surori, am prieteni cu care pot, mă pot numi, ca rude de sânge. Oamenii importanţi sunt oamenii care-ţi aduc pace şi linişte în suflet, oamenii pe care vrei să-i auzi şi la bine şi la rău. Fiecare om, indiferent de legătura pe care o ai, că e de sânge sau nu, până la urma contează dacă este pe aceeaşi vibraţie cu tine pentru că sunt oameni, familii, rude, care nu se înţeleg şi care rup legăturile la maturitate, de exemplu. Familia nu ţi-o alegi, consider, dar am avut norocul să am şi rude de sânge cu care mă simt minunat. 8.01

Reporter: Ce părere ai despre campania antivaccin?

Sore: Consider că fiecare e liber să aleagă ceea ce consideră că este mai bine pentru copilul lui. Şi eu recunosc, mi-am vaccinat copilul, mi-am făcut toate cele necesare, dar pe cele obligatorii, da, pentru că eu, la rândul meu, am fost vaccinată şi am fost ferită de probleme, ce-i drept. Mi se pare o discuţie cu dus şi întors, sunt unele pe care le-am sărit pentru că m-am documentat, sunt multe interzise în alte ţări care la noi sunt încă pe lista de necesare, cred că fiecare părinte trebuie să se documenteze foarte bine înainte, în ambele cazuri.

Reporter: Ce ai pierdut şi ce ai câştigat făcând muzică?

Sore: N-am pierdut nimic (râde). Aşa consider. Pentru că sunt norocoasă să am pasiunea ca şi job. Adică mă trezesc în fiecare dimineaţă, indiferent ce program am fie că este mai lejer sau e foarte strâns, mă trezesc fericită şi abia aştept să merg şi să-mi îndeplinesc obligaţiile (între ghilimele) meseriei. Mi se pare cel mai mare noroc pentru un om să nu simtă că lucrează. Am câştigat tot ce se putea câştiga de pe urma unei meserii, nu mă refer neapărat financiar, ci sufleteşte. Nu am regrete, dacă vreo melodie pe care am lansat-o nu a prins extraordinar la public nu se consideră regret sau eşec pentru că, scriind absolut tot ceea ce cânt, ele fac parte din mine. Nu pot să spun că am cumpărat o melodie şi: Domnule, n-a ştiut autorul să pună cum trebuie cuvintele sau notele în piesă. Deci, de asta spun, cred că în momentul în care eşti sincer cu ceea ce faci, nu de la om la om neapărat, dacă pui suflet în ceea ce faci, nu ai cum să ai regrete.

Reporter: Ai terminat regie, ai un business în fashion, cum vei dezvolta/valorifica pregătirea de regizor şi businessul?

Sore: Pregătirea de regizor mi-o exercit în cazul oricărui videoclip pe care îl filmez pentru că cei cu care lucrez deja ştiu, îmi aduc viziunea, lucrez la concept cot la cot sau, de multe ori, vin cu conceptul direct către regizorul care regizează videoclipul în cauză. Mă implic în tot ceea ce ţine de unghiuri, de lumină, de camera, îmi doresc … eu sunt scorpion şi scorpionii tind să aibă controlul în tot ceea ce fac. De multe ori le spuneam celor din echipa mea că, dacă aş putea şi dacă aş avea suficiente mâini, m-aş ocupa de tot, de la management până la editare, dar e bine să-ţi găseşti oamenii cu care să relaţionezi şi să-i laşi să-şi facă treaba. Însă, uite, cealaltă facultate, cea care este de comunicare şi relaţii publice, iar şi-a pus amprenta asupra mea pentru că în ceea ce priveşte management, strategii, implementare, dezvoltare şi aşa mai departe, îmi bag nasul şi acolo, n-am cum. Cumva, în momentul în care scriu o melodie, în momentul în care o scriu, văd şi videoclipul, măcar o idee a videoclipului, apoi îmi imaginez implementarea pentru promovare şi aşa mai departe şi, de acolo, mintea mea lucrează.

Reporter: Care sunt cele mai mari realizări de până acum? Ce e în vârf? Ce consideri?

Sore: Profesional vorbind?

Reporter: Da, profesional.

Sore: Profesional...hmm...sunt mândră că am reuşit după atâţia ani de la debut, ca să spun aşa, am reuşit să-mi înfrâng perfecţionismul, ca să spunem, şi am scris, de fapt am hotărât să lansez primul album din carieră. Se va lansa în acest an. L-am scris, l-am încheiat. Dacă ar fi să ne întoarcem în ultimii ani, aş fi putut lansa cel puţin cinci albume, pentru că am scris suficient de mult. De fiecare dată când mă apropiam de finalul albumului consideram că pot mai bine de atât şi mă apucam din nou. Şi acum, la începutul anului 2019, am stat şi m-am gândit câte melodii nelansate am, puse la sertar, şi am considerat că nu, nu mai trebuie să adopt această strategie, şi trebuie să fiu sinceră, aşa cum am tot spus pe parcursul acestui interviu, şi să mă las cunoscută aşa cum sunt. Fără să încerc să mai şlefuiesc o melodie, sau să o mai schimb cu alta. Aceasta este realizarea numărul 1 în top, albumul. Pentru că eu cred că el va rămâne în urma mea ca o carte, care să vorbească despre artistul Sore.

Reporter: Când crezi că o să fie gata?

Sore: El este gata. Cred că va fi lansat în prima jumătate a anului. Aşa îmi doresc. N-o să schimb, promit. ( râde )

Reporter: Cât timp munceşti pe zi?

Sore: Depinde. Sunt zile în care muncesc 12 – 14 ore, altele în care muncesc două. Depinde de volumul creativ, alte dăţi sunt pur şi simplu lucruri administrative, având pe lângă muzică şi atelierul de haine, businessul în fashion, cumva este atât de amuzant de numit business pentru că a pornit de la o joacă pur şi simplu, dar sunt şi acolo lucruri care trebuie ţinute în frâu. Nu am un program care să înceapă la 9 dimineaţa şi să se termine la 5 dupa amiază, de multe ori poate începe la prânz şi să se termine la miezul nopţii, dar, indiferent cum se anunţă zilele, nu există zi pe care să o încep fără să ştiu că voi avea câteva ore cu fata mea. Ea este cea după care îmi fac programul.

Reporter: Din ce ai câştigat primii bani?

Sore: ( gesticulând şi zâmbind ): Din muzică!

Reporter: Şi ce ai făcut cu ei? Ce sumă a fost? Primii tăi bani.

Sore: Câţi bani? Nu ştiu câţi au fost că nu mai ţin minte cât era concertul valorificat atunci. Aveam 10 ani, eram într-o formaţie numită Dolly, eram 4 fete şi cântam o melodie absolut minunată ”Hei, Tarzan, Tarzan, Tarzan, ce bine e la mare” ( râde ) şi aveam concerte, nu mai ştiu care a fost primul remunerat dar ţin minte că am avut un turneu naţional cu Asia, ele erau 4 fete mari, noi eram 4 fete mici. Şi mama şi tata, pentru că nu şi-au dorit să fiu crescută de vreun impresar sau manager, la fel cum îmi doresc şi eu, să aibă un oarecare control asupra dezvoltării mele, au mers cu noi peste tot. Mama se ocupa de haine, de ţinute, de styling şi tata era manager. Şi, pe lângă faptul că, probabil, am câştigat bani, nu ştiu blugi, hăinuţe, ce ne luam noi atunci, la vremea respectivă, din banii respectivi, pe lângă asta am avut parte de lecţii de istorie, de geografie, pentru că am văzut toată ţara. Tata este un tip foarte deştept, cu toată modestia o spun, dar este un tip foarte deştept, şi aşa ne-am pregătit, pentru că în această formaţie am fost până în clasa a 8-a, şi mi-aduc aminte cum eram în duba de concert şi mă pregăteam pentru geografie, şi treceam prin munţii cutare şi eu le spuneam tuturor: ”aceşti munţi, atâţia metri, toată istoria” ... mă rog, înţelegeţi.

Reporter: Ai fost vreodată agresată sexual? Hărţuită sexual?

Sore: Nu.

Reporter: În acest business? Te întreb asta ţinând cont de mişcarea #Me Too care a zguduit lumea.

Sore: Din fericire, nu. Nu am fost. Nu ştiu ce m-a ferit, nu m-am lovit de lucrurile astea, ce-i drept, asta şi pentru că tata m-a crescut un pic mai bărbătoasă în industria asta. M-a învăţat să ocolesc compromisurile, mi-a explicat că nu aşa se face treaba, nu este singura cale pe care o poti lua ca să reuşeşti în viată, indiferent de meserie. Dar, îmi aduc aminte de un fan, la începuturile carierei, care îmi trimisese mesaje pe internet, cu adresa unde locuiam, datele de buletin...foarte înspăimântătoare situaţie...toate acestea pentru a mă convinge să mergem împreună la un concert al nu ştiu cui. Ce s-a întâmplat după? Mi-am schimbat casa, mi-am schimbat masa, mi-am schimbat tot ca să încerc să îndepărtez orice urmă. M-am speriat, ce-i drept. Dar altfel, altfel de ... nu, m-a ferit Dumnezeu de aşa ceva.

Reporter: Cum comentezi această schimbare? Mişcarea #MeToo şi tot ce a urmat după ea? Ce părere ai?

Sore: Îmi pare în primul rând foarte rău că au fost atâtea femei în această situaţie, dar, ce nu înţeleg, este de ce nu au avut curajul şi puterea de a reclama aceste lucruri în momentul în care ele s-au întâmplat. Adică, din câte am citit şi eu pe internet, toate povestesc de lucruri de acum 15 – 20 de ani. Eu înţeleg că poate femeia nu a avut suficientă voie să-şi exprime gândurile sau să fie o voce a poporului în urmă cu 20 de ani, dar cred că schimbarea vine de la noi. Adică şi acum dacă, Doamne fereşte, cineva trece printr-o astfel de situaţie, că e profesională, că e personală, eu sugerez şi sfătuiesc să nu aştepte. Să fie schimbarea pe care şi-o doreşte persoana respectivă în lume, să încerce să-şi ia viaţa, frâiele în mâini, şi să facă ceva pentru ea, pentru altele în situaţia ei.

Reporter: Sunt tot mai multe cupluri necăsătorite, care au copii. Cum comentezi instituţia căsătoriei în contextul actual?

Sore: Nici eu nu sunt căsătorită...

Reporter: Ştiu. De asta te şi întreb.

Sore: Eu pot să vorbesc doar din punctul meu de vedere. Eu consider că înainte de orice act, înainte de orice om care este înzestrat ”by the power that was invested in me” cum se spune în toate filmele, consider că este mult mai important ce îşi promit şi-şi oferă cei doi oameni, căsătoriţi sau necăsătoriţi, înaintea oricărui act şi înaintea oricărei binecuvântări venite din partea oricui. Pentru că sunt atâtea cazuri, pe care le vedem şi noi în jur, căsătoriţi, cu toate actele pământului, cu cele mai frumoase nunţi şi mulţi bani investiţi în nunţi, şi care se despart după puţin sau mult timp, nu contează. Nu consider că neapărat Biserica sau actul de la primărie îţi promite şi-ţi dăruieşte fericirea. Şi înainte de toate actele eu consider că e bine să ştii că ţi-e bine acasă. Nici nu spun că nu o să mă mărit, îmi doresc şi eu să fiu într-o rochie, să dau o petrecere. Dar doar asta îmi doresc, nu-mi doresc altceva. Adică, pentru mine, căsătoria înseamnă, practic, petrecerea respectivă. Altfel, beneficii .... chiar nu ştiu. Există alte beneficii? Ce? În caz de divorţ că se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei?! Mda! Ce să spun? Nu mi le doresc!

Reporter: Te-ai născut pe 3 noiembrie, 1989. Faci parte din prima generaţie de români care a crescut în libertate. Anul acesta se fac 30 de ani de la Revoluţia din 1989. 30 de ani de libertate pe care tu i-ai trăit integral. Ce înseamnă pentru tine Revoluţia din 1989 şi cum comentezi aceşti 30 de ani de libertate?

Sore: În momentul în care am rămas însărcinată, mama mi-a făcut cadou jurnalul pe care l-a scris, de mână, din anul 1989. Şi sunt acolo fragmente şi din ziar, sunt relatări personale ale Revoluţiei. Ea, cu un copil de o lună în braţe, a relatat Revoluţia pentru mine. Ca eu peste ani şi ani să citesc şi să încerc să înţeleg un pic ce a fost. Eu mă bucur că am avut acest noroc să mă nasc într-o lume liberă. Îmi pare rău pentru părinţii mei şi părinţii lor că nu au avut ocazia să-şi îndeplinească toate visurile până la vârsta respectivă, ulterior au reuşit Mi-aş dori ca Erin să aibă ocazia să trăiască într-o lume, într-o ţară care să funcţioneze mult mai bine decât funcţionează acum. Nu ştiu dacă este nevoie neapărat pentru asta să o trimitem către export, să locuiască şi să înveţe în altă ţară, şi noi cu ea, sau să fim noi schimbarea pe care o dorim în lume şi să încercăm să rezolvăm problemele.

Reporter: Unde şi cum te vezi peste 10 ani?

Sore: Mă văd la Paris. Mă văd la Paris făcând în continuare ceea ce fac aici în ţară, dar planul meu personal, adică este cumva ţelul pe care eu mi-l propun, este să pot locui în altă ţară, să îmi duc în continuare cariera cel puţin ca acum, măcar cel puţin dacă nu mai bine, şi să pot să trăiesc de la 40 de ani în sus alături de copilul meu şi de soţul meu viitor, sper că până atunci (râde), într-o ţară pe care o iubesc din suflet. Şi cu toate beneficiile pe care ţi le aduce o ţară dezvoltată care merge după nişte principii corecte şi sănătoase.

Reporter: Îţi doreşti să trăieşti în Franţa. Totuşi, ce înseamnă România pentru tine?

Sore: România este ţara pe care am vizitat-o aproape din scoarţă în scoarţă şi ştiu câte lucruri frumoase din punct de vedere geografic, cultural, din punct de vedere al turismului ascunde, neexploatate sau exploatate greşit. Noi, ca şi artişti, călătorim în jur de 1.000 – 2.000 de km pe weekend. Vă imaginaţi că vedem colţuri pe care prietenii noştri nu le văd niciodată. Sate, comune, multe dintre ele uitate parcă de timp, ca în Moromeţii, după care oraşele ce vin după ele nici ele nu sunt exploatate la adevăratul potenţial. Şi mi se pare trist, sincer trist, pentru că am avut norocul să călătoresc şi în alte ţări şi să văd diferenţele dintre oraşe, comune şi sate. Nu sunt. Aproape că nu sunt. Lipsesc poate doar zgârie-norii. În rest, lucrurile funcţionează la fel. Pentru mine România este un loc bogat energetic. Mă simt foarte bine aici, în orice loc al ţării şi este ceva special în această ţară. Oamenii care cred în tot ceea ce înseamnă vibraţii şi energii ştiu la ce mă refer. Încă nu am avut norocul să avem un magician care să le aranjeze pe toate aşa cum trebuie.

Reporter: Cum îţi imaginezi România peste 10 ani?

Sore: Sincer? Nu văd să fie vreo schimbare faţă de ce e acum. Din păcate.

Reporter: Şi o ultimă întrebare: Ce crezi că te-ar face atât de fericită încât să spui: ”Clipă, opreşte-te!”

Sore: Acum trăiesc astfel de momente. Am şi scris o melodie care despre asta vorbeşte. Sper să trăiesc fiecare clipă aşa şi să pot spune întotdeauna. ”Clipă, opreşte-te!”. Poate mă influenţează şi faptul că fetiţa mea este la vârsta absolut adorabilă de 3 ani la care, efectiv, fiecare clipă este valoroasă, preţioasă, pentru că se transformă uşor-uşor într-un copil mai mare. Dar îmi doresc ca toată viaţa să fie atât de frumoasă încât să-mi doresc să nu treacă niciodată clipele.