Isabella Cârmu şi Cristian Ionescu conduc, începând din 16 mai, Antena Group

Isabella Carmu, Channel Manager Antena 1, va ocupa funcţia de General Manager al companiei, în timp ce Cristian Ionescu, Channel Manager Antena Stars, va avea rolul de Deputy General Manager, începând de luni, 16 mai, potrivit unui comunicat al Antena Group cu privire la noua conducere executivă.

Urmărește
2062 afișări
Imaginea articolului Isabella Cârmu şi Cristian Ionescu conduc, începând din 16 mai, Antena Group

Isabella Cârmu şi Cristian Ionescu conduc, începând din 16 mai, Antena Group

Antena Group a anunţat o nouă structura executivă efectivă de luni, 16 mai, Isabella Carmu devenind directorul general al companiei, iar Cristian Ionescu, directorul general adjunct.

Astfel, cei doi executivi vor coordona întreaga activitate operaţională a televiziunilor parte a Antena Group (Antena1, Antena Stars, Happy Channel, Zu TV), precum şi a platformelor digitale ale companiei.

"Isabella şi Cristi cunosc foarte bine organizaţia, fiind doi dintre oamenii care au crescut odată cu acest business. Antena Group are un sistem de management foarte eficient. Am certitudinea că intreaga echipa ştie foarte bine ceea ce are de făcut pentru a oferi publicului şi partenerilor cele mai bune rezultate. În ceea ce mă priveşte, îmi susţin cu toată convingerea colegii şi mă voi concentra pe recursul cazului din instanţa, pentru a-mi demonstra nevinovăţia", a declarat Sorin Alexandrescu.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis joi, 12 mai, condamnarea lui Sorin Alexandrescu, director general al Antena Group la data faptelor, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj, hotărârea nefiind definitivă. Grupul Intact a anunţat în aceeaşi zi, printr-un comunicat de presă, că va contesta decizia instanţei în dosarul Antena Group - RCS & RDS.

Isabella Carmu este de aproape 19 ani în grupul Intact, începându-şi cariera în cadrul departamentului de Programe al Antenei 1. A fost numeroşi ani director de achiziţii, iar din 2012 ocupă funcţia de Channel Manager Antena1.

Cristian Ionescu are, la rândul sau, un parcurs îndelugat în Grup, de peste 20 de ani, potrivit comunicatului Antena Group. A debutat în zona de print, alegând apoi ştirile tv şi evoluând de la rolul de reporter, şef secţie, editor, producător general până la cel de redactor-şef al emisiunii "Observator".

În 2014, Cristian Ionescu a devenit managerul reţelei teritoriale a grupului, iar din 2008 coordonează echipa care realizează emisiunile "Acces Direct" şi "Un show păcătos", difuzate de Antena1. În 2013, a relansat televiziunea Antena Stars şi a impus pe piaţă una dintre cele mai urmărite platforme online dedicate lumii celebrităţilor - spynews.ro.

Antena Group cuprinde televiziunile Antena 1, Antena Stars, Happy Channel şi Zu TV, precum şi operaţiuni digitale.

La nivel naţional, 9,684 de milioane de telespectatori au urmărit, în medie, timp de cel puţin un minut, programele acestor televiziuni, pe parcursul întregii zile, în primul trimestru al anului 2016, în timp ce portofoliul Digital Antena Group a avut, în luna aprilie, peste 50 de milioane de afişări şi nouă milioane de unici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici