Mama magnatului media Simon Cowell a murit

Balerina Julie Cowell, mama magnatului media britanic Simon Cowell, creatorul formatelor "X Factor" şi "Got Talent", a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, informează people.com.

Urmărește
361 afișări
Imaginea articolului Mama magnatului media Simon Cowell a murit

Simon Cowell (Imagine: HEPTA)

"Astăzi, draga noastră mamă Julie a murit. Toţi cei care au cunoscut-o ştiu ce femeie specială şi bună a fost. Suntem îndureraţi şi ne va lipsi teribil, dar acum ea este liniştită", a declarat un purtător de cuvânt al familiei.

Acesta a precizat că membrii familiei doresc ca acest tragic eveniment să fie unul privat, rugând instituţiile mass-media să respecte această dorinţă.

Julie Cowell, fostă balerină, a avut patru copii biologici - Nicholas, Simon, Tony şi Michael - şi doi adoptaţi - John şi June Cowell.

Jurnalistul Tony Cowell, fratele lui Simon Cowell, a scris pe platforma de socializare Twitter, după anunţul decesului, că Julie Cowell era "inima şi sufletul familiei".

Din cauza decesului lui Julie Cowell, audiţiile pentru show-ul "X Factor", care trebuiau să înceapă duminică, în Manchester, au fost anulate, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei Syco Entertainment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici