Mass-media românească are un cod deontologic unic

Participanţii la Convenţia Organizaţiilor Media (COM) au adoptat în unanimitate codul deontologic unic pentru mass-media, înfiinţând totodată Grupul pentru bune practici jurnalistice, în cadrul unei adunări care a avut loc sâmbătă la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) din Capitală.

Urmărește
890 afișări
Imaginea articolului Mass-media românească are un cod deontologic unic

Mass-media românească are un cod deontologic unic (IOmagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

Codul deontologic unic va fi implementat de către Grupul pentru bune practici jurnalistice. În primele şase luni, grupul va funcţiona printr-un comitet de iniţiativă.

Grupul pentru bune practici jurnalistice va lua decizii prin Comitetul pentru respectarea Codului deontologic unic, care va fi format din reprezentanţi ai publicului şi reprezentanţi ai profesiei.

Grupul pentru bune practici jurnalistice va acorda instituţiilor mass-media (publicaţii scrise, posturi TV, posturi radio, site-uri) un Certificat de bune practici jurnalistice, care impune instituţiei care îl deţine respectarea Codului deontologic unic de către angajaţi şi colaboratori, constituindu-se astfel într-o sursă de informare credibilă.

Certificatul de bune practici jurnalistice va fi acordat instituţiilor mass-media care aparţin unor membri ai Grupului pentru bune practici jurnalistice.

La dezbaterile Convenţiei Organizaţiilor Media, programate vineri şi sâmbătă la sediul CJI din Capitală, au participat reprezentanţi ai organizaţiilor membre ale COM, invitaţi din partea Clubului Român de Presă, ai Asociaţiei Jurnaliştilor din România, Mediasind, Asociaţiei Patronale a Editorilor Locali, Consiliului Naţional al Audiovizualului, reprezentanţi ai comisiilor de etică din radioul şi televiziunea publice, precum şi ziarişti şi manageri din mass-media românească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici