Michel Tournier, personalitate a literaturii franceze din secolul al XX-lea, a murit la 91 de ani

Scriitorul francez a decedat într-o fostă casă parohială din satul Choisel din departamentul Yvelines, în care locuia, evitând presa şi mondenităţile, de peste o jumătate de secol.

"Locuiam 24 de ore din 24 alături de el, nu mai putea să trăiască singur, de peste trei luni", din cauza stării sale de slăbiciune, a dezvăluit pentru AFP finul său Laurent Feliculis, pe care scriitorul îl considera fiul lui adoptiv.

"Dorea să fie îngropat aici", a declarat Alain Seigneur, primarul din Choisel, o comună cu doar 550 de locuitori, în care romancierul locuia din anul 1957. "Era îndrăgostit de acest sat. A ales ca mormântul lui să fie săpat lângă tulpina unui copac".

Moartea lui Michel Tournier, propus frecvent la Nobelul pentru literatură şi tradus în numeroase limbi, singurul autor care a câştigat premiul Goncourt cu unanimitatea voturilor exprimate, a generat un val de omagii atât în universul cultural, cât şi în cel politic.

Preşedintele francez François Hollande a lăudat "un talent uriaş", cu texte cuprinse "între realism şi magie", iar prim-ministrul Manuel Valls a spus că Michel Tournier a fost "un povestitor fără pereche".

"Începând de mâine, nu voi mai putea să răspund Michel Tournier atunci când îmi este pusă întrebarea: care este cel mai mare scriitor francez în viaţă?", a declarat pe Twitter Bernard Pivot, preşedintele Academiei Goncourt. "S-a alăturat celorlalte mari nume ale istoriei şi miturilor, al căror povestitor genial a fost".

"Sufletelor noastre, îmbolnăvite de timp, operele de artă le aduc puţină eternitate. Mulţumesc, Michel Tournier, pentru această bucată de eternitate", a declarat, tot pe Twitter, ministrul Culturii din Franţa, Fleur Pellerin.

Într-un interviu acordat publicaţiei Le Figaro în 2015, scriitorul considera că bilanţul său literar era "mai degrabă bun".

"Spre sfârşitul vieţii, poţi să îţi evaluezi viaţa pornind de la şase criterii: starea fizică, familia, epoca, prieteniile, iubirea, profesia. Bilanţul meu este mai degrabă bun, marcat de acest vârf profesional care este reprezentat de premiul Goncourt. Punctul slab este epoca în care am trăit", spunea celebrul scriitor.

Michel Tournier, a cărui operă se inspiră din miturile fundamentale, pe care le-a reînnoit cu umor şi acuitate, s-a remarcat în literatură după ce trecuse de vârsta de 40 de ani. "Ceea ce aveam de spus era atât de secret şi atât de esenţial, încât am avut nevoie de o lungă perioadă de maturizare pentru a publica ceva", explica romancierul.

În 1967, a câştigat Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze cu volumul "Vineri sau Limburile Pacificului" ("Venvredi ou les limbes du Pacifique"). A confirmat, trei ani mai târziu, cu volumul "Regele Arinilor" ("Le Roi des Aulnes"), câştigător al premiului Goncourt din 1970, ecranizat apoi în 1996 de Volker Schloendorff, dar şi în 1975, cu volumul "Meteorii" ("Les Météorites").

Născut pe 19 decembrie 1924 la Paris din părinţi germanofili, Michel Tournier s-a hrănit din această admiraţie pentru cultura şi civilizaţia germană. A studiat filosofia la Sorbona şi la Universitatea din Tübingen.

Din 1950 până în 1968 a fost traducător, ataşat de presă la postul Europe 1, editor la editura Plon, prezentator al unei emisiuni televizate despre fotografie.

Opera sa numără şi alte romane celebre, precum "Gaspar, Melhior & Baltazar" ("Gaspard, Melchior et Balthazar", 1980), "Eléazar ou la source et le buisson (1996), volume de nuvele precum "Le Médianoche amoureux" (1989), povestiri precum "Cocoşul de munte" ("Le Coq de bruyère", 1979), eseuri precum "Zborul vampirului" ("Le vol du vampire", 1981), dar şi cărţi cu o profundă tuşă personală, precum "Vântul Paraclet" ("Le Vent Paraclet", 1977) şi "Journal extime" (2002).

De asemenea, a publicat peste 20 de volume despre fotografie şi a participat alături de Lucien Clergue la înfiinţarea festivalului Rencontres photographiques din oraşul Arles.

A scris şi pentru copii, mai ales "Vineri sau viaţa sălbatică" ("Venvredi ou la vie sauvage"), şi adora să discute despre cărţile sale cu elevii din şcolile pe care le vizita.

Ultima sa carte a fost publicată în 2015 şi este dedicată corespondenţei cu traducătorul său german Hellmut Waller, pe care o începuse în anul 1946.

Fost membru al comitetului de lectură din cadrul prestigioasei edituri Gallimard, a fost din 1972 până în 2010 preşedintele juriului Goncourt, funcţie pe care a părăsit-o din motive medicale. Pe 1 ianuarie 2016, Michel Tournier a primit din partea guvernului francez Legiunea de Onoare în rang de Comandor.

La Editura Polirom au apărut volumele "Gaspar, Melhior & Baltazar" (2003), "Picătura de aur" (2003) şi "Fecioara şi căpcăunul" (2004), iar editura Humanitas a publicat volumele "Celebrări", "Jurnal extim" şi "Vineri sau viaţa sălbatică".