Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, afirmă că a ajuns la o înţelegere cu conducerea Ministerului Mediului privind mutarea unei păduri, rezervaţie naturală care acoperă situl Sarmizegetusa, pentru a se continua explorările arheologice, declarând: "Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc".

Urmărește
2954 afișări
Imaginea articolului Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc

Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Sarmizegetusa mi se pare un lucru de o importanţă uriaşă, de neimaginat. Cum e acolo? Mergi pe un drum cumplit, o mizerie, ajungi la un deal şi o pădure care se urcă peste el, rezervaţie naturală, fiecare copac e fişat, nu te joci cu asta, dar rădăcinile acoperă trei etaje de istorie, de locuinţe dacice, de zonă sacrală. Şi nu ne îngrijim să dăm la o parte dealul ca să vedem ce-i al nostru. De ce? Pentru că e rezervaţie. Vine muzeul din Cluj şi zice «numai noi avem voie să explorăm aici», dar nu poţi să dai copacii la o parte. Vine Deva, Consiliul Judeţean, şi zice «eu nu pot să fac drumul pentru că nu am autoritate asupra sitului» şi toţi au dreptate. (...) O să fac ordine, am înţeles tot ce au spus şi o să fac ordine. Anume, peste două săptămâni ne vedem şi semnaţi protocolul între voi, cum spun eu. Înseamnă că, dacă aici e Sarmisegetusa, aici trebuie să fie tot, chiar şi muzeul, nu în altă parte, nu trebuie să te duci până la Cluj să vezi. Prima problemă e să dăm dealul la o parte, să vedem, restul e poveste", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, ministrul Culturii, Mircea Diaconu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

El a explicat că a ajuns la o înţelegere cu Ministerul Mediului de a muta copacii care acoperă situl istoric.

"E furia mea ca om şi, accidental, ca ministru al Culturii: eu, dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc. Şi am vorbit cu ministrul Mediului, ne-am înţeles, am stabilit un protocol să îşi ia 10-20 de copaci pe măsură ce săpăm şi să îi planteze în altă parte. Aşa e regula: câţi copaci scoţi din rezervaţie îi plantezi mai încolo. Deci să îşi mute copacii pas cu pas. Şi mai era o problemă. Specialiştii spuneau «cât lucrăm aici, nu mai calcă nimeni aici». Am spus pardon, la noi în teatru, la repetiţii generale, are acces publicul să ne vadă şi cum lucrăm şi cum suntem cu pantalonii jos, deci se va lucra, se va săpa şi se va vizita în acelaşi timp, iar Consiliul Judeţean va face drumul pentru că spaţiul trebuie să fie al lor, că acolo s-a întâmplat să fie Sarmizegetusa", a conchis Diaconu.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei riscă să piardă statutul de protecţie UNESCO deoarece până acum nu s-a făcut nimic pentru protejarea acestor situri arheologice, declara, în urmă cu o săptămână, ministrul Culturii, Mircea Diaconu.

"Cetăţile dacice sunt protejate UNESCO. Ce facem noi cu asta? Nimic. Şi, dacă cumva vine un control UNESCO, pierdem statutul. Deci dacă nu facem ceva cu urgenţă maximă pierdem statutul de protecţie UNESCO pentru cetăţile dacice", spunea Diaconu.

El adăuga că autorităţile care au atribuţiuni legate de aceste obiective şi Ministerul Culturii trebuie să acţioneze "cu foarte mare viteză".

Mircea Diaconu preciza că situl Sarmizegetusa este aproape în paragină şi "creşte pădurea peste el".

"Ce facem noi cu el? Paragină. Creşte pădurea peste. Arborii de acolo par mai importanţi decât vestigiile. E de neînţeles lucrul acesta", spunea Diaconu.

Ministrul Culturii anunţa că, în trei săptămâni, îşi propune să dea un răspuns final în ceea ce priveşte rezolvarea problemei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi să adune la aceeaşi masă administraţia publică locală, Consiliul Judeţean, specialiştii şi Ministerul Culturii pentru a găsi o soluţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici