- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (15.03.2024, 08:04)
- Stelian Turlea
O carte pe zi: „Anotimpul mireselor”, de Tony Mott
Mireasa moartă de pe banca îndrăgostiţilor. Întregul oraş s-a cutremurat când o femeie tânără, îmbraăată într-o rochie albă, fină, de mireasă, a fost găsită pe o bancă de pe aleea Sub Tâmpa.
Urmărește
160 afișări
O carte pe zi: „Anotimpul mireselor”, de Tony Mott
O sursa a redactiei ne-a comunicat experientele stranii asociate: temperatura mai scăzută în zonă, o burniţă fină şi un vânt năprasnic pornit după ce corpul femeii a fost ridicat de acolo de către echipa de legişti. Mai cutremurător este faptul că de azi de dimineaţă şi până acum, toţi câinii trag de lesă şi refuză să fie plimbaţi prin zonă, iar dacă, totuşi, sunt forţaţi de stăpânii lor să mearga pe aleea unde se află banca îndrăgostiţilor, urlă necontenit.
Am mai semnalat romane semnate de braşoveanca Tony Mott, numai din această serie, Gigi Alexa, acesta este al cincilea. Numele e un pseudonim, o cheamă, de fapt, Antoaneta Galeş, s-a născut în 1970. „Am ales să scriu sub pseudonim din două motive: primul a fost acela că Tony era apelativul care-mi era familiar, iar Mott e numele de fată al mamei mele. Am vrut să fie un simbol al recunoştinţei faţă de ea şi de bunicul meu”.
A debutat în 2008, cu un roman despre revenirea în ţară, după douăzeci de ani, a unei fugare din comunism, apoi s-a îndreptat spre genul poliţist şi a început să publice la Editura Tritonic, a semnat până acum mai multe romane, între ele seria „Julieta avea un pistol”, „Un glonţ pentru Julieta” şi „Nu daţi cu pietre în Julieta”, apărute în 2014, 2016 şi 2017. Dar şi seria începută cu „Iarna crimelor perfecte”, apărută la sfârşitul anului 2019, în care eroina este un medic legist, Gigi Alexa. Romanul de faţă este al cincilea al acestei serii şi în mod cert va continua.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Se introduce starea de alertă epidemiologică. Ministerul Sănătăţii face o serie de recomandări populaţiei
-
Purtătorul de cuvânt al MAE din Ucraina a reacţionat la comentariile lui Călin Georgescu
Eroina Gigi Alexa este medic legist, lucrează împreună cu poliţia la diferite cazuri de omoruri, este un personaj complex, a trecut prin traume diverse, o avut copilărie tulbure, un suferit un viol, a avut câţiva iubiţi neserioşi pe care i-a abandonat, are momente de instabilitate psihică, cu dorinţe de sinucidere – toate par puţin exagerate pentru meseria eroinei şi faţă de modul cum acţionează.
Iaginea ei: mică de statură, subţire, cu părul blond şi creţ prins de regulă într-un coc complicat. Are patruzeci de ani. A avut o sarcină pe care a pierdut-o, acum nu mai poate avea propriul copil şi se păcăleşte că nu şi l-a dorit. Se judecă pe sine, de multe ori, „absurd de aspru”.
Subiectul cărţii de faţă e unul complicat, cu eroi care au apărut în toate romanele precedente ale seriei. În centru se află un individ atins de porfiria variegata, o afectiune ereditară, incurabila, o boala ce determină acumularea precursorilor hemului in ficat. Este o consecinţă a producţiei prea mici, insuficiente de porfobilinogen.Tratamentul e foarte complicat şi e posibil să se recurgă şi la transfuzii masive de sânge. Criminalul – pentru că există un criminal, chiar şi cu complici, dispune de resurse, inclusiv o clinică medicală, agaţă femei foarte tinere, prostituate pe care nu le caută nimeni, le extrage sângele pe care îl bea şi le păstrează veme îndelungată în frigidere. Le scoate şi le părăseşte în diferite locuri ale oraşului, când constată că are nevoie de noi victime. Dracula pur şi simplu – romanul e plin de trimiteri la celebra carte a lui Bram Stoker, fiecare capitol are un motto din caea carte. Victimele sunt părăsite în diferite locuri publice, îmbrăcate ca mirese.
Fireşte, criminalul scapă de sub urmărirea poliţiei, fuge din ţară, iar poliţiştii pleacă după el. Prin urmare, va exista cert o continuare.
Tony Mott – Anotimpul mireselor. Seria Gigi Alexa. 5. Editura Tritonic. 338 pag.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:12
-
astăzi, 16:10