O carte pe zi: „Caleidoscop” de Lidia Vianu

După o săptămână, caleidoscopul i-a scăpat din mâini („m-am uitat îndelung la cioburile colorate”).

„Sufletul meu mă bântuia la fel cum mă urmărea caleidoscopul făcut cioburi. Nici nu-mi dădea prin minte că îl voi elibera, cândva, la bătrâneţe. În englezeşte”.

Cartea unui universitar pe care profesia l-a făcut fericit.

Probabil nu există copil să nu fi fost încântat în pruncia sa ori chiar mai târziu de jocul cu caleidoscopul - un aparat optic format dintr-un cilindru opac în interiorul căruia se găsesc mai multe fragmente de oglinzi, dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se priveşte, să formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. Extraordinar de frumoase. De altfel, numele aparatului vine din greacă şi însemnă chiar a vedea forme frumoase. Am insistat pe această definiţie, pentru că aceasta este întâi este întîi de toate volumul bilingv al profesoarei Lidia Vianu – o carte foarte frumoasă, un roman, o autobiografie, puzzle de foarte, foarte multe amintiri rareori mai mari de o pagină care, învârtind cilindrul, se amestecă, se rostogolesc, recompun o lume demult dispărută, sar de la o epocă la alta, de la un anotimp la altul, de la un personaj la altul, într-o armonie impecabilă, bucurând spiritul.

Ar trebui să menţionăm şi titlul exact al cărţii, în cele trei limbi: Ƙαλειδοσκόπιο/ Kaleidoscope/ Caleidoscop.

Pentru cei care nu ştiu cine este Lidia Vianu (întotdeauna mai sunt oameni care nu-şi cunosc semenii), trebuie să spunem că este o cunoscută profesoară la catedra de limba engleză a Universităţii din Bucureşti, este autoare a manualului de învăţare a limbii engleze după „Metoda Lidia Vianu” (7 volume) şi, din 2006, director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC), că a înfiinţat Editura universitară online „Contemporary Literature Press” (şi revista online „Translation Café”) pentru studiul limbii engleze prin literatură, care funcţionează sub auspiciile Institutului Cultural Român, Uniunii Scriitorilor din România şi ale British Council. A editat câteva lucrări de critică literară, câteva antologii în limba engleză din poezia română de azi, a tradus, a publicat mai multe romane şi volume de poezii, pe cele mai recente le-am semnalat şi noi, în anii din urmă, la această rubrică.

„Nu pot aşterne incidentele cronologic, se rostologesc toate deodată într-un mozaic”.

Cartea vorbeşte, ca într-o spovedanie, despre lumi apuse, dar şi despre lumea de ieri, despre vremuri „în care era primejdios să ai ceva al tău”.

Imagini din copilărie, cu tatăl adorat citindu-i poveşti, apoi moartea tatălui, pasionat de cardiologie, la „Caritas”, despre fiica Alma, care urmează cariera bunicului şi-i va purta halatul alb, naţionalizarea casei, prin 1949 („un bloc şi o vilă, construită de strămoşii mei” cu parter şi două etaje), în care funcţionau acum un cabinet medical, o editură şi o firmă de construcţii, amintiri din studenţie, concursul pe postul de asistent, după trei ani de la absolvire, anularea concursului şi întoarcerea la lice, ca profesoară, cu şedinţe de partid, directori terorizanţi. Primele plecări în America, creşterea fiicei căreia, la împlinirea vârstei de doi ani, mama îi cumpără nu mai puţin de cinci caleidoscoape, pentru că, în caz că unul s-ar sparge, să aibă imediat altul la îndemână („nu vroiam să treacă prin ce trecusem eu”). Acum, când fata e deja medic, mama le păstrează în sertarul biroului, simţindu-se în siguranţă: „Culorile sunt lumile sufletului meu. Am să le ţin până când vine vremea. Până când am să înţeleg”

„o stafie fără substanţă, de cât tristeţea mea de la cinci ani”

„trăiam într-un timp paralel”

O consemnare aproape proustină; „din catedra de Engleză profesorii fugeau în străinătate ca gângăniile către lumină. Lumina Apusului.”

Nicio altă jucărie nu exercita asupra fetei o atracţie „atât de tare”, dar bucuria a ţinut doar o săptămână, căci, şapte zile mai târziu, caleidoscopul i-a scăpat din mâini („m-am uitat îndelung la cioburile colorate”).

Ce semnificaţie mai profundă va avea caleidoscopul în viaţa autoarei, aflăm din acelaşi fragment memorialistic: „Sufletul meu mă bântuia la fel cum mă urmărea caleidoscopul făcut cioburi. Nici nu-mi dădea prin minte că îl voi elibera, cândva, la bătrâneţe. În englezeşte.”

Ar trebui să menţionăm mult prea multe elemente ale relatării, nu e spaţiu. Dar mai facem o trimitere esenţială: „Un lucru este necesar ca să ne bucurăm de viaţa Caleidoscopului: Lumina. Dacă Lumina nu este, nici culori nu sunt. (…) Caleidoscopul ne invaţă sa slobozim in noi Lumina.”

Lidia Vianu. Caleidoscop. Poaralle Texts, Ediţie bilingvă română- engleză. Advivisor for the series ANNE Stewart. Editura Eikon. 531 pag.