O carte pe zi: „Carol al II-lea al României, un rege controversat” de Narcis Dorin Ion

Semnalăm astăzi, cu o oarecare întârziere, o lucrare cu adevărat monumentală care ar merita din plin Premiul Academiei (doar că autorul l-a mai obţinut o dată, pentru o altă carte, iar cutumele înaltului for nu permit acordarea de două ori a aceleiaşi distincţii aceleaşi persoane). A fost însă distinsă cu un premiu de Fundaţia Magazin Istoric, la începutul verii acestui an.

O lucrare pe care nu o veţi găsi în librării, nu ştiu din care motiv, dar o puteţi achiziţiona de la Muzeul Naţional Peleş, inclusiv online, de pe site-ul muzeului (la adresa www.librarie.peles.ro), la un preţ surprinzător de accesibil pentru condiţiile grafice în care apare (şi cu foarte mult sub preţul la o care veţi găsi pe siteurile ocazionale!).

O lucrare care nu este numai o monografie regală, ci şi o frescă a României interbelice. Cu o uimitoare bogăţie de informaţie, fără rechizitorii – „nu am ocultat niciunul dintre aspectele controversate ale vieţii şi activităţii suveranului, dar am căutat să le prezentăm în cadrul mai larg, românesc şi european, în care acestea s-au petrecut. A rezultat fresca unei epoci, a României interbelice, socotită şi astăzi un reper în domeniul cultural, civilizaţional şi politic, chiar dacă lucrurile nu au fost întotdeauna imaculate.”

Autorul ei este Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Naţional Peleş, doctor în istorie, autor al altor albume, în ultimul deceniu, despre Regele Carol I, Regina Elisabeta, regele Ferdinand, egina Maria, dar şi al multor altor cărţi şi articole valoroase.

„Carol al II-lea – un rege controversat” este o lucrare în cinci volume de dimensiuni impresionante (format mare 23×28 cm), un total de 2138 de pagini, albume color cu sute de fotografii şi un text admirabil. Totul tipărit în condiţii grafice de excepţie.

Volumul întâi (316 pagini) înfăţişează „Copilăria şi adolescenţa” (1893-1914), „Rătăcirile Principelui Moştenitor” (1914-1930) şi primii ani ai domniei ca „Rege Jucător” (1930-1932).

Volumul al II-lea (512 pagini) ne înfăţişează „Regele Constituţional” (1932-1938) de după marea criză economică. Ridicarea extremei drepte şi primele asasinate legionare îl fac pe Carol al II-lea să încerce reorientarea tinerilor prin „Cercetăşie” şi „Străjerie”, iar pe plan politic să gândească o alternativă la oportunismele de partid. Tot acest amplu volum se ocupă şi de „Regele Orgolios” (1930-1938) – în relaţia cu Regina Maria, cu Principesa Ileana, cu Principele Nicolae şi cu fosta soţie, Principesa Elena – un rege capturat de „Duduia” Elena Lupescu şi de camarilă.

Volumul al III-lea (304 pagini) îl înfăţişează pe „Regele Dictator” (1938-1939), lovitura de stat şi regimul său autoritar, noua constituţie şi dizolvarea partidelor politice. Aşa cum arată academicianul Răzvan Theodorescu, Carol al II-lea „a instituit dictatura sa personală, nici mai bună şi nici mai rea decât aceea a unui alt monarh foarte interesant din Balcani, anume Boris al III-lea de Saxa-Coburg, în Bulgaria anului 1934, sau decât, din 1929 începând, cea a propriului cumnat al regelui din Bucureşti, care era Alexandru Karadjordjevic, suveranul atunci ivitei Iugoslavii, (aceasta pentru a nu mai face trimiteri la regimurile de fier contemporane cu Carol al II-lea, cele ale amiralului Horthy în Ungaria, mareşalului Pilsudski în Polonia, generalului Metaxas in Grecia).”

În 1938 refuză să participe la împărţirea Cehoslovaciei, declarând polonezilor că nu doreşte să se înfrupte din cadavrul unui fost aliat. După vizitele prin Europa în care se răspândea totalitarismul, Carol al II-lea instaurează terorismul de stat. Pe fondul izbucnirii celui de al doilea război mondial, ţara se străduieşte să-şi înzestreze armata încercând să-şi păstreze neutralitatea – Carol al II-lea dă dovadă de „o îndrăzneaţă loialitate faţă de polonezi” (ajunşi şi ei în postura de învinşi, cu ţara sfâşiată), deschizându-le graniţele.

Volumul al IV-lea (432 de pagini) se ocupă de „Regele Detronat” (1940) şi „Regele Pribeag” (1940-1953). Anul 1940 a început cu o vizită de Bobotează în Basarabia. În acel an 1940, pe fondul prăbuşirilor de graniţe europene, a urmat destrămarea României Mari. Ultimatumul sovietic şi cedarea Basarabiei fără luptă, „Arbitrajul” de la Viena – pierderea Transilvaniei de Nord, prohodite de Consiliile de Coroană. Ultima zi a domniei şi noaptea abdicării sunt relatate remarcabil. A doua parte a volumului al patrulea debutează cu începutul lungii pribegii, urmată de escala în Portugalia, traversarea Atlanticului şi cei trei ani in Mexic (1941-1944) incluzând o jalnică încercare de tratative cu sovieticii pentru revenirea pe Tron. Urmează cei trei ani la Rio de Janeiro (1944-1947), căsătoria cu Elena Lupescu şi revenirea în Portugalia, la Estoril – destinaţia finală (1947-1953). Sunt descrise funeraliile portugheze, repatrierea din 2003 şi înmormântarea definitivă în noua necropolă regală şi arhiepiscopală de la Curtea de Argeş (2019).

Volumul al V-lea (574 de pagini) e dedicat unor retrospective cuprinzătoare. Prima parte prezintă vocaţia lui Carol de „Rege Soldat” (1930-1940) – de la sublocotenent la mareşal al României, promotor al aviaţiei, ocrotitor al învăţământului militar şi al eroilor neamului, susţinător al înzestrării, dar şi criticat vehement pentru situaţia armatei, mai ales de generalul Ion Antonescu. Urmează o amplă prezentare a „Regelui Diplomat” (1930-1938) în care un rol important îl joacă relaţia cu ilustrul, dar şi controversatul Nicolae Titulescu şi sistemul de alianţe, tratate de amiciţie şi vizite oficiale.

Ultima parte a volumului al cincilea e dedicată „Regelui Ctitor” (1930-1940) care a declarat, chiar de la întoarcerea în ţară, că doreşte să fie un „Brâncoveanu al culturii româneşti”. Carol al II-lea a înfiinţat două Fundaţii Culturale, a inaugurat noul studio al Radiodifuziunii, a inaugurat Muzeul Naţional, Muzeul Satului Românesc (creaţie a sociologului Dimitrie Gusti), a inaugurat şantierul arheologic de la Sarmizegetusa şi a nutrit o prietenie aparte cu marele istoric Nicolae Iorga şi cu savantul Grigore Antipa.

Pe plan arhitectural se poate vorbi de un adevărat stil naţional „Carol al II-lea”. Printre emblemele arhitectonice ale domniei sale amintim Palatul Regal, Palatul Elisabeta, Şcoala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul C.F.R., monumentele de for public din Bucureşti precum Arcul de Triumf sau monumentul regelui Carol I.

„Un asemenea monarh, o asemenea domnie şi un asemenea deceniu de istorie românească îşi meritau mult aşteptatul cronicar. El este Narcis Dorin Ion, iar roadele trudei sale cărturăreşti sunt absolut impresionante.” – îşi încheie acad. Răzvan Theoodrescu prefaţa.

Narcis Dorin Ion – Carol al II-lea al României, un rege controversat. Vol I, 316 pag., prefaţă de acad. prof. Răzvan Theodorescu; vol II, 511 pag; vol. III, 303 pag; vol. IV, 431 pag; vol. V, 573 pag. Editura Magic Print.