O carte pe zi: „Jurnal de război” de Olga Grebennik

În mod cert, despre Olga Grebennik ştiu, poate, puţini specialişti în ale artelor vizuale. Este o ucraniancă născută ân 1986, la Harkov, care, din 2015 lucrează ca ilustratoare de cărţi pentru copii. A obţniut şi premii internaţionale. Acum e refugiată, iar acest jurnal de război pe care l-a început în ziua în care Rusia a invadat Ucraina – câteva însemnări zilnice însoţite de desene alb negru, a fost deja publicat şi lansat la Tîrgul de Carte de la Torino, în luna mai. Şi, din câte ştiu există şi o traducere în germană, în afara de cea în română, pe care o semnalăm astăzi.

„Viaţa noastră înainte de război semăna cu o mică grădină, unde fiecare floare are locul ei bine ales şi înfloreşte când îi vine timpul. Dragostea era singurul îngrăşământ care ne hrănea grădina.
Copiii studiau artele - muzică, desen, dans. Mergeau la şcoală. Eu ilustram cărţile pentru copii. Lucrările mele au fost întotdeauna pline de culoare şi bucurie. Am scris şi poveşti care au fost publicate cu succes. Eroii principali sunt membrii unei familii de vulpi: un vulpişor năzdrăvan, surioara lui mai mică, tatăl şi mama lor. Povesteam despre lecţii de muzică şi plimbări cu bicicleta, despre micul dejun împreună şi despre pâinici cu scorţişoară. Editura aştepta continuarea poveştilor. Continuarea lor a fost un jurnal de război. E un gen literar cu totul străin de mine, nu-i aşa?

Ţin minte foarte bine seara aceea, înainte de război. Copiii adormiseră, iar noi doi, în sfârşit, am avut timp să stăm de vorbă. Soţul meu a gătit. A pus pe masă hamburgeri şi ceai cald. Mâneam şi dezbăteam viitorul nostru. Făceam planuri de amenajare pentru apartamentul cel nou, povesteam despre copii şi succesele lor la şcoală. Aveam mii de proiecte şi de visuri. Am adormit fericiţi şi cu burţile pline.

Iar la cinci dimineaţa ne-a trezit un zgomot. Întâi am crezut că sunt artificii, apoi am realizat că e altceva. Explozii, asta se auzeau din toate direcţiile. În mod confuz am început să adun documente şi nişte lucruri, fără să-mi dau seama ce se întâmplă de fapt. (...) Ziua am coborât în subsolul blocului. Toţi vecinii erau deja acolo. Un bec pâlpâitor, un tavan jos. Nisipul de sub picioarele noastre făcea aerul să fie greu de respirat. Ca să-mi pot stăpâni frica şi anxietatea, am apucat un creion şi un caiet - să desenez.

Această practică mă ajută întotdeauna să-mi controlez emoţiile. Nu ştiam atunci că acest caiet va deveni un jurnal de război. Credeam că în câteva zile coşmarul se va termina. Desenul a devenit singura portiţă către lumea mea interioară, care din afară era bombardată de avioane.

Toată frica mea o revărsam pe hârtie. Pentru moment îmi aducea o uşurare. Lumea din caietul meu a fost singurul motiv pentru care coboram în subsol. Coboram să desenez o nouă schiţă. Lumea se dărâma, iar eu, în ciuda războiului, mă ocupam cu creaţia. Ca să supravieţuiesc. Acest caiet era firul de aţă de care mă agăţam cu toată forţa.

8 zile şi 8 nopţi - atât am stat în subsol. Când se lăsa un pic de linişte, urcam în apartament, făceam repede câte ceva. Imediat cum se auzeau împuşcăturile, luam copiii şi alergam în subsol”.

În ziua a 9-a a hotărât să plece din oraş. A rămas fără casă, mamă, soţ, doar cu copiii. A ajuns la Varşovia, apoi în Bulgaria. Soţul i-a rămas la Harkov.

„Scriu acest jurnal ca să spun NU RĂZBOIULUI: Războiul nu va avea învingători, va avea doar sânge, pustiire şi un gol în fiecare dintre noi. Războiul m-a smuls din propria viaţă...”

Un jurnal cutremurător care descrie viaţa sub bombardamente. Cu desene pe măsură.

Olga Grebennik – Jurnal de război. Traducere de Vladimir Bulat şi Anastasia Staicu. Editura Seneca.