O carte pe zi: „Palatul Kretzulescu” de Cezara Mucenic, Oliver Velescu

Un superb albun care ar trebui să se afle în casa fiecarui iubitor al artelor , al arhitecturii şi al Bucureştilor. Autorii sunt Cezara Mucenic, istoric de artă care a publicat numeroase cărţi admirabile despre palate, străzi şi pieţe din Bucureşti şi Oliver Velescu (1928-2016), profesor dr în istorie.

Iar Palatul Kretzulescu este una dintre clădirile minunate, chiar emblematice la Bucureştilor, aflat lângă Cişmigiu.

Cum a apărut?

„În luna iulie a anului 1902, doamna Hélène Kretzulescu cerea aprobarea pentru - şi transforma radical locuinţa sau, cum o spune pe larg nelipsitul referat de pe cererea depusă la Primărie: doamna suplicantă voeşte a face reparaţiune radicală la corpul de case cu 2 caturi ce este retras în curte peste 8 metri din aliniere. Aceste case voeşte a le transforma şi a le mai adăuga încă o parte de construcţie pe care o face în dosul ei, înspre Cişmigiu. Având în vedere că casa e de zid şi solidă şi faptul că e retrasă mai mult de 6 m, de la aliniere sunt de părere a i se acorda cerere. La 31 iulie 1902, proiectul este aprobat de Peter Paul Peretz, iar la 7 august 1902, se eliberează «Autorizaţiunea nr. 174» pentru adaos la construcţia veche conformându-se planurilor prezentate şi aprobate cu modificările introduse în ele… Transformările şi părţile ce se vor adăuga se vor căuta a se îmbina şi lega bine cu corpul vechi de clădire, se va lucra tot în zidărie masivă cu mortar de var sau var hydraulic sau ciment. Se va conforma strict planurilor… Va pune un cat deasupra zidurilor actuale…”

Cine era „doamna suplicantă”?

„Elena Kretzulescu (1857-1930), descendentă a două mari familii boieresti, fiica Mariei Filipescu şi a vornicului Constantin Kretzulescu, născută în 1857 la Paris, a moştenit terenul şi casele din Bucuresti ale tatălui său, construite în 1718. La începutul secolului al XX-lea, în 1902, ea l-a angajat pe ahitectul Petre Antonescu (1873-1965), să realizeze planurile pentru construirea unei clădiri mai mari, în stilul Renaşterii franceze cu influenţe baroce. Ridicarea palatului s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani. Iubitoare a naturii şi florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră. Scara monumentală a palatului ducea într-un parc mare, amenajat după gusturile Elenei Kretzulescu. În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc în suprafaţă de aproape două hectare, cu terase, fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri (actualul parc Cişmigiu) Grajdurile se aflau în partea de vest a palatului, unde se găseau şi spălătoria şi camerele pentru personalul de serviciu.”

Cinea fost arhitectul?

„Palatul Kretzulescu a fost prima lucrare concepută de arhitectul Petre Antonescu în sti¬lul eclectic. Prin talentul său, arhitectul a reuşit să creeze o operă arhitectonică care depăşeşte cu mult calificati¬vul desuet de «imitaţie», şi care rezistă de a lungul anilor tocmai prin valenţele sale artistice. Abordând apoi exprimarea în limba¬jul curentului neoromânesc, va reveni mai târziu, este drept rar, la eclectismul academic, desigur din acelaşi considerent al nevoii de a răspunde solicitării comanditarului. Se încadrează acestei expre¬sii stilistice casele Enescu din str. Berzei (ulterior Cobălcescu) nr. 1 (construită anterior anului 1911) şi Sturdza din str. Polonă nr. 8 (cca. 1910 1912) ca şi modificările radicale ale casei Marghiloman (azi dispărută) din bd. Take Ionescu. (…)

Transformarea casei bătrâneşti Văcărescu/Kretzulescu într o reşedinţă nouă se va dovedi de la început o obligaţie dificilă pentru arhitectul Petre Antonescu. Pe de o parte comanditarul, doamna Hélène Kretzulescu, porneşte la realizarea lucrării cu reţinere, hotărând încetul cu încetul modificările pe care le doreşte, ceea ce l obligă pe arhitect să şi modifice soluţiile din mers. Cauza nu este fireasca etapizare a unui demers de asemenea grandoare, ci oscilaţia proprietarei în stabilirea amplorii şi deci a costurilor ce doreşte să le acorde acestei intervenţii. De aceea apar cererile succesive de autorizare a lucrărilor, ca şi cum doamna Kretzulescu se întrece cu altă construcţie pe care vrea să o depăşească. Pe de altă parte, dificultăţile sunt cauzate de nevoia de a realiza un racord logic arhitectural şi constructiv între cele două clădiri. În plus, dacă mai era necesară o complicare a programului de construcţie, arhitectul trebuie să l adapteze terenului de amplasare, situat în pantă pronunţată, ceea ce determină diferenţe de aproape un etaj între latura nord şi latura sud.

La aceste multiple întrebări, Petre Antonescu a răspuns cu îndrăzneala tânărului.”

Cezara Mucenic, Oliver Velescu – Palatul Kretzulescu. Editura Vremea, 181 pag.