O carte pe zi: „Rămas bun, Gabo şi Mercedes” de Rodrigo García

Rodrigo García Barcha este fiul cel mare al scriitorului columbian Gabriel García Márquez, regizor de film, scenarist şi producător, cunsocut pentru mai multe filme şi seriale. Locuieşte la Los Angeles. Anul trecut a simţit nevoia să scrie această carte de „rămas bun” pentru tatăl său, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, mort în 2014 şi pentru mama sa, dispărută în 2020.

O carte care reprezintă expresia unei iubiri profunde şi în egală măsură un omagiu adus marelui scriitor care, „ca mulţi scriitori, era obsedat de pierdere şi de cea mai cumplită manifestare a ei, moartea. Moartea ca ordine şi dezordine, ca logică şi absurd, ca inevitabil şi inacceptabil”.

Chair dacă e în mod firesc un subiect trist, cartea reuşeşte să creeze un portret remarcabil al marelui scriitor, care la 70 de ani a suferit mai multe chimioterapii, şi-a revenit, a continuat să scrie, apoi, treptat, şi-a pierdut memoria, ultimele luni de viaţă fiind unele de suferinţă, amestecate cu clipe de luciditate extremă.

„În ciuda naturii sale gregare şi a unei aparente acomodări cu viaţa publică, tata era o persoană destul de retrasă, uneori chiar secretoasă. Asta nu înseamnă că nu se bucura de faimă sau că, după decenii de adulare, n-a fost atins de narcisism, dar a avut întotdeauna o lipsă de încredere faţă de celebritate şi de succes literar. De mai multe ori de-a lungul anilor, ne-a amintit nouă (şi lui însuşi) că nici Tolstoi, Proust sau Borges n-au luat niciodată Premiul Nobel, nici cei trei scriitori preferaţi: Virginia Woolf, Juan Rulfo şi Graham Greene. Adesea i se părea că succesul lui nu era un rezultat al realizărilor lui, ci doar o întâmplare. Până târziu în viaţă, pe măsură ce memoria îi pălea, nu şi-a recitit niciodată cărţile, de teama că le va găsi stânjenitor de imperfecte şi că l-ar paraliza din punct de vedere creativ”.

Amintirile fiului sunt revelatoare şi reuşesc să alcătuiască un reportaj emoţionant şi totodată un portret complex al întregii familii. „Cu anii, distanţarea va continua, iar viaţa va aşterne straturi peste lumea părinţilor mei şi straturi ale altor vieţi trăite, până va veni ziua când nimeni de pe acest pământ nu va mai păstra amintirea prezenţei lor fizice. Am acum aproape vârsta tatălui mei când l-am întrebat la ce se gândeşte noaptea, după ce a stins luminile. La fel ca el, nu sunt încă prea îngrijorat, dar sunt conştient de timp. Deocamdată, sunt încă aici, gândindu-mă la ei”.

Rodrigo García – Rămas bun, Gabo şi Mercedes. Amintirile unui fiu despre Gabriel García Márquez şi Mercedes Barcha. Traducere din limba engleză de Aurelia Ulici. Editura RAO. 133 pag.