- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.03.2024, 09:47)
- Stelian Turlea
O carte pe zi: „Un Vals şi trei paşi-speranţă”, de Luminiţa Nielsen
„Este vorba de o poveste de dragoste adevărată, cu personaje care mai trăiesc şi azi”, prezicează postfaţatorul.
Urmărește
217 afișări
O carte pe zi: „Un Vals şi trei paşi-speranţă”, de Luminiţa Nielsen
„Povestea nu se încheie cu nunta fericită a fetei de împărat cu bravul luptător, venit să cucerească inima domniţei, tocmai de sub Vezuviul cel (cu)tremurător, ca în basmele pe care le citim nepoţilor, ci, respectând cutuma marilor poveşti de dragoste ale lumii, se termină cu dramă şi emoţie, cu victime rănite de moarte, chiar dacă e vorba doar de moartea luminii din sufletul personajelor”.
Luminiţa Florica – mărturiseşte autoarea pe coperta a patra a cărţii lansate săptămâna trecută – s-a născut în aprilie 1944. Vreme de 23 de ani a inspirat din plin fumul furnalelor hunedorene şi a învăţat că viaţa, precum oţelul, se căleşte la temperaturi înalte. Şi-a urmat părinţii la Bucureşti şi apoi, îndrăgostită, a plecat cu pirostriile gata împachetate la un loc cu alesul inimii, la Viena, oraşul clădit pe note muzicale şi unde Valsul deschide balul vieţii şi al întâmplării în trei paşi. Dar aşa cum din bătrâni se spune, socoteala de acasă rareori se potriveşte cu cea din târg. Visul de iubire s-a încheiat în acorduri de valuri şi Dunăre albastră, aşa că a continuat să-şi caute locul cu răbdarea, perseverenţa şi rezistenţa Berbecului crescut în urale şi planuri cinci¬nale. până în ziua în care a reuşit să se regăsească pe sine şi luminiţa unui nou început. (...) 52 de ani de pribegie, lupte de tot felul şi momente de exaltată bucurie, au dat naştere acestei cărţi, împletire de amintiri, de speranţe şi iubiri trăite, sau doar întrezărite”.
Prenumele real al autoarei este Lumina. A urmat Politehnica bucureşteană, după ce a încercat de cinci ori să intre la Teatru. A trăit peste cincizeci de ani la Viena. A avut o carieră strălucitoare în management turistic la nivel internaţional, a călătorit, a explorat, a inventat. Dar totul s-a desfăşurat sub penumbra unei poveşti de dragoste, despre care scrie în această carte, care este debutul ei literar târziu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
De fapt, - scrie postfaţatorul, care insistă şi asupra calităţilor literare ale Luminiţei Nielsen – „sunt mai multe poveşti de dragoste. Dragostea dintre personajul fără nume, Făt Frumosul din poveste, şi Lumina, numele real al autoarei, dragostea pentru propria familie, abandonată în casa cu ferestre mari la strada Mecet numărul 5, dar şi dragostea pentru familia din Napoli, care a primit-o ca pe propria fiică, dragostea de Bucureşti şi dragostea de Napoli, oraşele luminate de povestea de dragoste, şi, oricât de ciudat ar părea, pentru o persoană care a trăit mai bine de cincizeci de ani la Viena, capitala (mittel)europeană, dragostea adevărată de România”.
Luminiţa Nielsen – Un Vals şi trei paşi-speranţă. Postfaţă de Costel Postolache . Editura Integral. 407 pag
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe