O carte pe zi: „Vieţi în umbra trecutului” vol. II – coordonat de Cosmin Budeancă

„Credem că acest al doilea volum va aduce o contribuţie consistentă la completarea imaginii a ceea ce a însemnat represiunea comunistă în România.”

Urmărește
169 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Vieţi în umbra trecutului” vol. II – coordonat de Cosmin Budeancă

Volumul a apărut cu suportul financiar al Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, CNCS UEFISCDI, şi cu suportul logistic al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). În urma unui proiect derulat vreme de doi ani, în 2017 a apărut primul volum al acestui proiect, tot la Editura Polirom, care conţinea 19 interviuri cu opt foşti deţinuţi politici, o soţie de fost deţinut politic şi 12 copii sau nepoţi de foşti deţinuţi politic; mai erau inlcuse 55 de documente privind situaţia deţinuţilor şi a familiilor acestora.

„Ne-am propus – precizau editorii - să prezentăm dificultăţile şi suferinţele prin care au fost nevoiţi să treacă atât deţinuţii politici, cât şi membrii familiilor acestora, respectiv câteva sute de mii de persoane (pentru că arestarea şi condamnarea unui «duşman al poporului» avea efecte şi asupra părinţilor, soţiei/soţului şi copiilor). De asemenea, am dorit să surprindem interferenţele autorităţilor statului cu destinele lor, modul în care acestea s au repercutat asupra evoluţiei lor sociale, profesionale, economice pe termen mediu şi lung (unele identificabile chiar şi în prezent), dar şi încercările de a ieşi din zona marginală a societăţii. Documentele reflectă problemele cu care s au confruntat deţinuţii politici în timpul detenţiei şi după eliberare (dificultăţile de a şi continua studiile, de a şi găsi un loc de muncă, de a şi întemeia o familie sau de a o păstra pe cea de dinainte de arestare). Printre problemele de după eliberare pe care le am ilustrat se numără şi încercările autorităţilor de compromitere a acestora în faţa apropiaţilor şi a altor deţinuţi, tentativele şi metodele folosite la racolarea unora dintre ei ca informatori şi modul în care s a derulat colaborarea lor cu Securitatea.”

Anul trecut a apărut şi volumul al doilea al proiectului.

„Indiferent de resorturile care au determinat şi determină interesul faţă de trecut – menţionau şi acum editorii -, am putut constata în ultimii 31 de ani o creştere a numărului celor care au căutat în arhive ori s au adresat instituţiilor cu atribuţii în domeniu pentru a afla mai multe informaţii despre membri ai familiilor lor care au avut de suportat măsuri represive în anii comunismului. Acest interes ne confirmă necesitatea şi relevanţa proiectului nostru. Iniţial ne am propus publicarea unui volum de mărturii şi documente care să prezinte experienţe personale şi să ofere perspective diverse asupra a ceea ce au fost nevoiţi să îndure membrii familiilor detinuţilor politici. Însă pentru că atât interviurile realizate, cât si documentele identificate in Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost mult mai numeroase îi interesante, am decis ca în loc de un singur volum, aşa cum era planificat, să îl publicam şi pe al doilea. Acesta conţine 21 de interviuri cu şapte foşti detinuti politici, o soţie de fost deţinut politic şi 15 copii, nepoţi sau fraţi de foşti deţinuţi. De asemenea, 55 de documente privind situaţia detinutilor, respectiv situaţia familiilor acestora, în timpul şi mai ales după perioada de detenţie.”

Vieţi în umbra trecutului. Supravieţuirea şi integrarera socioprofesională a familiilor foştilor deţinuţi politici în cmunism. Mărturii şi documente. Vol II. Volum coordonat de Cosmin Budeancă. Dalia Bathory, Andreea Iustina Opriş, Dragoş Ursu. Editura Polirom. 381 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici