Participanţi din 70 de ţări, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Actori şi companii de teatru din 70 de ţări vor participa la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care va avea loc în perioada 27 mai-5 iunie şi în cadrul căruia vor fi prezentate publicului peste 300 de evenimente culturale.

Urmărește
82 afișări
Imaginea articolului Participanţi din 70 de ţări, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia din 2011 va avea loc în perioada 27 mai - 5 iunie şi va fi deschisă prin două reprezentaţii de excepţie: "Idiotul", după Feodor Dostoievski, al companiei Meno Fortas Nekrosius Theatre Company, şi "Transition" al companiei Aktion Theater Pan.Optikum.

"Eimuntas Nekrošius este, cu siguranţă, cel mai important regizor lituanian al tuturor timpurilor. Câştigător al premiului UBU pentru teatru, regizorul se distinge printr-o teatralitate ce pune accent pe folosirea poetică a imaginii şi a sunetului şi prin exploatarea arhetipală a lumii", se arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Potrivit sursei citate, spectacolul "Idiotul" este cea mai nouă producţie semnată de Nekrošius, care urmează să fie prezentată pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, în prima zi a festivalului, începând cu ora 17.00.

Regizorul lituanian a fost premiat, anul trecut, pentru acest spectacol în cadrul Galei "Golden Stage Cross" cu titlul de cel mai bun regizor.

Spectacolul are o durată de cinci ore cu trei pauze de 15 minute fiecare.

"Pan Optikum este o companie specializată în producţii de teatru şi muzică în aer liber. Compania are în palmares numeroase lucrări, printre care şi un eveniment produs pentru programul cultural al Campionatului Mondial FIFA din 2006. Compania germană va deschide ediţia din acest an a festivalului cu un grandios spectacol de lumină, acrobaţii, instalaţii şi muzică bazat pe un text al scriitorului libanez Wajdi Mouawad. «Transition» este un spectacol în aer liber care pune în discuţie ideea de identitate într-o comunitate", se mai arată în comunicat.

Spectacolul va fi prezentat, tot în prima zi de festival, de la ora 23.00, în Piaţa Mare a oraşului Sibiu, evenimentul fiind urmat de un foc de artificii.

"Programul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă tradiţia unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogată şi variată şi aduce publicului producţii reprezentative ale marilor companii din străinătate şi din România, spectacole de stradă în oraşul vechi şi în cetăţile şi bisericile fortificate medievale din împrejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte, instalaţii şi ateliere, care au loc atât în spaţii convenţionale, cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii", a declarat Constantin Chiriac, directorul festivalului, citat în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din Europa.

Ediţia din 2011 propune publicului un program care aduce la Sibiu participanţi din 70 de ţări şi prezintă peste 300 de evenimente care se desfăşoară în peste 60 de spaţii, aşteptând zilnic 60.000 de spectatori.

Fiecare ediţie a festivalului este centrată pe teme de actualitate, programul din acest an fiind construit în jurul temei "Comunităţi".

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, de Primăria municipiului şi de Consiliul Local al municipiului Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Institutului Cultural Român, al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, aş Consiliului Judeţean Sibiu şi al UNITER.

Evenimentul este derulat sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi al reprezentantului Comisiei Europene pentru Educaţie, Formare, Cultură şi Tineret.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici