Preşedinţia sesizează la CNA asocierea lui Băsescu, la Realitatea TV, cu decesul unui fost militar

Preşedinţia a reclamat Realitatea TV la CNA, pentru emisiunea "Ora de Foc" din 19 ianuarie, precizând că numele şefului statulu a fost asociat cu decesul unui fost cadru militar fără a fi prezentate dovezi privind o legătură cauzală şi fără a verifica elemente precum contextul şi cauzele decesului.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia sesizează la CNA asocierea lui Băsescu, la Realitatea TV, cu decesul unui fost militar

Preşedinţia sesizează la CNA asocierea lui Băsescu, la Realitatea TV, cu decesul unui fost militar (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Administraţia Prezidenţială a sesizat, joi, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu emisiunea "Ora de Foc", difuzată pe Realitatea TV, în 19 ianuarie, începând cu ora 21.00.

În sesizare, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, îi solicită preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, să precizeze dacă emisiunea "Ora de Foc" din 19 ianuarie "respectă principiile unei informări corecte".

Valeriu Turcan atrage atenţia asupra dezechilibrului de puncte de vedere din emisiune, precizând că "cei doi moderatori şi un număr de patru invitaţi exprimau puncte de vedere împotriva Guvernului în vreme ce un singur invitat exprima puncte de vedere în susţinerea Executivului".

Turcan face trimitere şi la "simularea imparţialităţii (sugerarea de către doamna Oana Stancu, de tratament psihiatric pentru demnitari ai statului român) şi la "derapaje de ordin editorial, precum invitarea unui psiholog pentru a interpreta acţiuni de natură politică şi executivă", dar şi la "manipularea mesajelor venite de la cetăţeni - prezentarea unui singur tip de mesaje" în respectiva emisiune.

Totodată, Valeriu Turcan precizează că în emisiunea "Ora de Foc" din 19 ianuarie numele preşedintelui României a fost asociat cu decesul unui fost cadru militar, "fără a prezenta dovezi privind o legătură cauzală şi fără a verifica elemente precum contextul şi cauzele decesului, tehnică de demonizare specifică propagandei de tip totalitar".

"Ca această emisiune au fost multe altele. Având în vedere toate argumentele de mai sus, vă adresez rugămintea de a preciza în ce stat membru al Uniunii Europene există o situaţie similară la nivelul audiovizualului naţional. În acest context, merită să analizaţi dacă nu cumva giraţi personal derapajele şi degradarea din domeniul audiovizual", se mai arată în sesizarea adresată de Valeriu Turcan preşedintelui CNA, Răsvan Popescu.

CNA va analiza în şedinţa de marţi sesizarea Administraţiei Prezidenţiale, a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

"CNA este un organism colegial, în care deciziile se iau prin votul celor 11 membri. Sesizarea Administraţiei Pretidenţiale va fi analizată în acest cadru, în prima şedinţă de săptămâna viitoare", a spus Răsvan Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici