Prinţesa Diana, dezvăluiri audio înregistrate în SECRET, despre căsnicia nefericită, încercările de sinucidere şi ameninţările din partea Camillei

Prinţesa Diana s-ar fi înregistrat în secret, făcând dezvăluiri cu privire la starea în care se afla căsnicia acesteia, a declarat biograful ei, potrivit The Telegraph.

Urmărește
16032 afișări
Imaginea articolului Prinţesa Diana, dezvăluiri audio înregistrate în SECRET, despre căsnicia nefericită, încercările de sinucidere şi ameninţările din partea Camillei

Printesa Diana a înregistrat secret o descriere a disperării la starea de căsătorie cu printul Charles, povesteşte biograful

Andrew Morton a mărturisit că Prinţesa l-a contactat prin intermediul unui prieten pentru a-i oferi un interviu pentru viitoarea sa carte despre cuplul regal, potrivit The Telegraph.
 
În transcrierile interviului realizat de Andrew Morton în 1991, Diana dezvăluie că era extrem de nefericită în căsnicia ei şi că a încercat să se sinucidă de mai multe ori.
 
Lupta ei lungă cu tulburările de alimentaţie a fost bine documentată prin înregistrări audio, Diana susţinând că problema ei cu bulimia a început atunci când Prinţul i-a spus că este "puţin dolofană". Prinţesa a mărturisit că problema alimentaţiei a început la o săptămână după ce s-a logodit, când Charles şi-a pus mâna în jurul taliei ei şi a comentat greutatea acesteia.

Ea a declarat că remarca Prinţului, împreună cu frica legăturii lui Charles cu Camilla Parker Bowles, a declanşat bulimia, oferindu-i o cale să elibereze "tensiunea" acumulată.

Fragmente ale transcripturilor, publicate în Daily Mail, arată că atunci când Charles a cerut-o în căsătorie pe Diana, Prinţesa era deja conştientă de relaţia lui cu Camilla.

În casete, Diana menţiona că Camilla ştia despre aranjamentele de călătorie ale cuplului regal şi ar fi avertizat-o pe Prinţesă să nu îl împingă pe Charles să facă anumite lucruri. Ea a susţinut că a încercat să discute despre aventura lui Charles cu el şi chiar cu regina, dar a fost întâmpinată de un "zid" al tăcerii.

În casetele înregistrate, Diana descrie, de asemenea, lupta ei de a se adapta la controlul critic al publicului pe care îl atrăgea de fiecare dată familia regală.

Ea a descris Palatul Buckingham şi personalul regal ca fiind rece, mărturisind că nu avea încredere în nimeni din jurul ei, adăugând că de multe ori s-a simţit singură în momentul în care îşi părăsea propriul apartament pentru a se deplasa în reşedinţele regale.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici