- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (15.03.2015, 19:58)
- Diana Pârvulescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protest inedit la Noaptea Muzeelor: O piesă valoroasă din fiecare instituţie, acoperită cu o pânză
O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale.
Urmărește
664 afișări
Protest inedit la Noaptea Muzeelor: O piesă valoroasă din fiecare instituţie, acoperită cu o pânză (Imagine: Facebook)
"Anul acesta Piticul (noua identitate vizuală a evenimentului, n.r.) plecat în căutarea muzeelor protestează cu cârpa pe cap. De ce? Pentru că a aflat că multe din muzeele şi colecţiile ţării dispar fiindcă li se retrocedează clădirile în care funcţionează. Fiecare muzeu îşi va acoperi o piesa valoroasă cu o pânză pentru a vă face atenţi că s-ar putea ca data viitoare să nu o mai găsiţi deloc nici pe ea, nici muzeul", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului Noaptea Muzeelor, care a ajuns la ediţia a 11-a.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iohannis va fi anchetat, la inițiativa PSD, pentru cheltuielile de lux pe bani publici. Este primul președinte care, în numele „securității naționale”, a secretizat aceste cheltuieli
-
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care permite României achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35
-
Secretarul general al NATO îi transmite lui Donald Trump că războiul din Ucraina reprezintă o ameninţare la adresa SUA
-
Încă o dronă a căzut azi în Republica Moldova
În acest context, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că intenţia acestui protest este de a "conştientiza publicul cu privire la gravitatea situaţiei în care se află muzeele României".
"Probabil aceasta va fi forma de protest pe care o vom adopta în proporţie de 99%. Intenţia noastră este să conştientizăm publicul cu privire la gravitatea situaţiei în care se află muzeele României. Considerăm că publicul este cel mai în măsură să atragă atenţia politicienilor că sunt necesare nişte măsuri radicale pentru îmbunătăţirea situaţiei în care se află muzeele. Mă refer atât la faptul că în urma restituirilor, muzeele au pierdut şi sedii şi bunuri culturale, şi statul, autorităţile publice (...) nu au făcut aproape nimic pentru a găsi soluţii de ajutorare a muzeelor în aceşti ani", a declarat Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
Pe de altă parte, Niţulescu a precizat că "fiecare muzeu are libertatea de a alege", iar Reţeaua Naţională a Muzeelor din România va face o recomandare instituţiilor membre.
La ediţia din 2015, vor participa şi instituţii muzeale din Iaşi şi Galaţi, iar a Muzeul Băncii Naţionale a României va fi inclus, pentru prima dată, în circuitul Nopţii Muzeelor.
Ediţia din 2014 a Nopţii Muzeelor a atras în Bucureşti peste 190.000 de participanţi, cei mai mulţi vizitatori înregistrându-se la Muzeul Bellu şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
Potrivit informaţiilor publicate de organizatori pe site-ul noapteamuzeelor.ro, în Bucureşti, instituţiile muzeale şi de cultură au fost vizitate de 191.956 de persoane. La nivel naţional, numărul total al participanţilor la Noaptea Muzeelor a fost de 453.365. În acest clasament au fost incluse şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Dunării de Jos şi Muzeul Brăilei, care nu s-au înscris la eveniment, dar care au participat.
Ajuns în 2014 la a zecea ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).
Anul trecut, în România, la Noaptea Muzeelor au participat peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi. Muzee, case memoriale, colecţii private, săteşti şi parohiale au fost deschise publicului pentru vizite gratuite şi evenimente speciale, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Turda, Ciucea, Sibiu, Cristian, Sibiel, Sălişte, Galeş, Tilişca, Poiana Sibiului, Jina, Arad, Aiud, Alba-Iulia, Baia Mare, Bacău, Oneşti, Botoşani, Braşov, Bran, Caransebeş, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Galaţi, Giurgiu, Piteşti, Goleşti, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Deva, Hunedoara, Iaşi, Hârlău, Mirceşti, Ruginoasa, Oradea, Ploieşti, Sinaia, Râmnicu-Sărat, Reşita, Slobozia, Târgovişte, Tîrgu Mureş, Alexandria, Roşiorii de Vede.
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a coordonat şi în 2014 evenimentul la nivel naţional şi a organizat circuite muzeale în Bucureşti, Timişoara (în premieră) şi Cluj, în cadrul proiectului "Noaptea Muzeelor 2014: Aceeaşi noapte, scenarii diferite", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
În Bucureşti, 33 de instituţii - muzee şi organizaţii culturale şi de educaţie - şi-au aşteptat publicul până târziu în noapte, la expoziţii, concerte, spectacole, proiecţii, performance-uri şi ateliere interactive, pentru experienţe de neuitat.
Citește pe alephnews.ro: Fortune: Elon Musk e cel mai puternic om din business în 2024
Citește pe www.zf.ro: Un român, un polonez şi un neamţ îşi fac un credit la bancă. Cât va plăti fiecare după 30 de ani. Diferenţele sunt halucinante
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Cine este și cu ce se ocupă văduva lui Silviu Prigoană. Ce afacere deține Mihaela, de fapt
CANCAN.RO
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind moartea lui Silviu PRIGOANĂ! MĂRTURIA medicului care l-a RESUSCITAT infirmă zvonurile
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe