PSD îl va susţine tot pe Ovidiu Miculescu în CA al SRR, pentru un nou mandat de preşedinte - surse

Actualul preşedinte - director general al Radioului public, Ovidiu Miculescu, va fi susţinut de către PSD pentru un nou mandat în Consiliul de Administraţie, tot pentru această funcţie, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Urmărește
384 afișări
Imaginea articolului PSD îl va susţine tot pe Ovidiu Miculescu în CA al SRR, pentru un nou mandat de preşedinte - surse

Ovidiu Miculescu (Imagine: Cristian Radu Nema/Mediafax Foto)

Plenul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului se vor reuni în următoarea perioadă pentru a numi un nou Consiliu de Administraţie al SRR.

În prezent, Consiliul de Administraţie al Radioului Public este format din: Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tănase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Rădulescu, Maria Ţoghină, Adrian Moise şi Bogdan Hossu (ultimii doi din partea salariaţilor SRR).

Din CA a făcut parte şi Stejărel Olaru, care însă şi-a dat demisia din această funcţie. El a declarat pentru MEDIAFAX că demisia sa a devenit efectivă începând cu data de 1 aprilie, precizând că a luat această decizie "din motive profesionale".

Aceştia au fost numiţi membri ai CA al SRR de Parlament pe 29 iunie 2010, fapt pentru care mandatele lor se vor încheia la sfârşitului lunii iunie 2014.

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind susţinut pentru această funcţie de USL, după ce Demeter Andras a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit în iunie 2010, fiind susţinut de UDMR. Deşi a renunţat la funcţia de preşedinte-director general, Demeter Andras şi-a păstrat calitatea de membru în CA al SRR.

Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici