Record de vânzări pentru revista Vogue, cu Kim Kardashian şi Kanye West pe copertă

Controversata ediţie din luna aprilie a versiunii americane a revistei Vogue, care i-a avut pe copertă pe Kim Kardashian şi Kanye West, a stabilit un record de vânzări, de aproximativ 500.000 de exemplare, depăşind astfel ediţiile dedicate cântăreţei Beyoncé şi primei doamne a SUA, Michelle Obama.

Urmărește
375 afișări
Imaginea articolului Record de vânzări pentru revista Vogue, cu Kim Kardashian şi Kanye West pe copertă

Record de vânzări pentru revista Vogue, cu Kim Kardashian şi Kanye West pe copertă

Ediţia Vogue care a avut pe copertă cuplul Kim Kardashian - Kanye West a fost vândută în aproximativ 500.000 de exemplare, în timp ce ediţia dedicată cântăreţei Beyoncé a fost vândută în peste 350.000 de exemplare, iar cea dedicată lui Michelle Obama, în aproape 300.000 de copii, potrivit dailymail.co.uk.

Dacă se adaugă şi abonamentele pe care le are revista Vogue pe piaţa din SUA, se estimează că vânzările totale ale ediţiei din aprilie a publicaţiei au depăşit 1,2 milioane de exemplare.

Revista Vogue, considerată un etalon al stilului, s-a aflat în luna martie în centrul unui scandal în SUA, după ce a fost făcut public faptul că vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West au apărut pe coperta ediţiei din aprilie a versiunii americane a celebrei publicaţii.

Pe coperta revistei, Kim Kardashian a apărut îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, iar Kanye West a fost fotografiat în plan secund, cu mâinile în jurul taliei logodnicei sale - fotografia fiind o aluzie la nunta celor doi, care va avea loc la Paris, pe 24 mai.

"Este un vis devenit realitate! Mulţumesc revistei Vogue pentru această copertă!", a scris Kim Kardashian, ulterior, pe contul ei de Twitter.

Conform unei surse citate de Variety, Kanye West ar fi încercat în 2013 să o convingă pe Anna Wintour, redactorul-şef al ediţiei americane a revistei Vogue, să o aleagă pe Kim Kardashian pentru a apărea pe coperta publicaţiei. Wintour ar fi refuzat iniţial, numind-o pe Kardashian drept "cel mai îngrozitor lucru (apărut, n.r.) de la sandalele purtate cu ciorapi" şi afirmând că, doar "peste cadavrul ei", Kardashian va apărea pe coperta Vogue.

Anna Wintour şi-a justificat însă în martie, într-o scrisoare deschisă, decizia de a dedica ediţia din luna aprilie a versiunii americane a revistei Vogue cuplului Kim Kardashian - Kanye West. Totodată, Wintour a negat faptul că rapperul ar fi implorat-o ca iubita lui să apară pe coperta revistei Vogue.

Anna Wintour a spus că "nu există aproape niciun segment al evenimentelor media din ultima vreme pe care cuplul Kardashian - West să nu fi fost în stare să îl domine".

Cu toate acestea, decizia Annei Wintour, care conduce revista Vogue din anul 1988, a primit numeroase critici pe platformele de socializare din partea cititorilor publicaţiei.

Actriţa Sarah Michelle Gellar şi-a îndemnat fanii să boicoteze revista Vogue. "Ei bine, cred că o să-mi anulez abonamentul la Vogue. Sunteţi de partea mea?", a scris pe contul său de Twitter actriţa.

De asemenea, actorii James Franco şi Seth Rogen au parodiat coperta Vogue, pozând în ipostaze similare cuplului Kim Kardashian - Kanye West.

Seria parodiilor la adresa copertei Vogue cu Kanye West şi Kim Kardashian a continuat cu celebrul cuplu Kermit şi Miss Piggy din serialul "Păpuşile Muppets". Kermit şi Miss Piggy au apărut, la rândul lor, pe coperta revistei Vague, pozând în aceleaşi ipostaze cu Kim Kardashian-Kanye West.

La rândul său, top-modelul Naomi Campbell a dat de înţeles, într-o emisiune televizată din Australia, că nu este impresionată de coperta Vogue US pe care a apărut cuplul Kim Kardashian - Kanye West, precizând însă că nu comentează decizia Annei Wintour.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici