Registre cu inventarul "operelor de artă degenerată" confiscate de nazişti, publicate online

Victoria and Albert Museum din Londra va publica online două registre care conţin inventarul "operelor de artă degenerate" confiscate de nazişti, precum şi soarta acestora.

Urmărește
245 afișări
Imaginea articolului Registre cu inventarul "operelor de artă degenerată" confiscate de nazişti, publicate online

Registre cu inventarul "operelor de artă degenerată" confiscate de nazişti, publicate online

Adolf Hitler, care a fost respins la examenul de admitere la Academia de artă din Viena, în 1907, considera că arta modernă postimpresionistă, precum şi capodoperele pictorilor expresionişti Vasili Kandinski şi Otto Dix erau "dovezi ale unei minţi bolnave".

Convins că "oricine pictează cerul verde şi câmpiile albastre ar trebui sterilizat", Hitler a dat ordin ca 16.000 de opere de artă, inclusiv tablouri de Van Gogh şi Man Ray, să fie scoase din muzeele din Germania.

Cele două registre, păstrate la Victoria and Albert Museum, dezvăluie soarta acestor opere de artă, numeroase dintre acestea fiind distruse după confiscare.

Inventarul "Entartete Kunst" ("operă de artă degenerată", n.r.), care a fost redactat între 1941 şi 1942, a fost donat muzeului londonez în 1996, de văduva lui Heinrich Robert Fischer.

De atunci, acesta a fost utilizat de istoricii de artă din toată lumea pentru a identifica provenienţa tablourilor dispărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Douglas Dodds, curatorul muzeului, care este responsabil cu punerea la dispoziţie online a registrelor, a afirmat că acestea sunt "organizate sistematic".

Pentru fiecare instituţie, lucrările confiscate au fost ordonate alfabetic, după numele artiştilor, şi sunt însoţite de informaţii despre ce anume s-a întâmplat cu fiecare operă de artă în parte - folosind simboluri cum ar fi "T" ("schimbat/ getauscht") şi "V" ("vândut/ verkauft"). Dacă în dreptul unei opere de artă apare semnul "X", înseamnă că aceasta a fost distrusă.

Hitler considera epurarea muzeelor de aşa-numita "artă degenerată" drept un act de "exorcizare a răului" şi sfârşitul unei conspiraţii iudaice, marxiste şi non-ariene care ar fi pus stăpânire pe sufletul şi mintea populaţiei germane.

Adesea, inventarul menţionează numele celui care a cumpărat o anumită lucrare, precum şi preţul tranzacţiei, printre cumpărători aflându-se Hermann Göring şi Hildebrand Gurlitt.

Hildebrand Gurlitt este tatăl lui Cornelius Gurlitt, în al cărui apartament din München au fost descoperite peste 1.400 de opere de artă, evaluate la aproximativ un miliard de euro, despre o mare parte dintre acestea considerându-se că au fost confiscate de nazişti în timpul epurărilor promovate de Hitler.

Operele de artă au fost descoperite întâmplător la începutul anului 2011, când autorităţile fiscale au percheziţionat domiciliul lui Cornelius Gurlitt, care era suspectat de evaziune fiscală.

Victoria and Albert Museum a luat decizia de a publica online aceste registre ca reacţie la descoperirea lucrărilor de artă din München - printre acestea aflându-se tablouri de Marc Chagall, Pablo Picasso şi Henri Matisse, considerate pierdute.

Numeroase tablouri sustrase din muzeele din Germania au fost împrumutate unor persoane particulare, care nu le-au mai restituit niciodată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici