REPORTAJ: Muzeul Literaturii, un sanctuar cu o istorie zbuciumată, aşteaptă un nou Arghezi să-l salveze - GALERIE FOTO

Într-o lume agitată şi care nu mai are timp să se bucure de frumuseţea cuvintelor, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), bucureştenii puteau evada pentru câteva momente în lumea marilor scriitori români şi îl puteau asculta, preţ de câteva minute, pe Tudor Arghezi recitând din operele sale.

Puteau, de asemenea, pentru câteva minute, să apese claviatura pianului, situat la primul etaj, într-o sală plină de istorie şi de cărţi, sau puteau să descopere, printr-o scurtă călătorie prin sălile şi treptele muzeului, iubirile şi pasiunile unor scriitori precum Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi George Coşbuc.

Jobenul, fularul şi papionul scriitorului Liviu Rebreanu, un evantai cu versuri scrise de Vasile Alecsandri, cărţi poştele semnate de Ion Luca Caragiale şi corespondenţe frumoase între scriitorii vremii fac parte din colecţia Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

GALERIE FOTO

Muzeul Literaturii Române din Bucureşti este însă în pericol iminent de a fi evacuat forţat, împreună cu întreaga sa arhivă, la solicitarea proprietarilor clădirii din bulevardul Dacia, numărul 12, pe 15 iunie, ziua morţii lui Mihai Eminescu, în numele căruia a fost creat acest muzeu.

Casa Scarlat Kretzulescu, care probabil va mai găzdui pentru scurtă vreme Muzeul Naţional al Literaturii Române, datează din anul 1839 şi a fost construită pe cheltuiala marelui vornic Alexandru Villara, fiind oferită drept zestre fiicei sale Elena, la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu.

Întemeiat în 1957, Muzeul Literaturii fiinţa pe şoseaua Kiseleff, într-un imobil care în prezent este sediul central al Partidului Social Democrat, şi a trebuit mutat ulterior pentru că acea clădire nu dispunea de suficient loc pentru întregul patrimoniu literar al instituţiei.

Muzeului Naţional al Literaturii Române i-a fost repartizat actualul sediu în anul 1967, când Tudor Arghezi a avut o intervenţie la fostul dictator Nicolae Ceauşescu pentru ca spaţiul din bulevardul Dacia să fie o casă a manuscriselor, documentelor şi studiului. "Atunci Arghezi, la îndemnul altor personalităţi şi scriitori, cum a fost Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu, n.r.), primul director al muzeului, a sunat la Ceauşescu şi a spus că vrea acest sediu şi că se cuvine", a declarat Oana Oros, coordonatorul proiectelor educative la MNLR, pentru MEDIAFAX. "Nu mai avem aşa o personalitate, aşa cum a fost Arghezi. Dacă am avea o personalitate de acest gen...", a mai spus Oana Oros.

Acum, în 2014, pe 15 iunie, Muzeul Literaturii va fi evacuat din Casa Scarlat Kretzulescu, pe vremuri o clădire impozantă a Bucureştilor, cu o grădină plină de trandafiri de seră şi plante rare, după cum a povestit Oana Oros.

Muzeul Literaturii, împărţit între două istorii, cea a scrisului şi cea a literaturii

Bucureştiul a trecut prin cutremure, incendii şi alte dezastre, fiind foarte importantă existenţa unei astfel de clădiri în care s-au păstrat manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă şi fotografii. Pentru persoanele care vibrează când aud de literatură, Muzeul Naţional al Literaturii Române a pregătit o adevărată călătorie în istoria literaturii române.

"Toată expoziţia noastră exprimă o viziune a unui artist, ceea ce este expus nu înseamnă întreg tezaurul muzeului. E o foarte mică parte", a explicat Oana Oros.

Astfel, în prima sală a muzeului sunt prezentate începuturile literare în spaţiul românesc. Pe peretele de la intrare, în vitrina din partea stângă, este expusă una dintre cele mai valoroase cărţi ale colecţiei muzeului: "Cazania" mitropolitului Varlaam, care a fost tipărită în anul 1643, la Iaşi. "Cartea a fost tipărită pe hârtie manuală, hârtia manuală se putea spăla, pentru că era făcută din fibre, din textile, din cârpe şi aceasta a fost foarte bine păstrată", a explicat Oana Oros.

Alături de aceasta se află la MNLR un alt volum valoros: Biblia de la Bucureşti, care a fost tipărită în 1688 cu sprijinul lui Şerban Cantacuzino. Patronul cultural al tipăriturii nu a avut şansa să vadă cartea în forma finală, pentru că a fost "otrăvit de boierii uneltitori". "Este o carte importantă pentru că marchează evoluţia literaturii române, evoluţia scrisului şi evoluţia limbii. (...) Cartea impune dialectul muntean ca bază a limbii literare şi este unul dintre cele mai bine păstrate exemplare. Mai există la alte muzee din ţară, dar la noi este foarte bine păstrat şi expus", a spus Oana Oros. Cei care trec pragul MNLR au ocazia să vadă şi varianta tipărită în 1997, cu textul bibliei în alfabet chirilic şi latin.

Despre cum au ajuns aceste exemplare la muzeul de pe bulevardul Dacia nu se cunosc foarte multe informaţii, toate persoanele care au achiziţionat, care au asistat la întemeierea MNLR, "încetul cu încetul" au dispărut, s-au retras la pensie şi sunt foarte greu de găsit. "Multe dintre cărţile bisericeşti sunt aduse de familiile moştenitoare, în general fetele, femeile, ajunse la o vârstă înaintată, au considerat că trebuie să dea cuiva aceste cărţi vechi, care au fost pline de insecte, de mucegai", a mai povestit Oana Oros.

Tot în prima sală a muzeului, vizitatorii pot admira şi o tiparniţă din 1781. "Un fel de mostră a modului în care se tipărea. O tiparniţă originală a rămas doar la Târgovişte", a explicat Oros.

O cutie de sticlă adăposteşte şi "Psaltirea slavo-română", a mitropolitului Dosoftei, care este considerat primul poet al României. "Această carte oferă vizitatorului posibilitatea să vadă această trudă, de la începuturile scrisului, ale poeziei (...). Era un lucru extrem de greu să traduci psalmii lui David", a completat Oros.

Prima carte tipărită în limba slavonă în spaţiul românesc a fost "Liturghierul" călugărului Macarie, în anul 1508, la jumătate de secol după apariţia Bibliei lui Gutenberg. O pagină din această lucrare care cuprinde texte folosite în slujba ortodoxă se află expusă într-una dintre vitrinele primei săli a MNLR. Între cărţile expuse se află şi un act domnesc denumit "Hrisov al lui Bogdan al II-lea", o reproducere după un manuscris din secolul al XV-lea.

De la începuturile literare în spaţiul românesc, vizitatorii trec în România premodernă între Occident, Orient şi specific naţional. În vitrine sunt expuse obiecte care au aparţinut scriitorilor paşoptişti, celor romantici. Un magnet pentru vizitatori este caietul de pasteluri al lui Vasile Alecsandri. "Este expus, spre deliciul tuturor pasionaţilor de literatură şi mai ales al copiilor, care iau contact cu scrisul acesta caligrafic extrem de frumos al lui Alecsandri şi cu semnătura lui cu dedicaţie pentru Regina Elisabeta, care se ştie că sub pseudonimul de Carmen Sylva a ţinut saloane literare", a spus Oana Oros.

"Alteţei sale, principesa Elisabeta, omagiu de cea mai vie admirare pentru poeta doamnă şi cel mai profund respect pentru doamna poetă", scria Vasile Alecsandri, în 1875, într-un joc de cuvinte plin de galanterie.

Un alt lucru de valoare al epocii este o scrisoare adresată de Costache Negruzzi lui Mihail Kogălniceanu în care la final acesta îi spunea: "Precum eşti atotputernic, fii şi bun către cei care te preţuiesc din care ştii că cel întâi este al dumitale, plecat servitor Costache Negruzzi". Scrisoarea este datată 14 mai 1864, Iaşi.

Un alt document important expus la MNLR este actul de numire al lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri ca directori ai Teatrului Naţional din Iaşi din 1840.

Dintre manuscrisele, scrisorile şi alte obiecte, care reflectau pasiunile scriitorilor din acea vreme, se evidenţiază un evantai care a aparţinut unei doamne din înalta societate. Evantaiul are inscripţionate versuri scrise de Vasile Alecsandri, în care poetul îi vorbeşte acesteia despre iubire, despre moarte şi despre fericire. "Iubeşte cât eşti tânără", îi transmitea poetul tinerei doamne. "Era un obicei al societăţii ca poeţii să semneze pliurile evantaielor", a explicat Oana Oros.

De asemenea, muzeul găzduieşte în arhivele sale şi o scrisoare de dragoste adresată "dulcei sale amice" Veronica Micle de Mihai Eminescu. "Adormind seara cu gândul la tine şi deşteptându-mă dimineaţa tot cu el, aş putea să-ţi scriu toată ziua fără ca să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine (...) Ce ai tu a-mpărţi cu teii, cu florile şi frunzele de tei? Poate unde eşti aşa de dulce, ca mirosul florilor acestora", scria Mihai Eminescu pe 30 august 1876.

Pe de altă parte, pasionaţii de literatură pot lua contact şi cu manuscrisele lui Ion Creangă şi ale lui Ion Luca Caragiale. Într-una dintre vitrine se regăseşte o carte poştală pe care Caragiale i-a trimis-o lui George Coşbuc, în care dramaturgul îi spunea poetului că a primit "nişte brânză, nişte lapte", dar doctorii nu îi dau voie să le mănânce. Astfel, acesta îl invita pe Coşbuc să vină să ia respectivele produse.

MNLR, între "Manuscrisul unui nebun", jobenul lui Rebreanu şi pasiunile lui Sadoveanu

În vitrina sălii poate fi observat şi "Manuscrisul unui nebun", datat în 1833, jurnalul pe care Titu Maiorescu îl începe la 15 ani şi pe care îl va continua până la sfârşitul vieţii. Pe mobilier se observă o reproducere după prima pagină a revistei junimiştilor "Convorbiri literare", apărută la Iaşi pe 15 august 1870. În sertare se află şi alte documente relevante pentru admiratorii liricii eminesciene: o fotocopie după broşura "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti", în care Eminescu publică, la doar16 ani, prima sa poezie "La mormântul lui Aron Pumnul", dar şi fotografiile care îl înfăţişează pe poet la 19, 28, 35 şi 37 de ani, copii după manuscrisele sale şi după primele pagini ale singurului volum de poezii apărut în timpul vieţii acestuia, în anul 1883.

La intrarea în a patra sală, cea care prezintă literatura interbelică, pe prima etajeră sunt prezentate manuscrisele unor pagini din creaţiile autorului Liviu Rebreanu, iar în vitrina centrală vizitatorul poate privi obiecte care au făcut parte din viaţa prozatorului: o călimară din marmură de Ruşchiţa, jobenul, fularul, papionul şi câteva pagini de manuscris. Sertarele ascund fotocopii ale unor pagini manuscris ale romanului "Pădurea spânzuraţilor".

De asemenea, până acum vizitatorii erau invitaţi să deschidă sertarele şi să privească fotografii care o înfăţişau pe prozatoarea Hortensia Papadat-Bengescu în diferite ipostaze şi la vârste diferite. Vizitatorul interesat avea şansa de a citi primele pagini ale unui manuscris dintr-un roman sau dedicaţiile autoarei către diferite personalităţi ale epocii, precum şi un mesaj de încurajare către tânărul prozator pe atunci Mihail Sadoveanu.

MNLR prezintă şi pasiunile lui Sadoveanu prin expunerea unor obiecte din colecţia acestuia, precum armele de vânătoare, pălăria de academician, manuscrise sadoveniene, dar şi un joc de şah "de buzunar", preferatul său. "Iubea şahul, dar şi samovarele. Una dintre ele are o dedicaţie din partea ruşilor din 1953. (...) Iubea ceaiul, iubea samovarele ca orice moldovean molcom", a explicat Oana Oros.

Revăzând colecţia muzeului, Oana Oros şi-a amintit de adolescenţii care sunt ataşati de Muzeul Literaturii Române şi a povestit că mai multe eleve de la Colegiul "Virgil Madgearu" obişnuiau să vină şi să folosească instituţia "ca un răgaz". "Uneori vin sus, cântă la pian şi stau de vorbă şi ajută vizitatorii oferindu-le informaţii. Ele sunt de-ale casei. Tot timpul vin să ne întrebe cu ce să ne mai ajute. (...) Sunt peste 100 de voluntari înscrişi", a relatat aceasta.

Totodată, personalul de la MNLR s-a declarat "trist" pentru că şi-ar fi dorit ca în această vară să continue programele pentru copii, mai ales pentru părinţii care nu au posibilitatea să plece la bunici sau al căror timp este limitat. La muzeu, copiii au învăţat "istoria alfabetului", de la pictograme la literele de astăzi.

"Vai, a greşit şi Creangă", a fost una dintre afirmaţiile copiilor care au participat la programele muzeului în momentul în care au văzut manuscrisele lui Ion Creangă. Cu acest prilej, aceştia au descoperit că scrisul este o trudă, o muncă, o pasiune. "Sunt foarte uimiţi de truda pe care manuscrisul o implică şi pe care astăzi nu o mai vedem, pentru că astăzi scriitorii apasă pe un buton şi totul dispare", a mai spus Oros.

Triouri conjugale, drame amoroase ale scriitorilor, în vremea când corespondenţa era în mare vogă

Pe holurile muzeului, într-una din înaltele camere, vizitatorii o pot întâlni pe Ileana Ene, muzeograf, una dintre persoanele care deţin "cheia" celor mai multe poveşti despre Muzeul Naţional al Literaturii Române. Lucrează în instituţie de 40 de ani, aceasta fiind angajată chiar de fondatorul MNLR Perpessicius, imediat ce a terminat facultatea.

Aceasta a povestit, pentru MEDIAFAX, că Arhivele Muzeului Naţional al Literaturii Române adăpostesc şi unele dintre cele mai frumoase poveşti de iubire, sentimentele şi gândurile scriitorilor fiind cuprinse în bogatele corespondenţe ale vremii.

"Există o corespondenţă între un trio conjugal. Natalia Negru, Şt. O. Iosif, cei doi fiind soţi, şi Dimitrie Anghel. O poveste extrem de palpitantă. Într-un moment de gelozie fanatică, el (Dimitrie Anghel, n.r.) era un tip exploziv, pasional şi atunci în momente de furie, după ce se căsătorise cu amantul, pentru că divorţase de Şt. O. Iosif, marele poet şi simbolist, poetul toamnei, se căsătoreşte cu poetul florilor gingaşe, Dimitrie Anghel. Dimitrie o împuşcă pe frumoasa Natalia, cu ochi albaştri, şi fără să-şi dea seama că nu o nimereşte, că o împuşcase doar în şold, acesta se sinucide", a povestit Ileana Ene.

Fotografiile de epocă cu Natalia Negru şi Dimitrie Anghel se află în arhivele MNLR, nefiind direct disponibile publicului, pentru că "se realizează o selecţie extrem de riguroasă" privind lucrurile care sunt expuse în muzeu, dat fiind spaţiul nu foarte generos.

"Şt. O. Iosif este într-o dramă extraordinară, începe să bea, face o depresie foarte puternică, (...) sănătatea lui se subrezeşte, iar în 1913 moare. Tot atunci, pentru că niciodată o nenorocire nu vine singură, are loc un cutremur, iar fetiţa Nataliei şi a lui Şt.O. Iosif, Corina, moare la cutremur", a mai spus Ileana Ene. Toate aceste sunt redate în corespondenţa dintre Natalia şi Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, dar chiar şi Perpessicius. "Ea a dăruit muzeului scrisorile legate cu fundă, ea a ţinut foarte multe la Şt.O, a ţinut şi la Anghel, dar dragostea pentru Şt. O am considerat că aceasta atârna mai greu în sufletul ei. A fost şi prima", a mai povestit Ileana Ene.

Ene a relatat că "nu neapărat lăcrimezi pe ele", dar toate acele tulburări prin care trece cuplul, scrisorile pe care i le trimite şi Anghel, au rămas ca mărturii ale unor drame a trei mari creatori.

O corepondenţă frumoasă, care se află în arhivele MNLR, este şi cea între Cornelia Brediceanu şi Lucian Blaga, şi o a treia persoană, domniţa Gherghinescu-Vania, tot un triunghiu amoros. "Blaga îndrăgostindu-se de domniţă la bătrâneţe, la 60 de ani", a spus Ene.

De asemenea, Henriette-Yvonne Stahl şi Ion Vinea şi-au scris frumoase scrisori de dragoste în tinereţe, între '35 şi '40, urmând că Yvonne să devină amanta şi apoi soţia lui Petru Dumitriu. "Diferenţa de vârstă dintre ei era foarte mare şi avem scrisori ale lui Petru Dumitriu, de la Vinea, din nou avem triunghiul", a mai povestit Ene.

O altă corespondenţă "palpitantă" este cea dintre Maria Rădulescu şi Ion-Heliade Rădulescu, soţul acesteia, cei doi scriindu-şi în franceză. "O corespondenţă a geloziei femeii, pentru că el se afla în exil la Paris, iar ea era în România", a spus Ileana Ene.

MNLR - un sanctuar al cărţii, unde fiecare volum a fost pacientul laboratorului de restaurare

"O carte este ca un pacient", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Mirică, expert restaurator la Muzeul Naţional al Literaturii Române. "Fiecare carte are problematica ei, fiecărei cărţi i se pune un diagnostic, fiecare carte implică anumite operaţii, în funcţie de operaţiile respective, atât poate dura. Nu poţi spune exact", a completat aceasta.

Fiecare carte, în momentul în care intră în laboratorul de restaurare, primeşte un "diagnostic", i se aplică "un tratament", iar pe parcursul acestui proces pot fi descoperite alte aspecte care necesită un alt timp. "De la restauratorul de file, cartea ajunge la restauratorul legător, cu toate că în laboratoarele de restaurare din România sunt restauratori care fac ambele profesii", a mai spus aceasta.

S-a lucrat şi doi ani la o carte, dar "nu doi ani zi de zi", existând "operaţiuni care necesită timp de aşteptare". "Poate să fie o carte de 1.500 sau 2.000 de pagini şi asta automat, dacă toate trebuie restaurate, cel puţin un an de zile stă la restauratorul de file, apoi merge la restaurarea legăturii", a mai spus Adriana Mirică.

Muzeul Literaturii ascunde şi Sanctuarul Cărţii, locul unde se poate observa o expoziţie a volumelor restaurate. Una dintre cele mai vechi cărţi restaurate este Plotini, din secolul al XVI-lea, "cu hârtie japoneză", volumul fiind foarte deteriorat înainte de aplicarea tratamentului. Cartea face parte din donaţia lui Cezar Bolliac pentru muzeu. De-a lungul anilor, la MNLR, au fost mii de documente şi mii de cărţi restaurate de experţii instituţiei.

MNLR - între publicul iubitor de literatură şi de cultură, vizita şcolară şi "spectacolul" de la Noaptea muzeelor

În anul 2013, Muzeul Naţional al Literaturii Române a avut 14.726 de vizitatori, din care 10% au fost străini, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii muzeului.

Profilul beneficiarului actual al MNLR este format din public tânăr (între 7 şi 18 ani), aproximativ 60% din vizitatori aparţinând vârstei şcolarităţii care vizitează muzeul în grupuri organizate şi în scopuri educaţionale, public iubitor de literatură şi de cultură (în general), care participă la expoziţiile şi manifestările cu caracter de popularizare (expoziţii, centenare, târguri de carte, seri de poezie, reprezentaţii teatrale) organizate în incinta MNLR sau a partenerilor, şi public eterogen care participă în număr foarte mare (ocazional) la manifestările de anvergură ale instituţiei: Noaptea muzeelor şi Zilele Bucureştiului (între 3.000 şi 4.000 de participanţi în 24 de ore).

Printre evenimentele organizate de MNLR în 2013 se numără o expoziţie de ceasuri, în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, Festivalul internaţional TNCP (Tu nu citeşti poezie?), Ziua Mondială a Poeziei, Noaptea europeană a muzeelor, Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor, Teatru de la muzeu, Cinemateca literaturii, Seri de literatură şi muzică, Congresul Naţional de Istorie a Presei, ediţia a VI-a, şi o întâlnire cu scriitorul francez Achmy Halley, directorul rezidenţelor de creaţie de la Villa Marguerite Yourcenar (Franţa).

Pe de altă parte, MNLR, care funcţionează în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, a avut un buget de 2.745 mii lei, suma din biletele vândute de instituţie ridicându-se la 54.516 de lei.