- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (02.01.2016, 15:26)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
RETROSPECTIVĂ: 2015, anul în care Robbie Williams şi André Rieu au cântat în premieră în România
André Rieu a susţinut mai multe concerte în Bucureşti, în luna iunie a anului 2015, prezentându-le românilor poveşti muzicale din multe ţări ale lumi, iar Robbie Williams a concertat, pentru prima dată în România, pe 17 iulie, oferindu-le fanilior săi un show energic şi plin de momente de neuitat.
Urmărește
1197 afișări
RETROSPECTIVĂ: 2015, anul în care Robbie Williams şi André Rieu au cântat în premieră în România (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
Anul 2015 le-a oferit bucureştenilor şansa de a se întâlni cu artiştii lor preferaţi, de a descoperi stiluri muzicale noi şi de a se bucura din plin de momentele plăcute din timpul concertelor care au avut loc în Capitală. Nu doar artişii internaţionali au umplut sălile de concerte din Bucureşti, ci şi importanţi cântăreţi români au reuşit să-şi menţină numărul de admiratori şi chiar să atragă alţi pasionaţi de muzică la show-urile lor.
În plus, anul 2015 a adus importante orchestre şi artişti internaţionali la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
-
Dinamo-Rapid, un derby clasic al fotbalului românesc, duminică, în etapa a 21-a Superligii / Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe
-
Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii
Toto Cutugno
Unul dintre concertele care au avut loc în prima parte a anului 2015 a fost cel susţinut de cântăreţul italian Toto Cutugno, pe 27 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti. Acesta a urcat pe scenă alături de corul Meloritm, format din copii cu vârste de la 8 la 13 ani, precum şi de tenorul sicilian Giuseppe Ranzani. Toto Cutugno are un repertoriu de peste 400 de piese şi peste 150 de milioane de discuri vândute la nivel mondial. Este singurul cantautor care a câştigat marele premiu al Festivalului de la Sanremo şi singurul cântăreţ italian care a câştigat concursul Eurovision, în 1990. Celebrul său hit "L'italiano" a fost cel mai bine vândut disc italian în perioada 1981 - 1986. Melodia, înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.
David Bisbal
De asemenea, David Bisbal, care a susţinut un concert, pe 18 martie, la Sala Palatului din Capitală, i-a însoţit pe români într-o călătorie muzicală emoţionantă, romantică şi energică, ce a durat două ore, dar care va continua şi în anii ce vor veni, artistul promiţându-le fanilor că se va întoarce în România.
Mariza, "regina muzicii fado"
Mariza, supranumită "regina muzicii fado", le-a transmis românilor, la începutul concertului pe care l-a susţinut, pe 24 martie, la Sala Palatului din Bucureşti, că ei sunt dirijorii show-ului său şi că, indiferent că sunt "faimoşi sau bogaţi, săraci sau necunoscuţi", trebuie să se distreze. Cu un repertoriu bine înrădăcinat în istoria clasică a muzicii fado, solista s-a remarcat încă de la debut ca un artist de neegalat, al cărui stil puternic şi voce distinctivă au cucerit întreaga lume. Prin sunetele magistrale specifice acestui stil de muzică, Mariza a reuşit să transforme poveştile culturii tradiţionale portugheze în adevărate legende muzicale care au consacrat-o, devenind una dintre cele mai apreciate prezenţe artistice contemporane pe scena internaţională de world music.
Selah Sue
În 2015, cântăreaţa belgiană Selah Sue a susţinut un concert, pe 13 mai, la Arenele Romane din Bucureşti, acesta fiind un eveniment prin care cântăreaţa şi-a promovat albumul "Reason". Selah Sue a revenit în România şi pe 15 decembrie, pentru a susţine un concert în Berăria H din Bucureşti.
OneRepublic
OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock ale momentului, a concertat pentru prima dată în România pe 4 iunie, la Arenele Romane din Bucureşti. Fanii au sosit în număr mare pentru a urmări show-ul formaţiei, care a făcut parte din turneul de promovare a celui mai recent album al său, intitulat "Native", chiar dacă vremea în Bucureşti nu a fost una plăcută, ploaia fiind "vrăjitoarea cea rea" din povestea muzicală, cea care încearcă să strice planurile celor buni.
André Rieu
Unul dintre evenimentele muzicale importante ale anului 2015 a fost prezenţa violonistului André Rieu la Bucureşti, care a susţinut o serie de concerte ce au strâns laolaltă admiratori de toate vârstele.
André Rieu, care a susţinut mai multe concerte în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în perioada 5 - 14 iunie, le-a prezentat fanilor români - ce formează "cel mai bun public din lume", potrivit artistului - poveşti muzicale din mai multe ţări, în ceea ce tot violonistul numeşte "centrul universului". Aproximativ 84.000 de spectatori au participat la cele şapte concerte pe care violonistul André Rieu le-a susţinut în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în luna iunie.
Europe
După îndelungi aşteptări, fanii Europe i-au văzut, pe 11 iunie, pe scena Arenelor Romane din Capitală pe cei cinci membri ai formaţiei Europe: Mic Michaeli (clape), John Levén (bass), Joey Tempest (voce), John Norum (chitară) şi Ian Haugland (tobe).
Judas Priest
Parte a turneului "Redeemer of Souls", concertul care a avut loc pe 1 iulie, la complexul Romexpo din Bucureşti, a reprezentat un regal de heavy metal clasic, britanicii Judas Priest aducând cu ei toate elementele unui show rock: lumini, proiecţii, costume şi, mai ales, muzică. Din setlist-ul concertului nu au lipsit compoziţii de pe cel mai recent album, "Redeemer of Souls", lansat în 2014, şi nici hiturile "Beyond the Realms of Death", "Breaking the Law", "You've Got Another Thing Comin'", "Painkiller" şi "Living After Midnight", care a încheiat show-ul de o oră şi 30 de minute.
Robbie Williams
Un alt eveniment care a marcat piaţa muzicală de concerte din România a fost cel susţinut de Robbie Williams, pe 17 iulie, în Piaţa Constituţiei. Acesta a fost primul său concert în România şi, încă de la debutul show-ului - care a fost unul energic şi plin de momente de neuitat -, Robbie Williams s-a arătat surprins de numărul mare de spectatori prezenţi, mărturisind că nu se aştepta să fie atât de cunoscut în ţara noastră.
Show-ul de la Bucureşti al lui Robbie Williams se înscrie în categoria celor de neuitat, un concert de care spectatorii din România s-au bucurat şi i-au arătat acest lucru şi cântăreţului britanic. Deşi au apărut multe reacţii negative legate de acest show, cele mai multe privind modul de organizare, un lucru este cert: Robbie Williams a "distrat" peste 60.000 de români, timp de două ore, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Şi nu doar fanii s-au arătat încântaţi de acest eveniment, dar şi Robbie Williams a dat impresia că a fost plăcut impresionat de spectatorii români şi de show-ul din Capitală.
Cannibal Corpse
Cu peste un milion de copii vândute la nivel mondial, Cannibal Corpse, una dintre formaţiile emblematice ale death metal-ului, păstrându-şi intact stilul din 1988 şi până în prezent, a concertat, pe 24 iulie, la Arenele Romane din Bucureşti.
Black Label Society
De asemenea, al doilea concert pe care trupa Black Label Society l-a susţinut la Bucureşti, 27 iulie, s-a desfăşurat în faţa unui public restrâns, dar entuziast, şi a făcut parte din turneul de promovare a celui mai recent album, "Catacombs of the Black Vatican", americanii trecând în revistă cei 17 ani de carieră.
Korn
Formaţia americană nu-metal Korn a concertat, pe 3 august, în premieră la Bucureşti, evenimentul de la Arenele Romane făcând parte din turneul dedicat celor 20 de ani de la lansarea albumului omonim de debut. Fără a fi foarte comunicativi cu publicul, liantul cu acesta a fost ritmul. Timp de o oră şi jumătate, cele aproximativ 2.500 de persoane au cântat şi strigat versurile pieselor Korn, au aplaudat instrumentiştii care s-au prezentat impecabil, chiar dacă recitalul a avut de suferit în prima jumătate din cauza unor probleme de sonorizare.
Festivalului Internaţional "George Enescu"
De neratat a fost şi ediţia din 2015 a Festivalului Internaţional "George Enescu" (30 august - 20 septembrie), care i-a inclus pe unii dintre cei mai importanţi artişti români ai momentului. Astfel, Corul şi orchestra Filarmonicii "George Enescu" au prezentat în premieră opera în concert "Wozzeck", de Alban Berg, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio au interpretat "Simfonia Nr. 8" de Gustav Mahler, iar dirijorul Tiberiu Soare a dirijat un concert de muzică contemporană românească.
Mai mult decât atât, aproximativ 2.500 de artişti străini au fost prezenţi la Festivalul "George Enescu" 2015, considerat a fi cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu. Au avut loc peste 70 de concerte în săli din Bucureşti, precum şi multe alte evenimente în aer liber, care au adus "magia" muzicii clasice în Capitală.
"Violetta Live"
După succesul serialului Disney Channel "Violetta" şi ca urmare a popularităţii turneului internaţional "Violetta in Concert" din 2013-2014, "Violetta Live" a ajuns şi în Bucureşti, în 2015. "Violetta Live", care are ca protagonişti vedetele serialului "Violetta" al Disney Channel, a avut loc pe 2 septembrie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Corul Armatei Roşii
Totodată, luna septembrie a prezentat în faţa publicului bucureştean Corul Armatei Roşii, care a susţinut două reprezentaţii, pe 22 şi 23 septembrie, la Sala Palatului.
Pink Martini
Ritmuri din toate colţurile lumii i-au făcut, pe 4 octombrie, pe spectatorii prezenţi la Sala Palatului din Capitală să se simtă bine în compania membrilor trupei Pink Martini, care i-au invitat pe români alături de ei pe scenă, în timpul unui show energic, în care muzica şi dansul au făcut pereche. Melodiile interpretate au avut propriile lor poveşti, pe care spectatorii le-au aflat, pe rând, de la membrii trupei Pink Martini. Astfel, au răsunat, la Sala Palatului, piese ca "Je Ne Veux Pas Travailler", "Ich dich liebe", "Mayonaka No Bossa Nova (Midnight Bossa Nova)", "Donde Estas Yolanda" şi "U plavu zoru".
Tom Keifer
De asemenea, Tom Keifer, liderul şi solistul formaţiei de glam rock Cinderella, a susţinut un concert în premieră în România, în clubul Silver Church din Bucureşti, pe 6 octombrie.
Morrissey
Primul concert al lui Morrissey la Bucureşti, care a avut loc pe 14 octombrie, la Sala Palatului, a însemnat, pe lângă circa două ore de hituri, solo şi din perioada The Smiths, un prilej pentru artist de a face apel la conştiinţa publică privind violenţa oamenilor faţă de oameni, dar şi faţă de animale.
Într-o declaraţie de presă acordată fan clubului online True To You, în care a vorbit despre turneul european din care a făcut parte şi concertul de la Bucureşti, Morrissey a spus: "Turneul a fost atât de fantastic, încât am rămas fără cuvinte. De aceea, fără niciun alt cuvânt în plus, cu excepţia precizării că.... în ordinea puterii de pulverizare...". Apoi, imediat sub această declaraţie, artistul a publicat un clasament ce include 15 concerte pe care le-a susţinut în Europa, iar show-ul său de la Bucureşti, din 14 octombrie, se află pe primul loc.
José Carreras
Totodată, José Carreras a susţinut, pe 26 noiembrie, ultimul său concert la Bucureşti, iar publicul român nu s-a sfiit să-şi arate admiraţia faţă de celebrul tenor, unul dintre momentele cu mare încărcătură emoţională ale serii fiind interpretarea piesei "Ave Maria", pe care artistul a dedicat-o victimelor din Colectiv. Concertul, intitulat "A life in Music", a avut loc în Pavilionul Central al complexului Romexpo din Bucureşti şi a fost dirijat de David Gimenéz, nepotul celebrului interpret. Legendarul tenor a fost acompaniat de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" şi alături de el a urcat pe scenă soprana Nataliya Kovalova. Acest concert a fost parte din turneul de adio al lui José Carreras.
Dulce Pontes
Dulce Pontes, considerată regina contemporană a muzicii fado, a susţinut un concert, pe 2 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Dulce Pontes a cochetat cu mai toate stilurile muzicale, cântând pop, rock, jazz, muzică clasică şi tradiţională. În 1991 a câştigat premiul Festivalului Naţional de Cântec al Portugaliei şi, în acelaşi an, a reprezentat Portugalia la Eurovision, un concurs care a reprezentat rampa ei de lansare.
2Cellos
Duoul de violoncelişti 2Cellos, format din Stjepan Hauser şi Luka Šulić, a revenit în România, pe 6 decembrie, când a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti. Alături de toboşarul Dušan Kranjc, cei doi muzicieni, care au dat dovadă de o virtuozitate remarcată la nivel internaţional, au dezvăluit din nou românilor forţa violoncelului şi le au arătat că Johannes Brahms, Elton John, Steve Vai şi Iron Maiden au multe elemente în comun, contrar aparenţelor.
Soprana Tarja Turunen
Totodată, Soprana Tarja Turunen a susţinut un concert, pe 7 decembrie, la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în cadrul turneului "Ave Maria Christmas", iar supergrupul The Aristocrats, format din chitaristul Guthrie Govan, bateristul Marco Minnemann şi basistul Bryan Beller, a concertat pentru prima dată în România, pe 7 decembrie, la Arenele Romane din Capitală, în cadrul turneului de promovare a celui de-al treilea album al său, "Tres Caballeros".
Nightwish
Formaţia finlandeză Nightwish a concertat pe 10 decembrie, de la ora 20.00, la complexul Romexpo din Bucureşti, acest eveniment făcând parte din turneul de promovare "Endless Forms Most Beautiful". Artiştii invitaţi la concertele trupei Nightwish din acest turneu sunt Arch Enemy şi Amorphis. "Endless Forms Most Beautiful", albumul de studio cu numărul opt al uneia dintre cele mai cunoscute trupe de symphonic power metal, a fost lansat în Europa pe 27 martie. Acesta este primul disc al formaţiei cu noua solistă, Floor Jansen, şi alături de Troy Donockley, care a trecut de la statutul de invitat la cel de membru cu drepturi depline. Este şi primul material fără bateristul Jukka Nevelainen, care a luat o pauză de la activitatea formaţiei din cauza insomniei cronice de care suferă, fiind nevoit să abandoneze înregistrările albumului şi turneul mondial de promovare a acestuia. Astfel, partea de percuţie a fost preluată de Kai Hahto.
Ştefan Bănică
De asemenea, Ştefan Bănică a susţinut şi anul acesta, pe 11, 12 şi 13 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti, concerte de Crăciun, pentru al 14-lea an consecutiv, această producţie muzicală transformându-se în cea mai longevivă din România.
Ştefan Hruşcă
Şi cântăreţul Ştefan Hruşcă a revenit în România pentru întâlnirea cu publicul şi pentru a duce mai departe obiceiul colindului. Ştefan Hruşcă a susţinut două reprezentaţii ale spectacolului "Leru-i Ler", în Sala Mare a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti, pe 14 decembrie, de la ora 17.30 şi 20.00.
Johann Strauss Ensemble
Muzicienii austrieci din Johann Strauss Ensemble, supranumiţi de presa internaţională "Regii Valsului", au susţinut, la cererea publicului, două concerte la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 21 decembrie, de la ora 17.30 şi de la ora 20.00.
"Jazz Night Out"
Totodată, mai multe concertele de jazz, organizate sub umbrela "Jazz Night Out", au avut loc în Bucureşti, în 2015. Printre acestea se numără cele susţinute de Kurt Elling (5 martie, Sala Radio), Oregon (21 aprilie, Sala Radio), Hiromi-The Trio Project (30 iunie, Sala Radio), Avishai Cohen Trio (10 - 11 octombrie, Sala Radio), Ibrahim Maalouf (19 noiembrie, Sala Radio), Brad Mehldau Trio (26 noiembrie, Sala Radio), Antonio Sanchez & Migration (6 decembrie, Sala Radio).
În premieră în România au concertat Woovenhand (26 aprilie, clubul Silver Church), Ane Brun (10 mai, Sala Radio) şi Hindi Zahra (15 octombrie, Sala Radio).
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe