Ricky Gervais va prezenta pentru a patra oară gala de decernare a Globurilor de Aur, în 2016

Actorul de comedie britanic Ricky Gervais a fost desemnat să prezinte pentru a patra oară gala de decernare a premiilor Globul de Aur, în 2016, în ciuda faptului că prestaţia sa de la ediţiile anterioare a stârnit controverse puternice, transmite Reuters.

Urmărește
188 afișări
Imaginea articolului Ricky Gervais va prezenta pentru a patra oară gala de decernare a Globurilor de Aur, în 2016

Ricky Gervais va prezenta pentru a patra oară gala de decernare a Globurilor de Aur, în 2016

Ricky Gervais, creatorul serialului de tip "mockumentary" "The Office", a fost gazda acestei ceremonii prestigioase în anii 2010, 2011 şi 2012, când multe vedete au fost ţinta comentariilor sale ireverenţioase. De exemplu, comicul britanic l-a ironizat pe Charlie Sheen, vorbind despre alcoolism şi petreceri, a râs de dependenţa de alcool şi droguri de care a suferit Robert Downey Jr. în urmă cu mulţi ani şi a "desfiinţat" pur şi simplu în câteva fraze filmul "The Tourist", cu Johnny Depp şi Angelina Jolie, declarând că nu merita să fie nominalizat la categoria "cea mai bună comedie" şi acuzându-i pe organizatori că au luat mită.

Organizatorii galei Globurilor de Aur, Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), au declarat că sunt încântaţi ca starul britanic va fi din nou gazda ceremoniei.

Decizia a fost luată după negocierile dintre HFPA şi postul american de televiziune NBC, care transmite această gală.

La rândul său, Ricky Gervais, în vârstă de 54 de ani, a publicat un mesaj criptic pe platforma Twitter - "Pssst!" urmat de hashtag-ul "Hesback".

În 2015, actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler au prezentat gala Globurilor de Aur pentru a treia oară consecutiv. Cea de-a 72-a ediţie a galei Globurilor de Aur, respectiv cea de anul acesta, a fost urmărită în direct de 19,3 milioane de telespectatori, o audienţă cu 8% mai mică decât cea înregistrată în 2014, potrivit unui anunţ făcut la momentul respectiv de NBC. Anul trecut, gala a înregistrat o audienţă record pentru ultimul deceniu - 20,9 milioane de persoane.

Ricky Gervais este un cunoscut actor de comedie premiat cu Emmy şi corealizator al serialelor "Extras" şi "The Ricky Gervais Show". El a mai jucat în filme precum "O noapte la muzeu", "Inventarea minciunii" şi "Păpuşile Muppet în turneu".

Decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), premiile Globurile de Aur nu anticipează neapărat câştigătorii premiilor Oscar, dar pot, totuşi, să fixeze anumite jaloane pe drumul către râvnitele Oscaruri acordate de Academia de film americană.

Cea de-a 73-a gală a Globurilor de Aur va avea loc pe 10 ianuarie, la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Nominalizările vor fi anunţate pe 10 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici