- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.04.2016, 18:34)
- Monica Stoica , Letitia Provian
SCANDALUL de la Operă - Balerina Ileana Iliescu: "Ce a ajuns astăzi compania de balet, condusă de străinul Johan Kobborg? "
Cunoscuta balerină Ileana Iliescu deplânge soarta companiei de balet de la ONB, după ce Johan Kobborg a fost desemnat director artistic, căci, spune artista, Kobborg "a importat balerinii lui plătiţi de trei ori mai mult decât românii" şi "a desfiinţat mai tot repertoriul de succes al baletului".
Urmărește
4873 afișări
Balerina Ileana Iliescu: "Ce a ajuns astăzi compania de balet, condusă de străinul Johan Kobborg? "
Într-un comunicat remis MEDIAFAX, Ileana Iliescu îl acuză tranşant pe Johan Kobborg: "Ce a ajuns astăzi compania noastră de balet, condusă de un străin, danezul Johan Kobborg, cel care impune balerinilor să vorbească engleză, el refuzând limba ţării în care „lucrează”? A desfiinţat mai tot repertoriul nostru de succes al baletului universal, înlocuindu-l cu piese importate de el, de la Londra, cele ce au fost scoase din scenă ca depăşite de timp, dar valabile la Bucureşti pentru sume nu indiferente. A importat balerinii lui plătiţi de trei ori mai mult decât românii care au ţinut nivelul companiei zeci de ani, astăzi puşi la „colţ”. Absolvenţii şcolii de coregrafie, în minoritate la angajare faţă de străinii acceptaţi fără audiţii anunţate cum prevede legea. A fost distrusă arhiva baletului nostru, istoria acestuia. Sălile de balet sunt private de orice fotografie a balerinilor care au scris istoria acestei companii sau a celor care au dansat până la apariţia acestui individ. Maeştrii noştri de valoare dăduseră numele lor sălilor de balet şi acestea au dispărut. Totul negat. Baletul românesc a murit. Pentru că timp de 50 de ani viaţa mea a marcat scena bucureşteană şi internaţională , îmi permit să constat, cu durere în suflet, că am devenit străini în ţara noastră (Opera bucureşteană).", spune una dintre cele mai mari prim-balerine pe care le-a avut Opera Naţională Bucureşti.
Balerina Ileana Iliescu mărturiseşte că nu pricepe de ce s-a implicat Alina Cojocaru în conflictul de la Operă. "Trebuie să recunosc nedumerirea mea în ceea ce priveşte implicarea balerinei Alina Cojocaru, cea pe care o admir ca fiind o mare personalitate a baletului internaţional, ea susţinându-l pe şeful baletului, Kobborg. Este inoportună intervenţia ei în problemele baletului nostru, din care nu face parte, decât atunci când este invitată să danseze anumite roluri pe scena bucureşteană.", a mai exprimat balerina.
"Demisia domnului Kobborg este binevenită, în speranţa numirii unui şef de compartiment demn de valoarea baletului Operei Naţionale Bucureşti.Vreau să sper că ziua în care ne vom recunoaşte identitatea de balerini români, nu este departe, oferind publicului nostru ceea ce merită.", conchide cunoscuta balerină.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 19:01
-
astăzi, 15:08
-
astăzi, 16:10
-
astăzi, 15:24
-
astăzi, 17:01
• Cafeaua, noul aur: Preţul cafelei atinge un maxim record din cauza recoltei slabe
-
astăzi, 18:45
-
astăzi, 17:32
-
astăzi, 15:11
-
astăzi, 14:12
-
astăzi, 15:58
-
astăzi, 16:35
• MAE: România nu recunoaşte anexarea ilegală de către Federaţia Rusă a teritoriilor ucrainene
-
astăzi, 16:12
-
astăzi, 13:39
• MAE a lansat programul anual de burse pentru cetăţenii din statele non-UE pentru 2025-2026
-
astăzi, 16:19
• COMENTARIU Lelia Munteanu: 7 octombrie 2023. Barbaria privită în ochi de o bonă filipineză
-
astăzi, 13:03
• Klaus Iohannis: Suntem alături de poporul american în aceste momente dificile
Johan Kobborg a demisionat, marţi, din funcţia special creată pentru acesta de ministrul Culturii Vlad Alexandrescu de director artistic. Kobborg şi-a motivat gestul afirmând pe că a fost profund jignit de faptul că Vlad Conta, noul director interimar al ONB: „i-a cerut Alinei (Cojocaru-n.r.) să mintă în privinţa deciziei sale de a nu dansa în "Manon" (balerina şi-a motivat alegerea într-un mesaj postat pe contul ei de Twitter în care spune că nu au avut timp de repetiţii din cauza scandalului izbucnit la ONB-n.r.). Conta i-a cerut Alinei Cojocaru să dea vina pe partenerul ei de dans. Evident, Alina a refuzat, totuşi Conta a spus că oricum aceasta va fi varianta oficială a ONB. Mai târziu, ONB a trimis un comunicat de presă către media în care minţeau despre indisponibilitatea lui Friedemann Vogel, partenerul Alinei Cojocaru pentru spectacolul din 10 aprilie.", a scris Johan Kobborg în mesajul publicat pe pagina sa personală de Facebook.
Nemulţumiri administrative,declaraţii contradictorii, acuzaţii şi neclarităţi referitoare la postul de director artistic al instituţiei au dus la demisia celor mai cunoscuţi balerini ai ONB, Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, susţinuţi, marţi, de balerini, printr-o manifestaţie paşnică în faţa Operei.
Zeci de dansatori au manifestat, marţi, în semn de susţinere pentru coregraful Johan Kobborg, care a demisionat de la conducerea baletului Operei Naţionale Bucureşti, la eveniment fiind prezentă şi balerina Alina Cojocaru.
Johan Kobborg ameninţase într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook pe 10 aprilie că va demisiona "din orice funcţie ineptă" pe care a deţinut-o în compania de balet a ONB, după ce noul director interimar al Operei, Vlad Conta, le-a cerut lui şi Alinei Cojocaru să mintă făţiş.
Corpul de balet al ONB l-a susţinut puternic pe coregraful danez care fusese „retrogradat” din funcţie în urma deciziei luate de fostul director interimar al Operei, Tiberiu Soare, că balerinul danez, care figurase până pe 5 aprilie pe site-ul ONB ca director artistic al instituţiei, să nu mai ocupă această poziţie. Tiberiu Soare motivase decizia sa, criticată de corpul de balet al Operei Naţionale Bucureşti, prin faptul că Johan Kobborg ocupa un post care nu corespundea organigramei de funcţionare a instituţiei, deţinând o titulatură incorectă din punct de vedere legal.
Tensiunile escaladaseră chiar până la un boicot al dansatorilor, balerina Alina Cojocaru arătându-şi susţinerea pentru Kobborg printr-un anunţ făcut miercuri, 6 aprilie, pe reţeaua de socializare Twitter, că nu va mai dansa în spectacolul "Manon" programat pentru duminică, 10 aprilie, ca formă de protest.
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, anunţase pe 9 aprilie, printr-o postare pe reţeaua de socializarea Facebook că dansatorul şi coregraful Johan Kobborg acceptase postul de director artistic al Baletului ONB, din actuala conducere a instituţiei făcând parte Vlad Conta şi Tiberiu Soare.
Citeşte şi: SCANDALUL de la Opera Naţională: Conducerea şi artiştii ONB se disociază de orice formă de protest
Citeşte şi: Coregraful Johan Kobborg a demisionat din toate funcţiile deţinute la Opera Naţională Bucureşti
Citeşte şi: Scandalul de la Opera Naţională se amplifică: Balerina Alina Cojocaru refuză să mai danseze
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: SCANDALUL de la Opera Naţională: Conducerea şi artiştii ONB se disociază de orice formă de protest - VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe