Născut pe 22 iunie 1926 la Nowa Wilejka (Naujoji Vilnia), localitate situată în prezent pe teritoriul Lituaniei, Tadeusz Konwicki s-a alăturat mişcării de rezistenţă împotriva germanilor şi apoi împotriva sovieticilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte de a se lăsa sedus de sistemul comunist. Începând cu anii 1960, începe să se pronunţe împotriva regimului comunist, iar cărţile sale încep să fie publicate clandestin.
În paralel cu creaţiile sale literare, Konwicki s-a implicat şi în cinematografie, în calitate de regizor şi scenarist. Pelicula „Ostatni dzien lata” („Ultima zi de vară”, n.r.), din 1958, a câştigat marele premiul al Festivalului de Film de la Veneţia.
A mai realizat filmele „Jak daleko stad, jak blisko” („Atât de departe, atât de aproape”, n.r.), în 1972, şi „Dolina Issy” („Valea Issei”, n.r.), cel de-al doilea bazat pe cartea „Valea Issei”, scrisă de Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel pentru literatură pentru anul 1980.
Cineastul Andrzej Wajda a realizat în 1986 filmul „Kronika wypadków milosnych” („Cronica evenimentelor amoroase”, n.r.), pe baza scenariului lui Konwicki, iar regizorul franco-grec Constantin Costa-Gavras a regizat, în 1993, o adaptare a romanului „Mica apocalipsă”.