- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (25.02.2013, 13:46)
Şeful Biroului de presă al PSD, propus în funcţia de director general la Agerpres. El a fost avizat de Comisiile de Cultură şi va fi votat în Parlament după discursul lui Mignon
Şeful Biroului de presă al PSD, Alex Giboi, a fost numit director general al agenţiei naţionale de presă Agerpres, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate. Comisiile reunite de Cultură au dat aviz favorabil, cu 19 voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi o abţinere, propunerea ca Alex Giboi să fie numit în funcţia de director general al Agerpres.
Urmărește
760 afișări
Şeful Biroului de presă al PSD, propus în funcţia de director general la Agerpres (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
După avizarea de către Comisiile parlamentare, propunerea ca Alex Giboi să fie numit în funcţia de director general al Agerpres va fi supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa de luni.
Alex Giboi a activat, potrivit CV-ului său, depus la Comisiile de cultură, ca director al Biroului de presă al PSD din luna iunie 2010 până în prezent.
Din mai 2009 până în iunie 2010 Alex Giboi a fost consilier parlamentar şi şef al Biroului de presă al Senatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Ciolacu, despre plafonarea preţurilor la energie: Cu certitudine, Guvernul României va lua măsuri
-
Ciolacu: Vom rămâne în deficit de 7% şi în ţinta de 7% din PIB pentru investiţii
-
Sondaj: Emoţii la nivel mondial. Cine este entuziasmat şi cine se teme de a doua preşedinţie Trump
Între anii 2007 şi 2009 el a activat ca expert parlamentar şi consilier parlamentar.
Între ani 2006 şi 2007 Alex Giboi a activat ca politolog şi consultant la firma SC Strategic Thinking Group SRL.
Alex Giboi are licenţă în Politologie, obţinută la SNSPA, el fiind, totodată, şi inginer, specializat în inginerie biomedicală, obţinând cea de-a doua licenţă la Universitatea Politehnica Bucureşti.
Alex Giboi are 30 de ani, fiind născut pe 03 martie 1983.
Candidatul propus de către prim-ministrul Victor Ponta pentru funcţia de director general al Agenţiei Agerpres, Alex Giboi, va fi votat, luni, în Plenul Parlamentului după discursul ţinut de preşedintele APCE, Jean Claude Mignon.
Potrivit legii sale de funcţionare, Agerpres este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar de stat.
Directorul general este propus de primul-ministru şi numit prin votul Parlamentului, cu avizul comisiilor de specialitate, în şedinţă comună a celor două Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile.
Durata mandatului directorului general al Agerpres este de 5 ani.
Dacă va fi numit de către Parlament în funcţia de director general al Agerpres, Alex Giboi îl va înlocui la conducerea agenţiei naţionale de presă pe Ioan Roşca.
Ioan Roşca a fost numit director general al Rompres, în 2001, la propunerea lui Adrian Năstase. În 2003, când a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea Rompres, el a fost revalidat de Parlament. Potrivit articolului 14, alineatul 3 din Legea nr. 19/ 2003, "durata mandatului directorului general este de 5 ani". În 2010, Legea de funcţionare a Agerpres a fost modificată, introducându-se următorul alineat: "în situaţia în care procedura de numire a directorului general nu este definitivată până la expirarea mandatului, mandatul directorului general în funcţie se prelungeşte de drept pâna la numirea, prin votul Parlamentului, a directorului general" (articolul 14, alineatul 4).
În anul 2008 agenţia naţională de presă Rompres a revenit la vechea sa denumire, aceea de Agerpres.
Agenţia Naţională de Presă Agerpres este o instituţie publică autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe