#Selfie69 îşi va întâlni publicul din Brăila şi Galaţi, la avanpremiera cu actorii şi echipa - FOTO, VIDEO

Cea mai aşteptată comedie românească a anului, "#Selfie69", regizată de Cristina Iacob, îşi va întâlni, marţi, publicul din Brăila şi Galaţi, la avanpremiera cu actorii şi echipa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1175 afișări
Imaginea articolului #Selfie69 îşi va întâlni publicul din Brăila şi Galaţi, la avanpremiera cu actorii şi echipa - FOTO, VIDEO

#Selfie69 şi-a întâlnit publicul din Constanţa, la avanpremiera cu actorii şi echipa - FOTO

Fanii fenomenului „#Selfie“ din Constanţa au avut ocazia luni să urmărească primii cea de-a doua parte a poveştii cu cel mai mare succes românesc de box-office, în 2014.

La Cinema City din Constanţa City Park, au fost prezenţi la întâlnirea cu fanii, pe lângă Cristina Iacob, actorii Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Sali Levent, Alex Călin şi Codin Maticiuc.

„Trebuie să vedem filmul pentru că este o comedie şi, în ziua de azi, avem nevoie să râdem şi să ne bucurăm de viaţă. Şi cred că filmul acesta o să facă asta. Este despre iubire, despre prospeţime şi prietenie. Este pentru toate vârstele, iar asta e important. Este pentru adolescenţi, dar şi pentru părinţii şi bunicii lor. E pentru toată lumea”, a declarat Olimpia Melinte.

Comedia românească plină de adrenalină şi de sex-appeal este o poveste cu o groază de peripeţii, cu „69 de lucruri bune”, aşa cum o descriu protagoniştii. Este o comedie care are şi momente tandre şi acţiune, şi absolut tot ce îşi poate dori publicul.

„Putem spune, totuşi, că este mult mai dinamic, adrenalină la maxim, dacă aveţi inima tare, trebuie să veniţi la film, dacă nu aveţi inima tare, trebuie să veniţi la film”, a completat, râzând, Olimpia Melinte.

Constanţa este primul oraş în care "#Selfie69“ vine în avanpremieră şi, totodată, oraşul natal al lui Sali Levent, unul dintre cei şase actori principali.

”În sală sunt prietenii mei, bunica şi mama mea. Sunt puţin emoţionat, dar mă simt excelent. Sunt sigur că o să le placă şi sunt sigur că vor recomanda şi prietenilor lor #selfie69 ”, a spus Levent.

Cristina Iacob, care semnează şi scenariul, alături de Maria Spirache şi Tudor Potra, a explicat că, deşi „#Selfie69“ este un „#Selfie 2”, poate fi urmărit deopotrivă de cei care au văzut prima parte, dar şi de cei care nu au văzut-o, iar titlul celei de-a doua pelicule poate avea multe înţelesuri.

„Doi era deja evident. Este cumva Selfie 2. Atunci m-am gândit: când sunt doi este posibil să se termine cu un 69! Şi ar veni cumva firesc. Atunci cred că de asta este 69. Nu e neapărat partea a doua. Poate fi văzut de oricine nu a văzut partea întâi a filmului, înainte. E un film de sine stătător. (…) Dar povestea, se înţelege, e o continuare, în care sigur e mai multă acţiune, mai mult comedie, staruri şi surprize noi. De exemplu, rolul Maiei Morgenstern - prima oară într-un film de comedie, o matroană în acest caz. Codin Maticiuc, este una dintre surprize”, a spus Cristina Iacob, care a venit în zona de interviuri însoţită chiar de Codin Maticiuc.

Acesta a povestit şi cum a primit propunerea de a juca în „#Selfie69“.

„Mă cunoşteam cu Cristina şi mi-am dorit foarte mult. Eram la o şcoală de actorie şi ea mi-a zis. «Băi, eşti la şcoală?» Da! «Ai terminat? Ia să încerci ceva. Îţi dau ceva mic!» Şi mic a fost. O să vedeţi. A fost bun (…) Da, cariera. Am pornit de la asta fulminant. O să fie ceva ... Şi aceste 10 secunde pe ecran, o să vedeţi, mă ridică foarte mult. Glumesc, e foarte mişto”, a spus Codin Maticiuc.

„#Selfie69“ (2016) este sequel-ul succesului de public „#Selfie“ (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi va fi lansat în cinematografe, în 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.

După aventura din „#Selfie“, de dinainte de bacalaureat, „#Selfie69“ spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea... Ba dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, cele trei graţii bune şi nebune din „#Selfie“, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) şi Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentaţiile şi pericolele ce apar în urma unui pariu total ”prăjit”, ce devine viral pe Facebook: care dintre ele se mărită prima, în trei zile?!

Aşa că, plecate-de-acasă, atât la propriu cât şi la figurat, ele caută cu înverşunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii şi tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se aşteptau.

Şi, dacă se lasă şi cu finalizare (căsătorie), asta rămâne de văzut la cinema, în cel mai aşteptat film al anului, începând cu avanpremierele din ţară din această săptămână, iar din 16 septembrie, în cinematografele din toată ţara.

Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici