1867 – S-a născut dr. Dimitrie Gerota, celebru chirurg, membru corespondent al Academiei Române. (m. 3 martie 1939)
1917 – Familia regală a Marii Britanii adoptă numele de Windsor
1918 – Este executat, alături de famila sa, ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea Romanov
1945 – A avut loc Conferinţa de la Potsdam: Şefii de stat şi de guvern ai SUA, Marii Britanii şi URSS s-au întâlnit pentru a reglementa situaţia postbelică în Europa
1947 – Parlamentul hotărăşte ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ai PNŢ: Iuliu Maniu, Aurel Leucutia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazar si Gr. Niculescu-Buzesti, care sunt arestaţi, fiind acuzaţi de o încercare de răsturnarea regimului
1996 – Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite ale Americii a aprobat o lege ce prevedea acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate pe bază permanentă pentru România
1998 – Rămăşiţele ţarului Nicolae al II-lea şi cele ale familiei sale sunt înhumate
2003 – A încetat din viaţă „Regina Salsa”, cântăreaţa de orgine cubaneză Celia Cruz