Semnificaţii istorice pentru 27 noiembrie

1942 - S–a născut Jimi Hendrix, solist vocal şi compozitor, unul dintre cei mai mari chitarişti rock (m. 1970)

Urmărește
343 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru 27 noiembrie

Semnificaţii istorice pentru 27 noiembrie (Imagine: www.wikipedia.org)

1701 - S-a născut fizicianul şi astronomul Anders Celsius, cel care a inventat scara termometrică centesimală, Scara Celsius. Este fondatorul, în 1731, al primului Observator Astronomic din Suedia (m. 25 aprilie 1744)


1818 - S-a născut omul de cultură Aron Pumnul, unul dintre fruntaşii Revoluţiei din Transilvania de la 1848, profesor al lui Mihai Eminescu, la Cernăuţi (m. 12 ianuarie 1866)


1867 - S-a născut savantul Grigore Antipa, membru al Academiei Române, cel care a fondat Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti şi a întemeiat şcoala românească de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie (m. 1944).


1884 - S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Vasile Voiculescu: "Pârgă", "Zahei orbul", "Capul de zimbru", "Lostriţa. Căprioara din vis" (m. 26 aprilie 1963).


1885 - S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept "creator al romanului românesc modern"; a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române (romanele "Ion", Răscoala", "Pădurea Spânzuraţilor") (m. 1 septembrie 1944)


1888 - A încetat din viaţă George Ioanid, profesor de greacă, membru de onoare al Societăţii Academice Române (n. 1800)


1895 - S-a născut Pierre-Paul Grassé, celebru zoolog, membru al Academiei de Ştiinţă a Franţei, din 1948 (d. 1985).


1912 - S-a născut actriţa Dina Cocea. A fost profesoară la IATC, avându-i ca studenţi, printre alţii, pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Ion Fiscuteanu (m. octombrie 2008).


1913 - S-a născut actriţa Nineta Gusti (m. 4 iunie 2002)


1921 - S-a născut Alexander Dubcek, om politic, prim secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1968-1969), iniţiatorul "Primăverii de la Praga" din 1968 (m. 8 noiembrie 1992).


1940 - A avut loc asasinarea de către legionari, în pădurea Snagov, a lui Virgil Madgearu, economist, sociolog, profesor universitar, fost ministru naţional-ţărănist (n. 14 decembrie 1887).


1940 - Legionarii îl asasinează pe Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist şi om politic (n. 17 ianuarie 1871)


1953 - A încetat din viaţă dramaturgul Eugene O'Neill, reprezentant de seamă a teatrului modern american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură ("Din jale se întrupează Electra") (n. 16 octombrie 1888)


1970 - A încetat din viaţă Petru Comarnescu, critic literar şi de artă, memorialist, iniţiator al grupării "Criterion" (n. 23 noiembrie 1905)


1972 - A încetat din viaţă poetul Victor Eftimiu. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj; membru al Academiei Române (n. 24 ianuarie 1889).


1991 - A început vizita la Bucureşti a premierului elen Constantin Mitzotakis, care a avut ca principal efect semnarea, la 28 noiembrie, a Tratatului de prietenie, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Elenă.


1992 - A fost parafat Acordul de comerţ liber între România şi ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.


1996 - Preşedintele în exerciţiu al României i-a graţiat, prin decret prezidenţial, pe ultimii şase foşti membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al PCR.


2000 - A încetat din viaţă fotbalistul Toma Dumitru (n. 25 noiembrie 1937)


2000 - A încetat din viaţă mezzo-soprana Elena Cernei, solistă a Operei Naţionale Române vreme de mai bine de 25 de ani (n. 1 martie 1924)


2001 - S-au deschis, la Petersberg, la reşedinţa oaspeţilor Germaniei, de lângă Bonn, lucrările Conferinţei inter-afgane privind viitorul politic al Afganistanului.


2002 - Guvernul a promovat prin ordonanţă de urgenţă Legea offset-ului, care prevede că toate comenzile de echipament militar de pe piaţa externă vor trebui completate de comenzi la nivel intern.


2003 - Noii miniştri ai Sănătăţii şi Integrării Europene, Ovidiu Brânzan şi Alexandru Fărcaş, au depus, la Palatul Cotroceni, jurământul în faţa preşedintelui Ion Iliescu.


2004 - Revoluţia Portocalie: Parlamentul ucrainean a invalidat rezultatul alegerilor prezidenţiale.


2005 - Alegeri în Cecenia, în condiţii stricte de securitate.


2006 - Segolene Royal a fost desemnată oficial candidatul PS francez la prezidenţiale.


2009 - Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a anunţat, la Bruxelles, lista comisarilor desemnaţi, din partea României fiind anunţat Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici