1724 – A început construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.
1751 – S-a născut Richard Sheridan, scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. Este cunoscut pentru „Şcoala calomniei” – 1777, „Critica sau repetiţia unei tragedii” – 1779 şi „Pissarro” – 1799 (m. 7 iulie 1816)
1858 – S-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: „Viaţa la ţară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări”, „Anna, ceea ce nu se poate” (m. 3 iunie 1922)
1938 – S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marţieni.
1955 – A murit sociologul Dimitrie Gusti, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului Social Român (n. 13 februarie 1880)
1990 – Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului.
1992 – Au murit într-un accident rutier, barzii Basarabiei, Doina şi Ion Aldea Teodorovici