Semnificaţii istorice pentru data de 21 decembrie

1375 - A încetat din viaţă Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renaşterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări "Decameronul", culegere de nuvele "în ramă"; a fost primul biograf şi comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)

Urmărește
72 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru data de 21 decembrie

Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renaşterii (Imagine: Wikipedia)


1401 - S-a născut Masaccio (Tommaso di Giovanni di Simone Guidi), pictor florentin, reprezentant al Renaşterii timpurii (Capela Brancacci din Florenţa - frescele "Sfânta Treime" şi "Adam şi Eva izgoniţi din Rai") (m. 1428)


1846 - Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra


1879 - S-a născut Iosif Vissarionovici Stalin, şef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924-1953) (m. 5 mar. 1953)

TITLURILE ZILEI


1883 - A apărut volumul "Poesii" de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii


1886 - S-a născut Gheorghe Tătărăscu, om politic, ministru şi prim-ministru al României; a fost ministru de Externe în guvernul condus de Petru Groza; în 1945 a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a susţinut interesele Romîniei; membru de onoare al Academiei Române (m. 28 mar. 1957)


1891 - A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E.Naismith, profesor de educaţie fizică la colegiul Springfield din Massachusetts


1898 - Marie şi Pierre Curie descoperă radiul


1899 - A încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 28 septembrie 1834)


1913 - A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul A. Wynne


1917 - S-a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele "Tablou de grup cu doamnă", "Părerile unui clovn") (m. 16 iul. 1985)


1933 - A încetat din viaţă Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediţie cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 - 1924) (n. 7 iun. 1879)


1935 - A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color şi cu sunet, "Alba ca zăpada", produs de Walt Disney


1940 - S-a născut Frank Zappa, instrumentist şi compozitor, unul dintre cei mai importanţi muzicieni americani ai ultimelor decenii (m. 4 dec. 1993)


1940 - A încetat din viaţă Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai "generaţiei pierdute", autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: "Marele Gatsby", "Blândeţea nopţii") (n. 24 sep. 1869)


1947 - Primă audiţie în concertul Filarmonicii bucureştene a oratoriului bizantin de Crăciun "Naşterea Domnului" de Paul Constantinescu


1955 - A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Braşov


1958 - Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze


1968 - Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 dec.-27 dec. 1968)


1969 - Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL-18 din dotarea TAROM, parcurgând 46 000km


1971 - A fost creată organizaţia umanitară "Medici fără frontiere" - "Medecines sans frontieres"; asociaţia are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale


1988 - Doi membri ai unei grupări radicale din Libia provocat explozia cursei 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldată cu moartea a 270 de oameni.


1989 - La Bucureşti, Ceauşescu a convoacat un mare miting în sprijinul poziţiei sale faţă de evenimentele de la Timişoara. Ulterior, mitingul a devenit unul anticomunist, mulţimea rupând cordoanele forţelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, mulţi oameni, în general tineri, au manifestat împotriva regimului. În Piaţa Romană şi la Sala Dalles, forţele de ordine au operat arestări şi au tras în manifestanţi. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care au fost sparte cu tancurile, manifestanţii fiind împrăştiaţi


1991 - A fost semnat, la Alma-Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS


1999 - A încetat din viaţă muzicianul jamaican Joe Higgs, eminenţa cenuşie a muzicii reggae şi mentorul lui Bob Marley


2001 - Senatorii şi deputaţii au aprobat, cu 483 de voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă", participarea României în cadrul forţei internaţionale de asistenţă din Afganistan, solicitată Parlamentului de către preşedintele ţării

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici