Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 noiembrie

La data de 19 noiembrie 1912 se năştea omul de ştiinţă George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru de onoare al Academiei Române. A descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare. Din 1946 se stabileşte în SUA, obţinând în 1952 cetăţenia americană. A a fost preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Arta a Academiei Române (m. 8 octombrie 2008).

Urmărește
513 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 noiembrie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 noiembrie (Shutterstock)


1377 - Prima atestare a castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I d'Anjou, prin care braşovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea Bran cu "munca şi cheltuiala lor proprie".


1493 - Porto Rico (Puerto Rico - teritoriu în America Centrală insulară) a fost descoperit de către Cristofor Columb


1665 - A murit pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (n. 15 iunie 1594)


1711 - S-a născut savantul rus Mihail Lomonosov. A formulat legea conservării materiei şi a intuit-o pe cea a conservării energiei. Este creatorul odei, ca specie literară, în literatura rusă şi este considerat ca fiind unul dintre făuritorii limbii literare ruse ("Epistola despre regulile prozodiei ruse", "Retorica") (m. 15 aprilie 1765)


1812 - S-a născut Franz Adalbert Kuhn, lingvist si mitologist german (m. 5 mai 1881)


1828 - A încetat din viaţă compozitorul austriac Franz Schubert. A compus peste 600 de lieduri, organizate în ciclurile "Frumoasa morăriţă", "Călătorie de iarnă", "Cântecul lebedei". (n. 31 ianuarie 1797)


1831 - S-a născut James Garfield, om politic, preşedinte al SUA (1880-1881), al doilea preşedinte, după Abraham Lincoln, asasinat, la 19 septembrie 1881


1837 - S-a născut Aron Densuşianu, critic şi istoric literar, folclorist şi poet, membru al Societăţii Academice Române (lucrarea "Istoria limbei şi literaturei române", apărută în 1885, este considerată prima lucrare serios documentată, de acest gen, din cultura română) (m. 2 septembrie 1900)


1900 - S-a născut scriitoarea germană Anna Seghers (romanele "A şaptea cruce", "Traversarea") (m. 1983)


1917 - S-a născut Indira Gandhi, om politic, prim ministru al Indiei în perioada 1966-1977, 1980-1984 (m. 31 octombrie 1984)


1919 - A încetat din viaţă Alexandru Vlahuţă, scriitor si publicist, unul dintre teoreticienii sămănătorismului, membru de onoare post-mortem al Academiei Române (romanul "Dan", opera memorialistică "România pitorească") (n. 5 septembrie 1858)


1921 - S-a născut scriitorul Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat; deţinut politic între anii 1959-1964 şi implicat, alături de alţi intelectuali români în "procesul Noica-Pillat", ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu Dej (m. 6 decembrie 1975)


1923 - S-a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist; în 1948 a cerut azil politic în Franţa unde a colaborat la revistele publicate de diaspora românească şi la postul de radio "Europa liberă" (o parte din articole fiind reunite în volumul "Unde scurte" publicat la editura Humanitas) (m. aprilie 2008)


1929 - A fost creata Uniunea Internaţională a Teatrelor de Marionete


1946 - Afganistanul este admis în ONU


1946 - Islanda şi Suedia devin membre ale ONU


1946 - Primele alegeri parlamentare postbelice, declarate "libere şi nestingherite", au fost falsificate, cu acordul Moscovei, de guvernul Petru Groza, care a anunţat victoria Blocului Partidelor Democratice; rezultatele reale indicau succesul în alegeri al Partidul Naţional Ţărănesc (72-73%)


1979 - A fost inaugurată prima linie de metrou la Bucureşti, între Timpuri Noi şi Semănătoarea


1979 - La Congresul al XII-lea al PCR s-a produs un incident inedit: Constantin Pârvulescu, fondator al PCR, a protestat în plen împotriva cultului personalităţii creat în jurul familiei Ceauşescu (19-23)


1985 - La Geneva, s-au întâlnit pentru prima oară preşedintele american Ronald Reagan şi cel sovietic Mihail Gorbaciov


1996 - Statele Unite şi-au exercitat dreptul de veto împotriva realegerii secretarului-general al Naţiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali, pentru un al doilea mandat. Toţi ceilali 14 membri ai Consiliului de Securitate au votat în favoarea unei rezoluţii de susţinere a candidaturii acestuia la conducerea Adunării Generale a ONU


1998 - A încetat din viaţă regizorul Alan J. Pakula ("Toţi oamenii preşedintelui", "Sophie a ales") (n. 7 aprilie 1928)


2001 - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat victoria oficială în primele alegeri libere dupa războiul din fosta Iugoslavie a Ligii Democratice din Kosovo, LDK, şi a naţionalistului albanez moderat Ibrahim Rugova, care a obţinut 46,29 de procente în alegerile legislative


2002 - A încetat din viaţă prinţul Alexandre de Merode, membru al Comitetului Internaţional Olimpic din anul 1964. Alexandre de Merode a creat Comisia medicală a CIO în anul 1967, al cărei preşedinte a fost până la moartea sa. (n. 24 mai 1934)


2004 - A încetat din viaţă John Robert Vane, laureat al premiului Nobel pentru Medicină


2005 - Albert al II-lea este proclamat principe al Monaco

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici