"Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", de Svetlana Aleksievici, în curs de publicare la Humanitas

Au trecut două decenii de la căderea imperiului sovietic şi, încetul cu încetul, Rusia pare a face paşi înapoi spre vremea Războiului Rece. Noua generaţie de tineri ruşi, care nu împărtăşesc visurile de pace ale părinţilor lor, se hrăneşte cu iluzia apusei grandori, visează un alt imperiu atotputernic şi-l socoteşte pe Stalin vizionar, iar nu tiran. Aceasta e noua Rusie, cea pe care o zugrăveşte Svetlana Aleksievici în cea mai recentă carte a sa, "Timp second-hand. Sfârşitul omului roşu", publicată sau în curs de publicare în peste 25 de ţări, informează editura Humanitas.

Înarmată cu un magnetofon şi un pix, pornind înapoi pe firul timpului, autoarea urmăreşte cu o atenţie a detaliului ieşită din comun ultimii 20 de ani ai istoriei ruse, încercând să înţeleagă, cu ajutorul micilor istorii personale ale celor care au acceptat să-şi spună povestea, dimensiunea tragică a unei utopii. Lumea şi-a imaginat că toţi cetăţenii URSS-ului şi-au dorit o schimbare. Nimic mai fals. Într-o dimineaţă din 1991, ruşii s-au trezit într-o lume nouă şi stranie, în care nu ştiau cum să trăiască. Şi, brusc, libertatea a devenit o povară, uneori de neîndurat.

În paginile cărţii, Svetlana Aleksievici face să răsune vocile a sute de oameni cu destine ieşite din matcă: oameni buni şi răi, învinşi şi învingători, mame deportate împreună cu copiii lor, stalinişti fără urmă de remuşcare, susţinători ai perestroikăi uluiţi de vârtejul capitalist, entuziaşti care nu ştiu ce să facă cu libertatea dobândită şi cetăţeni încercând să reziste în faţa instaurării noii dictaturi.

"Eu nu-i întreb pe oameni despre socialism - mărturiseşte autoarea -, ci despre dragoste, despre gelozie, despre copilăria lor, despre bărâneţe. Despre muzică, dans, coafuri. Despre miile de detalii ale unei vieţi care nu mai este. Numai aşa poţi aşeza catastrofa într-un cadru familiar şi numai astfel poţi povesti ceva. Poţi înţelege ceva... Istoria nu este interesată decât de fapte, emoţiile rămân în plan secund. Nu se obişnuieşte să le laşi să intre în istorie. Eu, în schimb, privesc lumea cu ochi de scriitor, nu de istoric."

La sfârşitul lecturii rămâne o întrebare: dacă viaţa dinainte a ruşilor a purtat numele "socialism", cum se cheamă această nouă viaţă?

Scriitoarea şi jurnalista Svetlana Alexievich (Svetlana Aleksievici), din Belarus, a primit, joi, premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

Potrivit cotidianului Le Monde, atribuind premiul Nobel pentru literatură scriitoarei belaruse Svetlana Aleksievici, care era marea favorită la casele de pariuri, Academia Regală Suedeză a recompensat o autoare matură, pasionată de chestiunea realului. De la carte la carte, această scriitoare angajată politic, născută în Ucraina în 1948, a denunţat războiul, violenţa şi minciuna din care a fost "ţesută" istoria fostului imperiu sovietic. Prima femeie de limbă rusă care a primit premiul Nobel, Svetlana Aleksievici calcă astfel pe urmele celor trei scriitori de limbă rusă recompensaţi cu acest trofeu literar prestigios - Boris Pasternak (1958), Aleksandr Soljeniţîn (1970) şi Iosif Brodski (1987). De asemenea, ea este a 14-a femeie care câştigă premiul Nobel pentru literatură de la crearea acestei distincţii, în 1901.

Svetlana Aleksievici s-a născut pe 31 mai 1948, în oraşul Ivano-Frankivsk din Ucraina, dintr-un tată belarus şi o mamă ucraineană. După serviciul militar al tatălui, familia s-a mutat în Belarus, unde ambii părinţi au lucrat ca profesori. După ce şi-a terminat studiile, Svetlana Aleksievici s-a dedicat carierei de profesor şi jurnalismului. Între 1967 şi 1972, a studiat jurnalismul la Universitatea din Minsk.

Din cauza poziţiilor sale critice, a fost obligată, după ce a obţinut diploma universitară, să accepte un loc de muncă la un ziar de provincie, în Brest, un oraş aflat în apropiere de graniţa poloneză. Ulterior, a putut să revină în Minsk, unde şi-a găsit de lucru la cotidianul Sel'skaja Gazeta.

Practicând genuri literare diverse, Svetlana Aleksievici s-a inspirat din activitatea depusă de Sophie Fedorcenko (1888 - 1959), o infirmieră devenită cunoscută graţie jurnalului ei de front, ce a documentat dramele trăite de soldaţii ruşi în timpul Primului Război Mondial, dar şi din lucrările scriitorului belarus Ales Adamovici (1927 - 1994), autor al unor lucrări documentare despre război. Timp de mulţi ani, s-a documentat şi a strâns materiale pentru prima ei carte, "U vojny ne ženskoe lico" ("Războiul nu are chip de femeie", 1985), ce a avut la bază interviuri cu câteva sute de femei care au luptat în Al Doilea Război Mondial.

Volumul ei "Černobyl'skaja molitva" ("Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor"), apărut în 1997, are ca subiect central dezastrul nuclear de la Cerbobîl şi consecinţele sale.

Pe de altă parte, volumul "Sinkovîe malciki" ("Copii de zinc", 1990) tratează subiectul războiului din Afganistan dus de fosta URSS din 1979 până în 1989. O altă lucrare a ei, "Zacearovannîie smertiu" ("Fermecaţi de moarte", 1994) se bazează, ca şi alte volume ale sale, pe interviuri. Cel mai recent volum al scriitoarei belaruse, intitulat "Vremia second hand" ("Timpuri second-hand", 2013) face parte din seria "Vocile Utopiei", prin intermediul căreia scriitoarea Svetlana Aleksievici doreşte să facă o sinteză pertinentă a vieţii sub regimul sovietic. Metoda ei de lucru a constat, în cazul acestei cărţi, în realizarea unui colaj de voci umane care relatează o epocă istorică, pentru a-i aprofunda conştiinţa. Din aceeaşi serie literară face parte şi romanul "Poslenie svideteli" ("Ultimii martori", 1985).

Din cauza opiniilor sale disidente, Svetlana Aleksievici s-au autoexilat periodic, locuind în Italia, Franţa, Germania şi Suedia.

Scriitoarea belarusă este, de altfel, o disidentă susţinută de clubul PEN şi de Fundaţia Soros, precizează site-ul editurii Corint. Scriitoarea şi jurnalista belarusă a primit numeroase distincţii literare pentru romanul "Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor", carte apărută în 1997, interzisă şi în prezent în Belarus, dar şi pentru alte lucrări ale sale. A publicat şi alte cărţi care s-au bucurat de apreciere, fiind traduse în mai multe limbi străine - "U voinî nejenskoe liso" ("Războiul nu are chip de femeie"), "Sinkovîe malciki" ("Copii de zinc"), "Zacearovannîie smertiu" ("Fermecaţi de moarte"), "Poslenie svideteli", "Solo dlia detskogo golosa" ("Ultimii martori. Solo pentru o voce de copil"), "Vremia second hand" ("Timpuri second-hand").

Editura Corint a publicat în limba română cartea "Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor" în 2015. Romanul "Războiul nu are chip de femeie", de Svetlana Aleksievici, a apărut la editura Militară, în 1989.

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 i-a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat la momentul respectiv Comitetul Nobel.

Laureaţii Nobel de anul acesta vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 850.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie. Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.