TNB şi Bulandra, printre instituţiile care s-au alăturat campaniei UNITER "Artiştii pentru artişti"

Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis şi Teatrul Mic se numără printre instituţiile de profil care s-au alăturat demersului UNITER de a sprijini cauza artiştilor prin spectacole de caritate, prin intermediul campaniei "Artiştii pentru artişti".

Urmărește
184 afișări
Imaginea articolului TNB şi Bulandra, printre instituţiile care s-au alăturat campaniei UNITER "Artiştii pentru artişti"

TNB şi Bulandra, printre instituţiile care s-au alăturat campaniei UNITER "Artiştii pentru artişti"

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în câteva zile, instituţiile teatrale din Bucureşti şi din ţară vor juca spectacole din propriul repertoriu sub semnul campaniei naţionale "Artiştii pentru Artişti", cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie).

Mai multe teatre din Bucureşti s-au alăturat demersului UNITER, iar încasările de la spectacolele jucate de acestea vor fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală.

Astfel, Teatrul Naţional Bucureşti s-a alăturat campaniei cu spectacolul "Bârfe, zvonuri şi minciuni", de Neil Simon, în regia lui Ion Caramitru, care va fi montat pe 29 martie.

Teatrul Bulandra participă la campania "Artiştii pentru artişti", cu spectacolul "Artă" de Yasmina Reza, în regia Cristi Juncu.

Teatrul de Comedie ia parte la această campanie cu "Zăpezile de altădată" de Dumitru Solomon, regia Mircea Cornişteanu (pe 27 martie), iar Teatrul de revistă "Constantin Tănase", cu "Veselia nu-i în criză", un spectacol muzical - umoristic de Octavian Sava, Mihai Maximilian, Adrian Lustig, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru (pe 29 martie).

De asemenea, Teatrul Evreiesc de Stat va participa la campania UNITER cu "Jocul Regilor", de Pavel Kohout, regia Felix Alexa (27 martie), Teatrul Excelsior, cu "Frumoasa şi Bestia", după Charles Perrault, regia Ion Lucian şi Marius Nină (23 martie), Teatrul "Ion Creangă", cu "Războiul bucatelor" de Ioan Gârmacea, după Petre Ispirescu, regia Mihai Manolescu (27 martie), iar Teatrul Masca, cu "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, regia Mihai Mălaimare (23 martie).

Teatrul Metropolis participă la campanie cu "Lecţia de violoncel" de Mona Radu, regia Felix Alexa (pe 22 martie), Teatrul Mic, cu "Vulpone", după Ben Jonson, regia Vlad Cristache (27 martie), Teatrul Nottara, cu "Titanic vals" de Tudor Muşatescu, regia Dinu Cernescu (21 martie), Teatrul Odeon, cu "Un tramvai numit dorinţă" de Tennessee Williams, regia Dinu Cernescu (24 aprilie), iar Teatrul Ţăndărică participă cu "Croitoraşul cel viteaz", după Fraţii Grim, regia şi scenariul Daniel Stanciu (27 martie).

La aceste montări se adaugă spectacolul-eveniment produs de UNITER special pentru ediţia din acest an a campaniei, care este intitulat "Clipe de viaţă 2" şi care va fi prezentat pe 31 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti.

Spectacolul, care va avea o unică reprezentaţie, îi are în distribuţie pe: Dorin Andone, Alexandru Arşinel, Ilinca Dumitrescu, Felicia Filip, Marcel Iureş, Vasile Macovei, Medeea Marinescu, George Mihăiţă, Marin Moraru, Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare şi trupa Teatrului Masca, Horaţiu Mălăele, Adrian Naidin band, Ioan Gyuri Pascu, Margareta Pâslaru şi corul Allegretto, Tania Popa, Aurelian Octav Popa, Stela Popescu, Victor Rebengiuc, Paula Seling, Eusebiu Ştefănescu, Cătălin Târcolea. Amfitrionul evenimentului va fi Ion Caramitru.

Biletele pentru spectacolul-eveniment au fost puse în vânzare la Sala Radio, Teatrul Naţional Bucureşti, pe bilete.ro, precum şi în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi în magazinele Germanos.

Pe de altă parte, Televiziunea Română şi Casa de Producţie TVR sunt parteneri ai campaniei "Artiştii pentru Artişti", susţinând acest demers prin difuzarea la TVR 2 şi simultan la TVR HD a spectacolului "Şcoala nevestelor" de Moliere (regia Cristian Juncu). Spectacolul Teatrului Naţional Târgu-Mureş a fost filmat şi preluat de TVR şi este programat spre difuzare în data de 31 martie, la TVR 2, de la ora 19.30.

Totodată, campaniei "Artiştii pentru artişti" i s-au alăturat mai multe teatre din ţară, respectiv: Teatrul Municipal Baia Mare, cu "Emanciparea prinţului Hamlet" de Alina Mungiu Pippidi, regia Marius Oltean (27 martie), Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" Botoşani - "Greierele şi furnica", scenariul şi regia Marius Rogojinschi (30 martie), Teatrul "Maria Filotti" Brăila - "Bagheta magică" - spectacol de magie, scenariu şi regia Andrei Teaşcă (8 martie), Teatrul Arlechino Braşov - "Păcală în satul lui", regia Valentin Dobrescu (23 martie), Teatrul Maghiar de Stat Cluj - "Leda" de Miroslav Krleža, regia Robert Raponja (21 martie), Teatrul Naţional Cluj-Napoca - "Hamlet" de W. Shakespeare, regia Roberto Bacci (27 martie), Teatrul de Stat Constanţa - "Nunta lui Figaro" de P.A. Caron de Beaumarchais, un spectacol de Cristian Ioan (30 martie).

La campanie participă şi Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova, cu "O scrisoare piedută" de I.L.Caragiale, regia Mircea Cornişteanu (11 aprilie), Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi - "O noapte furtunoasă" de I. L. Caragiale, regia Andrei Narcis Grosu (15 martie), Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi - "Pană de automobil" de Friedrich Dürrenmatt, regia Irina Popescu Boieru (27 martie), Teatrul Municipal Miercurea Ciuc - "Nimic" de Janne Teller, regia Budaházi Attila (25 martie) şi "Revizorul" de N.V.Gogol, regia Parászka Miklós (26 martie), Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ - "O…ladă", creaţie colectivă după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (30 martie), Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti - "Miriam W" de Savyon Liebrecht, regia Radu Afrim (27 martie), Teatrul de Vest Reşiţa - "Ascuţitorul de cuţite" de Matei Mircioane, regia N. D. Vlădulescu (30 martie).

La campanie participă şi Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu - "Gustul mierii" de Shelagh Delaney, regia Veronica şi Cătălin Pătru (27 martie), Teatrul Naţional Târgu-Mureş/ Compania "Liviu Rebreanu" - "În carne vie" de Rajiv Joseph, regia Alina Nelega (27 martie), Teatrul Naţional Târgu-Mureş/ Compania "Tompa Miklòs" - "Moartea lui Tarelkin" de Aleksandr Suhovo-Kobîlin, regia Tufan Imamutdinov (27 martie), Teatrul German de Stat Timişoara - "Ţinuturile joase" de Herta Müller, regia Niky Wolcz (28 martie).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici