TVR1 nu va transmite duminică, în direct, tragerile Loto, urmare a declarării doliului naţional

TVR1 nu va transmite tragerile Loto în direct duminică, 1 noiembrie, începând cu ora 18.00, ca urmare a declarării a doliului naţional timp de trei zile, a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat, Loteria Română.

Urmărește
743 afișări
Imaginea articolului TVR1 nu va transmite duminică, în direct, tragerile Loto, urmare a declarării doliului naţional

TVR1 nu va transmite duminică, în direct, tragerile Loto, urmare a declarării doliului naţional

În comunicat se precizează că tragerile Loto care vor avea loc duminică, 1 noiembrie, începând cu ora 18.00, vor fi înregistrate şi vor putea fi vizionate, ulterior, pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, pe pagina de facebook a Loteriei Romane, precum si pe youtube.

Jucătorii şi reprezentanţii mass-media pot asista la tragerile Loto din 1 noiembrie. Înscrierile se fac la Biroul Comunicare al C.N. “Loteria Romana” S.A. la e-mail pr@loto.ro.

TVR1 va transmite în cadrul jurnalului de ştiri omologările tragerilor Loto din 1 noiembrie, rezultate care vor fi disponibile şi pe site-ul nostru www.loto.ro, la rubrica "Rezultate".

Loteria Română transmite, totodată, condoleanţe familiilor îndoliate şi însănătoşire grabnică celor aflaţi în suferinţă.

Posturile de radio şi televiziune şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în zilele de doliu naţional, în timp ce drapelul României va fi arborat în bernă în instituţii, dar şi de către cei care îl ţin arborat la domiciliu, a hotărât Guvernul. Hotărârea de Guvern adoptată sâmbătă privind declararea zilelor de 31 octombrie şi 1 şi 2 noiembrie drept zile de doliu naţional în România a fost publicată în Monitorul Oficial.

Doliul naţional a fost declarat în urma incendiului de vineri seară de la Clubul Colectiv în care şi-au pierdut viaţa 27 de oameni şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici