Twitter îşi manifestă interesul pentru a cumpăra TikTok

  • Twitter doreşte să achiziţioneze operaţiunile TikTok din Statele Unite.
  • Americanii trebuie să pună o ofertă bună pe masă pentru a lua faţa Microsoft.
  • Operaţiunile TikTok din Statele Unite trebuie cesionate în mai puţin de 45 de zile, potrivit termenului limită înaintat de Trump.
Urmărește
311 afișări
Imaginea articolului Twitter îşi manifestă interesul pentru a cumpăra TikTok

Sursă foto: Profimedia

Compania Twitter ar fi deschis discuţiile despre o eventuală achiziţie a opreaţiunilor în SUA ale TikTok, relatează Reuters, citând două surse din interiorul procesului de negociere. Experţii sunt sceptici că Twitter ar avea totuşi abilitatea financiară să cumpere gigantul chinezesc.
 
Este puţin probabil ca Twitter să poată negocia mai bine decât Microsoft şi să completeze tranzacţia în mai puţin de 45 de zile, termenul limită înaintat de Doland Trump către compania-mamă ByteDance pentru a vinde TikTok-ul în SUA.
 
Valoarea de piaţă a Twitter este de aproxiamtiv 30 de miliarde de dolari, aceeaşi sumă la care sunt evaluate şi activele TikTok ce urmează să fie cesionate, ceea ce înseamnă că este nevoie de o infuzie de capital pentru a putea suporta o tranzacţie de acest tip, mai spun sursele.
 
TikTok, ByteDance şi Twitter au refuzat să comenteze.
 
TikTok a intrat în atenţia autorităţilor americane după ce au exista temeri cu privire la problemele de securitate naţională, din cauza faptului că datele colectate de la utilizatorii americani ar putea fi folosite de guvernul de la Beijing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici