Un tablou al unui pictor român, vândut cu peste 140.000 de euro la o licitaţie - FOTO

Tabloul "Dr. Mengele 2", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată marţi, la Londra, de casa Sotheby's, informează un comunicat al casei Artmark remis MEDIAFAX.

Urmărește
4722 afișări
Imaginea articolului Un tablou al unui pictor român, vândut cu peste 140.000 de euro la o licitaţie - FOTO

Adrian Ghenie (Imagine: Facebook)

Adrian Ghenie s-a aflat astfel printre marile nume ale artei contemporane, alături de Francis Bacon, Jean-Michel Basquiat, Mark Rothko şi Gerhard Richter, acesta din urmă fiind cel mai bine vândut artist în viaţă.

"Dr. Mengele 2", opera artistului român, a fost adjudecată cu 140.747 de euro, o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti - 35.000-46.000 de euro.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Sotheby's, preţul-record obţinut de opera lui Adrian Ghenie la această licitaţie, dedicată celor mai valoroşi exponenţi ai artei recente, "subliniază o cerere tot mai mare de opere aparţinând generaţiei tinere". În condiţiile în care portofoliul de clienţi ai Sotheby's include cei mai importanţi colecţionari de artă contemporană ai lumii, premisele unei ascensiuni fulminante a artiştilor tineri care au intrat în circuitul casei de licitaţii sunt deja create.

În ultimii doi ani, Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă. Recordul anterior al tânărului artist Adrian Ghenie, în vârstă de 36 de ani, este tabloul "Studiu pentru bătaia cu plăcinte", adjudecat în luna aprilie 2012 cu suma de 52.764 de euro, la casa Tajan din Paris, într-o licitaţie caritabilă. În 2011, alte două opere ale lui Ghenie au fost tranzacţionate la marile case de licitaţii: "Gară în afara timpului", adjudecată pentru 14.578 de euro, la aceeaşi Sotheby's, respectiv "Piscină", operă tranzacţionată la casa Phillips de Pury din Londra pentru suma de 12.868 de euro.

Adrian Ghenie este reprezentat de galeriile Plan B (Cluj-Napoca/ Berlin), Tim Van Laere Gallery (Antwerp), Haunch of Venison (Londra), Mihai Nicodim Gallery (Los Angeles), Pace Gallery (New York). Lucrările artistului au fost expuse la Liverpool Biennale (2008), Prague Biennale (2009), Kunsthalle Budapest (2012), San Francisco Museum of Modern Art (2012), Palazzo Strozzi, Florenţa (2012), Museum of Contemporary Art, Denver (2012).

Adrian Ghenie s-a născut în 1977, la Baia Mare. A absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

"Şcoala de la Cluj", din care face parte Adrian Ghenie, a reprezentat un context propice interacţiunii cu o serie de alţi artişti apreciaţi în plan internaţional - Mircea Cantor, Mircea Suciu, Şerban Savu, Marius Berceas şi Ciprian Mureşan.

În ceea ce priveşte piaţa de profil din România, arta contemporană are toate premisele unui "boom" în viitorul apropiat. În ianuarie 2013, Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană organizată de Artmark a înregistrat o creştere de 20% faţă de evenimentul de gen anterior, din noiembrie 2012, care la rândul lui a depăşit cu 15% media licitaţiilor de profil organizate de Artmark în 2011 şi 2012.

Dintre artiştii contemporani tineri ai Şcolii de la Cluj prezenţi pe piaţa de artă din România se remarcă Şerban Savu (opera "Space, the final frontier 2" a fost adjudecată pentru 10.000 de euro, în 2012, la Artmark), Mircea Suciu (opera "Take a bow", adjudecată pentru 7.500 de euro la Artmark), Mircea Cantor (instalaţia fotografică "The landscape is changing", adjudecată cu suma de 6.800 de euro la Artmark) etc.

Săptămâna viitoare, Licitaţia de Mărţişor I - Pictură şi Sculptură organizată de Artmark pe 19 februarie, la Athenee Palace Hilton din Bucureşti, aduce în prim-plan o serie de opere semnate de artişti postmoderni şi contemporani, de la Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu la Constantin Piliuţă şi Ştefan Câlţia, dar şi Ion Biţan şi Dan Perjovschi etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici