- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (05.10.2013, 12:34)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valentin Jucan (CNA): Suspendarea licenţei audiovizuale este nedemocratică şi anticonstituţională
Valentin Jucan, membru al CNA, a declarat că Ordonanţa care prevede suspendarea licenţei televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă este "nedemocratică şi anticonstituţională", cerându-i, totodată, demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu,pentru că aprobă obstrucţionarea libertăţii presei.
Urmărește
243 afișări
Valentin Jucan (CNA): Suspendarea licenţei audiovizuale este nedemocratică şi anticonstituţională (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Referitor la noua formă a legii insolvenţei şi efectele ei în spaţiul audiovizual, ieri, 3 octombrie 2013, am afirmat că libertatea presei este limitată. Mai mult, am susţinut şi susţin că este o formă de reglementare nedemocratică şi anticonstituţională. În calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, nu voi accepta deconectarea presei de la libertăţile fundamentale, sub diverse pretexte de colectare de taxe la bugetul de stat", spune Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), într-un comunicat remis vineri seară agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Totodată, Valentin Jucan îi cere demisia Laurei Georgescu, preşedintele CNA, pentru lipsa de reacţie în legătură cu omiterea voită a dezbaterii publice pe acest subiect şi pentru că aprobă aceste forme de obstrucţionare discreţionară a libertăţii presei.
"Am citit azi, cu stupefacţie, declaraţiile preşedintelui C.N.A. Laura Georgescu. Într-o nouă demonstraţie strălucită de lipsă de informare, coerenţă şi minime cunoştinţe despre norme şi proceduri de aplicare ale acestora, declară faptul că «licenţa se suspendă automat la momentul la care radiodifuzorii solicită intrarea în insolvenţă şi încetează suspendarea în secunda în care ei au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic. Practic, perioada asta este făcută în avantajul radiodifuzorului ca să nu mai piardă bani şi ca să nu mai acumuleze datorii». În plus, domnia sa ne explică cum poate un act administrativ (în cazul nostru o licenţă) să fie suspendat. Pentru aceste declaraţii iresponsabile, pentru lipsa de reacţie în legătură cu omiterea voită a dezbaterii publice pe acest subiect, pentru «luciditatea» cu care aprobă aceste forme de obstrucţionare discreţionară a libertăţii presei, îi solicit, din nou, demisia din funcţia pe care o ocupă prin votul întregului Consiliu Naţional al Audiovizualului", spune Valentin Jucan.
Jucan consideră "inacceptabilă o astfel de abordare în momente în care presa poate fi «suspendată» de la a servi interesul publicului".
"Rolul C.N.A. este acela de a găsi metode de protejare şi sprijin a radiodifuzorilor, în concordanţă cu situaţia actuală a presei, şi nu de a rămâne pasiv", a mai spus Valentin Jucan.
Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial.
Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului".
De asemenea, Ordonanţa prevede că "în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului".
Adoptarea acestei Ordonanţe este justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.
Potrivit Ordonanţei, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea "unor planuri de reorganizare reală", ci, dimpotrivă, a furnizat "mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare".
Întrebat, vineri, în Prahova, despre Codul insolvenţei adoptat de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă, premierul Victor Ponta a răspuns: "Toată lumea trebuie să plătească măcar taxele curente, pentru că este vorba despre angajaţi".
Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a fost consultat de Guvern cu privire la articolul referitor la radiodifuzorii care intră în insolvenţă, după cum a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.
"Licenţa se suspendă automat la momentul la care radiodifuzorii (societăţile care deţin licenţe audiovizuale de televiziune, respectiv de radio, n.r.) solicită intrarea în insolvenţă şi încetează suspendarea în secunda în care ei au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic. Practic, perioada asta este făcută în avantajul radiodifuzorului ca să nu mai piardă bani şi ca să nu mai acumuleze datorii", a spus Laura Georgescu.
Ea a precizat că sunt două avantaje ale articolului referitor la audiovizual din OUG. "Primul că nu acumulezi amenzi, datorii, pierderi şi al doilea că scurtezi perioada până când ţi se confirmă planul de reorganizare de către judecătorul sindic şi reîncepi să produci bani", a spus preşedintele CNA.
Laura Georgescu a dat exemplul televiziunii OTV, a cărei licenţă a fost retrasă în acest an de către CNA. "Dacă ar fi fost în vigoare articolul acesta (din OUG, n.r.), noi nu am fi putut să retragem licenţa OTV", a spus Georgescu, precizând că OTV a intrat în insolvenţă în martie 2012, dar a continuat să acumuleze între timp amenzi de la CNA pe care nu le-a achitat. Neachitarea acestora a fost motivul pentru care CNA a retras licenţa OTV.
Totodată, Laura Georgescu a făcut referire şi la Realitatea TV, a cărei licenţă audiovizuală este deţinută de societatea Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, dar care are deja un plan de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic. "Realitatea TV nu este absolut deloc afectată de acest articol. Are un plan de reorganizare confirmat în iunie 2013", a spus Laura Georgescu.
Pe de altă parte, Laura Georgescu a spus că la CNA nu există o evidenţă a societăţilor care deţin licenţe audiovizuale şi care au declanşat procedura insolvenţei.
"Nu văd cum vom afla că o societate este în insolvenţă, decât dacă ei (reprezentanţii societăţii respective, n.r.) ne notifică. Asta mi se pare principala problemă. Cum identifici societatea care a intrat în insolvenţă? De asta cred că există acest articol, ca societăţile respective să aibă obligativitatea să te anunţe", a spus Georgescu, precizând că prevederile OUG se aplică de la momentul publicării în Monitorul Oficial. "Dar trebuie să vedem cum îi vom depista (pe radiodifuzorii aflaţi în insolvenţă, n.r.), dacă ei nu ne scriu. Nu ştiu care va fi mecanismul", a mai afirmat preşedintele CNA.
În ceea ce prevede termenul "suspendare" a licenţei audiovizuale, prevăzut în această Ordonanţă, dar care nu există în Legea audiovizuală, Laura Georgescu a spus: "Nu are importanţă că nu apare termenul «suspendare». Apare că licenţa este un act administrativ, în audiovizual, iar în Legea contenciosului administrativ 554/ 2004 apare explicit ce înseamnă suspendarea unui act administrativ. În secunda în care ai luat decizia de suspendare, radiodifuzorul opreşte emisia, dar nu pierde licenţa. De asta s-a folosit termenul «suspendare». Societatea rămâne deţinătoarea licenţei, dar nu difuzează până când nu îşi prezintă planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic".
Pe de altă parte, ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere condamnă decizia Guvernului de a adopta, "în totală lipsă de transparenţă", Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, ale cărei prevederi "pun în pericol libertatea presei şi dreptul la informare al publicului", potrivit celor două organizaţii.
Cele două organizaţii cer Parlamentului să respingă acest articol care "pune în pericol libertatea presei şi dreptul cetăţenilor la liberă informare" şi anunţă că se vor adresa Comisiei Europene în legătură cu "această gravă ameninţare la adresa libertăţii presei comisă de Guvernul României". În acest sens vor fi sesizaţi Comisarul pentru justiţie, drepuri fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding şi Comisarul pentru comunicaţii, conţinut şi tehnologie, Neelie Kroes, precizează ActiveWatch şi Reporteri fără Frontiere.
La rândul său, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) consideră că prevederile privind suspendarea licenţei audiovizuale din Codul insolvenţei sunt restrictive, aduc atingere libertăţii presei, instaurează un regim discriminatoriu şi crează premisele unor posibile abuzuri, potrivit unui comunicat.
Şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că PDL va adresa o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding în privinţa Codului insolvenţei, considerând că sunt articole ţintite în acest cod care urmăresc "subjugarea presei".
Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că efectele prevederilor legate de Codul insolvenţei vor fi discutate luni la nivelul USL. El a mai spus că "PNL nu va da nici cel mai mic concurs unei încercări de a îngrădi cumva libertatea presei". "Trebuie să spun că sunt convins că nici premierul nu intenţionează asta sau membrii Guvernului din celelalte partide", a susţinut Antonescu.
Citește pe alephnews.ro: SURSE: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe