VIDEO INTERVIU Dana Bunescu, despre premiul Ursul de Argint, decernat pentru montajul filmului "Ana, mon amour", regizat de Călin Netzer: Surpriza a fost foarte mare!

Filmul „Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, câştigătorul premiului Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, a fost proiectat vineri, în avanpremieră, la cinema Elvira Popescu din Bucureşti.

„Un film psihanalitic”, după cum spune însuşi regizorul Călin Peter Netzer, câştigătorul Ursului de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013, pentru „Poziţia copilului”. Totodată, actorii au dezvăluit că în decursul filmărilor au trebuit să participe la şedinţe de psihanaliză pentru a putea îmbrăca mai bine pielea personajelor, pentru a înţelege povestea co-dependenţei în cuplu, dar şi traumele Anei sau frustrările lui Toma.

Pornind de la romanul „Luminiţa, mon amour”, scris de Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour” se îndepărtează de la firul narativ al cărţii care are la bază întâmplări reale, pentru a spune poveştile aranjate într-un puzzle cinematografic, ale unor personaje care vorbesc despre experienţele regizorului Călin Netzer, după cum a recunoscut acesta în conferinţa de presă.

Titlul filmului, dar şi cel al cărţii, o parafrază a filmului celebru, „Hiroshima, mon amour”, regizat de Alain Resnais, exprimă atât candoare, dar şi ideea unei catastrofe, care în film se traduce prin eşecul relaţiei şi al căsniciei dintre cei doi protagonişti, dar şi proporţiile majore pe care le trăiesc atât Toma, cât şi Ana în priviţa gestionării propriilor lor traume şi trăiri emoţionale.

Cu un scenariu scris de trei autori (regizorul Călin Netzer, scriitorul Cezar Paul-Bădescu şi scenarista Iulia Lumânare), filmul se construieşte precum un puzzle, de aici şi meritele Danei Bunescu în montarea dificilă a multitudinii de secvenţe ale filmului, dar şi în editarea sunetului. Experienţele afective ale celor doi iubiţi, de la traumele Anei, la angoasele lui Toma (relaţia cu părinţii, sacrificiile pe care le face pentru Ana), se încadrează în ideea de flux al conştiinţei, pretându-se unei abordări regizorale psihanaliste.

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Este mai mult decât o poveste de dragoste, este disecţia unor momente dureroase din existenţa unui cuplu, dar şi din existenţa celor doi iubiţi, expusă pe canapeaua psihanalistului. Iubirea dintre Toma şi Ana, personalitatea Anei, evoluţia relaţiei dintre ei - este supusă unei analize minuţioase de Toma, aflat acum la maturitate, în încercarea de a scăpa de urmările unui divorţ dureros şi ale unei relaţii de co-dependenţă faţă de persoana iubită.

Actorii Diana Cavallioti (Ana) şi Mircea Postelnicu (Toma) reuşesc să refliefeze cu succes atât trăirile personajelor la nivel individual, cât şi din punct de vedere relaţional, de la conflictele dintre cei doi, la angoase, momente pline de candoare, pasiune, gelozie, depresie, la atacuri de panică etc.

„O poveste de dragoste despre dependenţă şi codependenţă într-o relaţie”, după descrierea regizorului Călin Peter Netzer, un film ce prezintă evoluţia unei iubiri, dar şi evoluţia celor două personaje principale, Toma şi Ana, filmul nu este facil de digerat pentru spectatorul care „rămâne ultimul analist” al poveştii şi relaţiei celor doi.

În privinţa montajului filmului„Ana, mon amour”, monteurul şi sunetistul Dana Bunescu povesteşte într-un scurt interviu pentru MEDIAFAX, cu ocazia proiecţiei pentru presă a lungmetrajului, că realizarea unui montaj este nu doar „construcţie”, ci şi „participare: „Călin m-a iniţiat în multe detalii ca să ştim cum să îmbnăm aceste elemente, pentru că nu a fost deloc simplu”.

Referitor la premiul neaşteptat pe care l-a primit la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, Dana Bunescu a declarat că nu plânge „absenţa notorietăţii sau a vizibilităţii”. Aceasta a vorbit într-un scurt interviu pentru MEDIAFAX despre seara de 17 februarie, când şi-a auzit strigat numele la Berlinală, în calitate de câştigătoare a Ursului de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului ”Ana, mon amour”.

Dana Bunescu a exprimat cu sinceritate că în ciuda distincţiei şi a notorietăţii care vine cu un astfel de premiu, va rămâne o persoană normală şi discretă: „Revin la condiţia mea de om din Titan care se salută cu vecinii fără să primească felicitări neapărat”.Nu în ultimul rând, aceasta a dezvăluit pentru MEDIAFAX care sunt următoarele proiecte la care lucrează.

Prezentăm mai jos interviul oferit de monteurul şi sunetistul Dana Bunescu:

Reporter: Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite, pentru montajul filmului ”Ana, mon amour”, a fost un premiu la care vă aşteptaţi?

Dana Bunescu: Nu mă aşteptam. În primul rând, nu ştiam de această categorie. Nu sunt foarte atentă la lista de premii. Ştiam că sunt premii pentru interpretare, regie, scenarui, în niciun caz la categoria...de fapt nu este o categorie, e vorba de o participare din câte am înţeles a tuturor membrilor, operatorilor, monteurilor, scenografilor, se alege unul şi iată că s-a întâmplat să fiu eu. M-a uimit această decizie şi nu mă aşteptam câtuşi de puţin la ea.

Rep.: Poate că membrii juriului au fost impresionaţi de faptul că prin ceea ce aţi realizat tehnic, calităţile artistice ale filmului au fost relevate.

D.B.: În primul rând, montajul nu este ceva tehnic, în afara faptului că se lucrează la un computer, este construcţie, participare. Mie mi-e greu să pun cuvântul „artistic” în orice frază, dar în orice caz nu este strict tehnic. Nici montajul, nici sunetul, nici imaginea. E adevărat că ne folosim de nişte echipamente şi asta ne face poate mai tehnici decât scenariştii care ţin un pix în mână.

Rep.: Cum v-aţi simţit când aţi auzit numele dvs şi aţi primit premiul când aţi urcat pe scena Festivalului de Film de la Berlin?

D.B.: Năucă. Mărturisesc că de la un punct încolo n-am mai simţit nimic pentru că n-am mai ştiut nimic. Surpriza a fost foarte mare. Nu sunt obişnuită şi nu vreau să mă obişnuiesc neapărat pentru că mi-e bine aşa cum sunt, aşa mai discretă şi cine mă ştie, mă ştie oricum. Nu duc lipsă şi nu plâng absenţa notorietăţii sau a vizibilităţii. Aşa că mi-era foarte bine cum îmi era înainte. Nu spun că acum este rău, Doamne fereşte. E fain, e un alt fel de a fi cu care încă învăţ să mă obişnuiesc, dar la un moment dat o să treacă şi acest fior, or să vină alte lucruri mult mai interesante. Revin la condiţia mea de om din Titan care se salută cu vecinii fără să primească felicitări neapărat.

Rep.: Ne-aţi putea dezvălui ce pregătiţi în viitor? Ce proiecte aveţi în derulare?

D.B.: Am pornite deja... Lucrez la trei filme deocamdată şi ce va veni în viitorul îndepărtat mi-e încă străin...Lucrul de care sunt cel mai ataşată în momentul ăsta e un documentar despre Nina Cassian pe care îl fac împreună cu Mona Nicoară. Ăsta e subiectul cel mai fierbinte pe care mi-l propun în momentul ăsta. Mai sunt şi altele, dar vorbesc despre ele când vine momentul.

Dana Bunescu a absolvit Academia de Teatru si Film “I. L. Caragiale” Bucuresti, sectia multimedia – montaj, sunet si grafica computerizata, dar şi Facultatea de Fizica, specializare Optotehnica si Tehnologii LASER, Universitatea Bucuresti.

Ea a semnat montajul şi/sau a lucrat ca designer de sunet la peste 31 de filme, printre care ”Moartea Domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, ”Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, de Andrei Ujică, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, „Aferim!” şi „Inimi cicatrizate”, de Radu Jude şi ”Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer.

De asemenea, Dana Bunescu a colaborat şi la documentare („Marele jaf comunist” de Alexandru Solomon, sau „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” de Andrei Ujică sunt doar câteva titluri.

Filmul „Ana, mon amour”, o producţie Parada Film, va putea fi văzut pe marile ecrane din România începând cu 3 martie. Directorul de imagine al filmului este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producatorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

Citeşte şi: Casa Albă a INTERZIS prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii media la o conferinţă de presă

Citeşte şi: Au fost desemnaţi CÂŞTIGĂTORII celei de-a 42-a ediţii a premiilor César

Citeşte şi: Un misterios roman-fluviu al lui Haruki Murakami apare în Japonia

Citeşte şi: Nominalizările la Premiile Gopo 2017