Vidra Productions lucrează la “ Combinaţii şi relaţii”. Compania de film produce o comedie, ce va surprinde situaţiile amuzante din lumea datingului modern

  • Pentru a treia oară în acest an, Vidra Productions intră pe platourile de filmare, de data aceasta cu “Combinaţii şi relaţii”, o comedie care abordează clişeele şi neînţelegerile tipice din era fast-dating-ului, scrisă de Letiţia Roşculeţ („Tati part-time”) şi Matei Dima .
  • . Într-o lume în care aplicaţiile de dating domină, filmul surprinde lupta dintre punctele de vedere opuse ale bărbaţilor şi femeilor, ilustrând în mod ilar cum aceste perspective pot provoca situaţii neaşteptate şi pline de umor. Lansarea este programată pentru iarna anului 2025.
Urmărește
228 afișări
Imaginea articolului Vidra Productions lucrează la “ Combinaţii şi relaţii”. Compania de film produce o comedie, ce va surprinde situaţiile amuzante din lumea datingului modern

Vidra Productions lucrează la “ Combinaţii şi relaţii”. Compania de film produce o comedie, ce va surprinde situaţiile amuzante din lumea datingului modern

Filmul urmăreşte povestea a trei prietene de 28 de ani, care îşi propun să găsească parteneri pentru a nu participa singure la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Pe drumul lor, acestea întâlnesc un bărbat cu viziuni tradiţionaliste (Matei Dima), transformând povestea într-o confruntare plină de provocări între feminism şi misoginie. Într-o lume în care un simplu comentariu online poate schimba destine, cele două tabere se luptă fără ca vreuna să iasă învingătoare.

În era întâlnirilor pe aplicaţii, am observat că cele mai aprinse discuţii se concentrează pe conflictul dintre bărbaţi şi femei, fiecare încercând să descifreze ce îşi doreşte celălalt. Mi s-a părut interesant să explorez ambele laturi ale acestei poveşti – atât din perspectiva bărbaţilor, cât şi a femeilor – pentru a oferi o imagine completă, cu speranţa că astfel vor înţelege mai bine unii pe alţii. Filmul 'Combinaţii şi relaţii' nu este o analiză serioasă, ci o comedie care surprinde cu umor şi sinceritate aspectele autentice ale întâlnirilor de astăzi, fără să ia partea nimănui.” Mărturiseşte Letiţia Roşculeţ, scenarist & regizor.

Din distribuţie fac parte talente noi pentru portofoliul Vidra Productions precum Irina Noapteş ( Anca), Mihaela Velicu ( Vicky), Anastasia Florea ( Lia), Daniel Nuţă ( Ştefan) şi Ştefan Iancu (Adi). Ca de obicei, castul va cuprinde şi câteva nume surpriză, pe placul publicului.

Am hotărât să facem o comedie mai de adulţi de data aceasta, care să surprindă ce se întâmplă în viaţa dating-ului din România şi în relaţiile de lungă durată. Sperăm ca cei care vin împreună la film să rămână împreună şi după ce văd filmul, pentru că am dat cam mult din casă, atât eu despre bărbaţi, cât şi Letiţia despre femei.” Spune Matei Dima producator creativ si actor .

După mai bine de un an de la ultimul rol principal, Matei Dima va face parte şi din distribuţia filmului, în rolul lui Max, un coach de masculinitate care îi învaţă pe bărbaţi să domine relaţiile şi să manipuleze femeile. Pentru acest rol Matei s-a pregătit intens şi a slăbit peste 30 de kilograme. Actorul mărturiseşte că filmul i-a oferit pretextul perfect să facă ceva ce de mult işi dorea:

Filmul ăsta a fost motivaţia de care aveam nevoie ca să fac această schimbare. Ştiam că, pentru a-l interpreta pe Max, aveam nevoie de un pachet complet: să arăt bine pe exterior, pentru că uneori asta influenţează cum te simţi pe interior; şi invers. Un coach de masculinitate nu putea să arate rău. Am făcut efortul ăsta atât pentru rol, cât şi pentru mine, din viaţa de zi cu zi.”

Combinaţii şi relaţii” va fi lansat în februarie 2025, fiind al 12-lea film din portofoliul Vidra Productions, compania care a redefinit cinematografia românească cu filme blockbuster de tip feel-good.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici