Ziarele tradiţionale vor dispărea până în 2040

Ziarele tradiţionale, pe hârtie, vor dispărea până în 2040 şi vor fi înlocuite de suporturi digitale, a preconizat Francis Gurry, director general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu sediul la Geneva.

Urmărește
339 afișări
Imaginea articolului Ziarele tradiţionale vor dispărea până în 2040

Ziarele tradiţionale vor dispărea până în 2040 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un interviu acordat cotidianului elveţian La Tribune, Gurry a declarat: "În câţiva ani, nu vor mai exista ziare tipărite aşa cum sunt cele pe care le ştim astăzi. Este o evoluţie. Nu este nici bine, nici rău. Există studii care anunţă că ele (ziarele tipărite, n.r.) vor dispărea până în 2040. În Statele Unite vor dispărea în 2017".

În opinia lui Gurry, este vorba de o evoluţie inevitabilă, dat fiind că, în Statele Unite ale Americii, se vând mai multe cărţi digitale decât pe hârtie, iar în oraşe se găsesc din ce în ce mai puţine librării.

Una dintre problemele legate de această evoluţie este plata jurnaliştilor, potrivit specialistului.

"Cum vor găsi editorii un venit pentru a-i plăti pe cei care scriu articolele", s-a întrebat Gurry, care susţine că trebuie să fie păstrat "sistemul drepturilor de autor ca mecanism de recompensare a autorilor. Fără asta, ei nu pot trăi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici