- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANAF verifică jurnaliştii, artiştii şi alţi contribuabili care nu au plătit TVA la bugetul de stat
ANAF a declanşat inspecţii fiscale la persoanele fizice care au avut în 2006-2010 venituri impozabile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală şi contracte de colaborare peste plafonul de scutire de la plata TVA prevăzut de legislaţia aplicabilă în perioada respectivă.
ANAF verifică jurnaliştii, artiştii şi alţi contribuabili care nu au plătit TVA la bugetul de stat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În urma analizei de risc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoane fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din contracte de colaborare şi din activităţi independente, care, deşi au depăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA şi pe cale de consecinţă nu au plătit taxa cuvenită la bugetul de stat.
Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analişti financiari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuni TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
Cum s-a produs accidentul din Maramureş în care trei poliţişti au fost răniţi
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate ştii de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
"Cu toate că suntem conştienţi de atacurile mediatice la care suntem şi vom fi expuşi în urma acestor inspecţii fiscale, verificările vor continua până la ultima persoană. Nimeni nu este mai presus de legea fiscală. Persoanele fizice care au obţinut aceste venituri şi au depăşit plafonul prevăzut în lege aveau obligaţia de a se înregistra ca plătitori de TVA la organele fiscale de care aparţin. Ar fi trebuit să-şi onoreze obligaţiile faţă de stat conform reglementărilor legale în vigoare", a declarat în comunicat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Pragul veniturilor anuale pentru care TVA devine obligatorie este de 35.000 de euro, la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data aderării României la UE, respectiv 3,3817 lei/euro.
Prevederea este inclusă în Codul Fiscal.
Blejnar a fost acuzat în ultima perioadă în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de foşti şi actuali angajaţi din Vamă că ar fi "regina" corupţiei din vămi. Şeful ANAF a respins acuzaţiile şi a susţinut că asupra sa are loc o presiune mediatică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO