ANALIZĂ: FMI ne dă verde pentru "determinare" şi cheltuieli mici, sperând că vom accelera reformele

Misiunea FMI şi CE mai bifează cu verde o evaluare a programului cu România, chiar dacă reformele rămân în urmă, mizând pe disciplina în reducerea aparatului bugetar, acţiune de altfel lăudabil, dar insuficientă, şi determinarea declarativă a guvernanţilor de a duce la bun sfârşit angajamentele.

Urmărește
468 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: FMI ne dă verde pentru "determinare" şi cheltuieli mici, sperând că vom accelera reformele

ANALIZĂ: FMI ne dă verde pentru "determinare" şi cheltuieli mici, sperând că vom accelera reformele

Încă de la începutul conferinţei de presă de la finalul misiunii de evaluare, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a anunţat că ţintele fiscale au fost atinse, chiar dacă veniturile nu au urcat aşa cum s-a estimat. El a notat în schimb eforturile Guvernului de a ţine la un nivel redus cheltuielile, în principal prin limitarea personalului angajat în sectorul public.

În ceea ce priveşte programul pentru 2012, oficialul FMI a clarificat că misiunea comună a acceptat propunerea părţii române de a bugeta un deficit mai mic decât se estima iniţial, care să permită o eventuală majorare la jumătatea anului în funcţie de evoluţiiile interne şi internaţionale, chiar dacă acest lucru duce la o estimare de creştere economică între 1,8% şi 2,3%.

Bugetul pentru anul viitor va fi construit pe o creştere "în jur de 2%" şi pe un de deficit calculat pe cash de 1,9 - 2,1% din PIB, pentru a se plasa sub 3% din PIB potrivit ESA (care cuprinde şi pierderile companiilor de stat).

Tot în prezentarea de deshidere, şeful misiunii FMI a afirmat că paşii în direcţia privatizării companiilor de stat şi a numirilor de manageri privaţi au fost timizi, dar spune că a văzut "determinare" în această direcţie din partea autorităţilor române, în special a miniştrilor implicaţi.

Mai târziu, Franks a dezvăluit indirect, dacă mai era nevoie, că preşedintele Traian Băsescu este adevăratul partener de dialog, cel care ia deciziile finale din partea autorităţilor române.

Întrebat cum au fost trecute viitoarele complexe energetice pe lista companiilor unde statul va vinde pachetul majoritar atât timp cât ministrul Economiei, Ion Ariton, a susţinut contrariul, Franks a răspuns că a avut o discuţie pe această temă cu preşedintele ţării, iar Traian Băsescu a acceptat propunerea.

În rest, reprezentantul FMI şi-a construit discursul pe un limbaj mult mai accesibil clasei politice de la Bucureşti, explicând că fără privatizare şi manageri privaţi vom avea în continuare "băieţi deştepţi", expresie atât de îndrăgită de preşedintele Băsescu şi membrii Cabinetului Boc, acei "băieţi deştepţi" care vor face profit pe spatele angajaţiilor din companiile de stat şi al populaţiei.

Iar când vine vorba despre angajaţii din companiile de stat, Franks nu se fereşte să spună că este posibil, pentru a elimina pierderile, ca în unele situaţii ar putea fi operate disponibilizări, în funcţie de măsurile de restructurare necesare în ficare caz în parte.

Deşi a apelat din nou la "dictonul" instituţiei pe care o reprezintă: "FMI nu comenteză direct corupţia dintr-o ţară, pentru că alte instituţii se ocupă de aceste aspecte", pentru a-şi scuza lipsa de francheţe, Franks a renunţat la discreţia totală afişată pe acest subiect, arătând că măsurile propuse autorităţilor vor avea o importanţă determinantă în scăderea corupţiei.

La această categorie au fost enumerate de oficialul FMI aproape numai nerealizări, precum transparentizarea contractele de electricitate, simplificarea taxelor şi impozitelor, simplificarea procesului de autorizare şi a modului de obţinere a avizelor, creşterea transaprenţei cheltuielilor publice, inclusiv a bugetelor companiilor de stat.

"Cu cât e mai complicat să plăteşti un impozit sau să obţii o autorizaţie, cu atât sunt mai multe oportunităţi pentru corupţie", a spus Franks.

El a rătat că în aceste direcţii lucrează în cadrul acordului atât Banca Mondială, cât şi Comisia Europeană

Franks a strecurat, răspunzând unei întrebări, că FMI şi CE vor menţine presiunea pe ANAF pentru creşterea colectării, menţionând că nu s-au văzut încă îmbunătăţiri ale nivelului de încasare, aşa cum se aşteptau.

El a avut grijă să transmită şi mesaje menite să-i asigure în continuare colaborarea Guvernului, aşa poticnită cum transpare, precizând că nu se pune problema unor tăieri de salarii şi pensii în 2012, de altfel an electoral, şi nici a unor disponibilizări masive din sectorul public, Guvernul continuând politica actuală, de plecări naturale din sistem.

Oficialul FMI a fos primul oficial care a oferit şi cifre privind noile prognoze de PIB nominal, arătând că pentru acest an estimarea este de 548 de miliarde lei, în timp ce pentru anul viitor proiecţia indică un nivel de 575 de miliarde lei.

Cele mai recente cifre publicate de Comisia Naţională de Prognoză indicau un nivel de 542 de miliarde lei pentru acest an şi 590 de miliarde lei anul viitor.

(Material de Ovidiu Tempea, tovidiu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici