- Home
- Economic
- BERLIN, (04.06.2012, 13:06)
- Vlad Popescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: Impasul politic din zona euro continuă să împingă în jos bursele şi moneda euro
Divergenţele dintre liderii europeni privind strategia de soluţionare a crizei datoriilor de stat au continuat să împingă în jos bursele şi moneda euro în şedinţa de luni, după scăderi puternice peste noapte pe pieţele asiatice.
Urmărește
524 afișări
Impasul politic din zona euro continuă să împingă în jos bursele şi moneda euro (Imagine: Shutterstock)
Protagoniştii sfârşitului de săptămână au fost cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy şi ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, ale căror declaraţii subliniază atât dificultăţile de ordin politic care împiedică statele din zona euro să stabilească un plan anticriză decisiv, cât şi izolarea liderului german în dezbaterea ideologică privind cea mai bună abordare a problemelor economice şi financiare cu care se confruntă blocul monetar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Rezultatele din șapte state swing vor decide Președintele SUA. Republicanii susțin că Trump va lua Pennsylvania, care are cele mai multe voturi electorale
-
Netanyahu plănuieşte să-i concedieze şi pe şefii IDF şi Shin Bet - surse
-
Noul ministru al Apărării din Israel are origini româneşti. Cine este Israel Katz
-
Protestatarii încep să se adune la Ierusalim şi Tel Aviv după ce Gallant a fost demis
Rajoy a afirmat, sâmbătă, că liderii europeni ar trebui să cosolideze măsurile şi mecanismele de sprijinire a băncilor din zona euro, potrivit Bloomberg.
Declaraţia liderului de la Madrid se adaugă presiunilor asupra Germaniei de a accepta idei noi pentru rezolvarea crizei din zona euro, dincolo de măsurile de austeritate care au contribuit la revenirea economiei europene în pragul recesiunii.
Într-o adresare separată, Merkel a afirmat, în aceeaşi zi, că nu va accepta sub nicio formă ideea unor obligaţiuni comune la nivelul zonei euro, garantate de Germania.
Moscovici, ministrul de Finanţe al Franţei, a declarat duminică la postul de radio RTL că băncile-problemă din zona euro ar trebui sprijinite prin Mecanismul European de Stabilitate - fondul permanent de urgenţă al blocului monetar - şi nu prin guvernele naţionale.
"Trebuie să ne orientăm spre o uniune bancară", a afirmat oficialul francez.
Săptămâna trecută, un oficial apropiat Angelei Merkel a afirmat că orice solicitare de ajutor destinat băncilor trebuie să vină din partea guvernelor, care trebuie să-şi asume poziţia de garantori.
Merkel şi ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, i-au cerut lui Rajoy să accepte un program de finanţare externă, potrivit revistei Der Spiegel, care nu a precizat sursa informaţiilor.
Potrivit unor surse europene citate de El Pais, UE exercită de asemenea presiuni asupra Spaniei să accepte un împrumut internaţional.
Reprezentanţii guvenelor de la Berlin şi Madrid au refuzat să comenteze informaţiile.
Între timp, pieţele se pregătesc pentru deteriorarea crizei bancare din Spania şi pentru eventuala ieşire a Greciei din zona euro, care va fi decisă probabil de alegerile generale din 17 iunie.
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut în prima parte a şedinţei de luni cu 0,4%, iar moneda euro era în scădere cu 0,1% faţă de dolari, la 1,2418 dolari, aproape de minimul ultimilor doi ani.
Pieţele asiatice au înregistrat de asemenea corecţii în prima şedinţă a acestei săptămâni. Indicele Hang Seng al bursei de la Hong Kong a pierdut luni 2,3%.
Indicele general Topix al bursei de la Tokyo este la cel mai scăzut nivel din 1983, după datele dezamăgitoare privind piaţa forţei de muncă din SUA şi sectorul serviciilor din China, care au antrenat îngrijorarea investitorilor faţă de perspectivele de creştere economică.
Totodată, Ciprul pare că se apropie rapid de un acord de finanţare externă, dacă nu se va reuşi recapitalizarea Cyprus Popular Bank, a declarat duminică Panicos Demetriades, membru în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene.
Dobânda obligaţiunilor Germaniei cu maturitatea la doi ani a coborât sub zero pentru prima dată săptămâna trecută, investitorii preferând siguranţa titlurilor germane în defavoarea perspectivelor de profit. Randamentul obligaţiunilor Spaniei cu scadenţa la zece ani a depăşit 6,5%, apropiindu-se de pragul critic de 7% la care Grecia, Portugalia şi Irlanda au cerut finanţare externă.
Încercând să restaureze încrederea în sistemul bancar spaniol, Mariano Rajoy a cerut statelor din zona euro să cedeze suveranitate către o autoritate fiscală europeană şi s-a poziţionat în sprijinul apelurilor lansate de Comisia Europeană privind o "uniune bancară", care ar presupune o autoritate centrală de reglementare şi un fond european de garantare a depozitelor.
Vicepreşedintele Bundesbank Sabine Lautenschlaeger a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că o astfel de uniune, care să cuprindă un fond central de "bailout" şi unul de garantare a depozitelor, ar putea fi viabilă "numai la capătul unui lung drum".
Riscurile bancare "la comun" presupuse de un fond european supranaţional "nu poate fi un succes decât într-o uniune fiscală cu controale centrale şi drepturi de intervenţie", a afirmat oficialul german.
Opoziţia cancelarului Merkel faţă de finanţarea în comun a statelor din zona euro a fost atacată duminică de premierul italian Mario Monti, care a declarat pentru ziarul grec To Vima că obligaţiunile comune la nivelul blocului monetar vor apărea în final, într-o formă sau alta.
Monti va găzdui pe 22 iunie, la Roma, o întâlnire la care vor participa Merkel, Rajoy şi preşedintele francez Francois Hollande, pentru discuţii de pregătire înaintea summit-ului UE de la sfârşitul acestei luni.
Citește pe alephnews.ro: Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
Citește pe www.zf.ro: Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Citește pe www.zf.ro: Firma din România care face bani din ce aruncă românii la coş a deschis cea mai modernă fabrică din UE
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Se adună nori de criză. Un uriaş magazin din China, pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a vrut să îl umple ochi cu haine, genţi şi pantofi de milioane de euro, acum stă gol şi abandonat. Să fie acesta primul semn că şi în buzunarele bogaţilor a început să bată vântul?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Ce s-a descoperit la autopsia femeii care a murit în fața spitalului din Slatina. Rudele acuză medicii de malpraxis
CANCAN.RO
Aparatul de bucătărie pe care OBLIGATORIU trebuie să îl deconectați peste noapte pentru a evita un incendiu
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:39
Netanyahu plănuieşte să-i concedieze şi pe şefii IDF şi Shin Bet - surse
-
astăzi, 21:33
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 986. Guvernatorul unei regiuni cheie din Rusia a demisionat / Zelenski: 11.000 de soldaţi nord-coreeeni se află deja în regiunea rusă Kursk / Serviciile secrete britanice: Regiunea Doneţk rămâne o prioritate pentru forţele ruse