- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (19.01.2022, 11:30)
- Cosmin Pirv
Analiză: Piaţa închirierilor de birouri îşi revine
Piaţa închirierilor de birouri îşi revine, dar vor mai trece câţiva ani până să atingă nivelul din perioada pre-pandemică, arată o analiză realizată de Colliers.
Urmărește
248 afișări
Analiză: Piaţa închirierilor de birouri îşi revine
Potrivit unui comunicat al companiei, cererea totală pentru spaţii de birouri moderne a crescut cu 23% în 2021, până la 263.000 de metri pătraţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi timp, cererea nouă a fost de 104.000 de metri pătraţi, în creştere cu 47% faţă de perioada similară din 2020.
Consultanţii companiei notează că trimestrul patru din 2021 a fost primul cu adevărat normal din ultimii doi ani şi spun că semnalele privind cererea viitoare oferă încrederea că revenirea pe piaţa de birouri poate începe cu adevărat din 2022, chiar dacă va mai fi nevoie de câţiva ani până se va atinge un nivel comparativ cu perioada pre-pandemică.
„Dacă ne raportăm la anii precedenţi, 2021 rămâne un an relativ slab, dar a doua jumătate a anului a oferit semnale încurajatoare atât din zona companiilor, cât şi a contractelor semnate. Astfel, cererea nouă din trimestrul patru a fost în linie cu media trimestrială înregistrată din 2015 până în prezent. Valoarea totală a tranzacţiilor finalizate de închiriere de birouri mediate de Colliers în 2021 depăşeşte 43.000 de metri pătraţi, în creştere evidentă faţă de 2020. E important de subliniat şi că în metodologia de calcul nu au fost incluse suprafeţe returnate către proprietari sau alte tranzacţii în curs de finalizare”, precizează George Didoiu, Director Tenant Services Office 360 la Colliers.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Consultanţii atrag atenţia că managerii încă explorează noul sistem de lucru post-pandemic, mixul dintre birou şi munca la distanţă fiind decis de fiecare companie în parte. Aceştia abordează nevoile imobiliare cu precauţie, iar pentru unii modelul de lucru hibrid generează noi provocări legate de organizarea mediului de lucru în viitor. Dar, în general, există câţiva factori pozitivi care sugerează că revenirea pieţei ar trebui să fie ceva mai scurtă de această dată, printre care faptul că piaţa de birouri din Bucureşti este sensibil mai matură decât acum un deceniu şi beneficiază de o prezentă sporită a marilor companii internaţionale. Altfel, companiile de IT&C şi cele din zona de servicii rămân dominante pe piaţa de leasing din Bucureşti.
„Tot mai multe din conversaţiile pe care le avem în ultima vreme cu cei din conducerea marilor companii sunt legate de productivitate şi conexiunea socială a angajaţilor şi cum se poate crea un mediu de lucru care să susţină aceste principii. Devine evident că munca de acasă pe perioade extinse implică şi aspecte negative, mai ales pe termen lung. Au reapărut cereri din partea companiilor internaţionale mari care au anunţat că vor să-şi deschidă birouri aici, în timp ce multe din firmele existente încep să-şi reia extinderea, iar această cerere nouă ar trebui să compenseze eventuala reducere survenită din adoptarea unui model de lucru hibrid. Sigur, au fost şi companii care şi-au redus suprafaţa sau au încercat să-şi subînchirieze spaţiul, oferind pachete foarte atractive celor interesaţi”, completează George Didoiu.
Stocul de spaţii moderne de birouri din Bucureşti a ajuns la 3,2 milioane metri pătraţi, după ce în 2021 au fost livraţi 250.000 de metri pătraţi. Consultanţii consideră că oferta redusă de birouri moderne din Bucureşti pe cap de locuitor, de doar aproximativ 1.300 metri de pătraţi de spaţii de birouri la mia de locuitori, este un factor izolator pe termen lung şi se aşteaptă mai degrabă ca stocul modern de birouri să înceapă din nou să crească în câţiva ani. Pentru comparaţie, Varşovia are aproximativ 2.000 de metri pătraţi de birouri la mia de locuitori, iar Amsterdam - 1.800 de metri pătraţi de birouri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe