ANCOM va testa într-un laborator nivelul radiaţiilor emise de telefoanele mobile

Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) va testa într-un laborator, care a fost deschis luni la Prejmer (judeţul Braşov), dacă radiaţiile telefoanelor mobile şi ale altor aparate vândute în România respectă normele UE în privinţa protecţiei sănătăţii şi siguranţei utilizatorului.

Urmărește
318 afișări
Imaginea articolului ANCOM va testa într-un laborator nivelul radiaţiilor emise de telefoanele mobile

ANCOM va testa într-un laborator nivelul radiaţiilor emise de telefoanele mobile (Imagine: Publimedia/Sutterstock)

"Laboratorul ANCOM este dotat cu tehnologie de ultimă generaţie şi dispune de camere ecranate şi o cameră semianecoică performantă în care vor fi realizate măsurări ale emisiilor electromagnetice produse de aparatele electrice şi electronice pe care le folosim zilnic şi teste de imunitate privind funcţionarea acestora în diferite condiţii. Un astfel de laborator este un mijloc absolut necesar pentru verificarea conformităţii tehnice a acestor aparate şi era timpul ca specialiştii ANCOM să poată realiza propriile măsurători", a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, la conferinţa dedicată punerii în funcţiune a laboratorului pentru încercări de compatibilitate electromagnetică.

Prin intermediul laboratorului, ANCOM va verifica direct dacă produsele aflate la vânzare sau în uz respectă dispoziţiile directivelor europene în vigoare în ceea ce priveşte compatibilitatea electromagnetică, protecţia sănătăţii şi siguranţa utilizatorului şi a oricărei alte persoane.

Aceste măsurări se vor face conform planului anual de control al ANCOM sau ca urmare a unor plângeri sau sesizări ale furnizorilor de servicii şi reţele de comunicaţii, laboratorul ANCOM fiind proiectat exclusiv pentru măsurările necesare activităţii de control al pieţei. Laboratorul nu va fi utilizat pentru măsurări la cerere.

Laboratorul a fost construit de un consorţiu format din Comtest Voluntari şi Thermo Fix Braşov, contractul fiind atribuit la începutul anului 2013.

Contractul s-a ridicat la 18,1 milioane de lei (TVA inclusă) şi a presupus proiectarea, construcţia, furnizarea, instalarea şi integrarea echipamentelor specifice, precum şi instruirea personalului ANCOM care va deservi laboratorul.

Finanţarea proiectului a fost realizată din veniturile proprii ale ANCOM.

Laboratorul va permite verificarea echipamentelor radio din punct de vedere al utilizării eficiente a spectrului de frecvenţe radio, astfel încât acestea să nu cauzeze interferenţe prejudiciabile care să împiedice buna utilizare a spectrului de către deţinătorii de licenţe sau utilizatorii finali.

Laboratorul ANCOM va fi acreditat exclusiv pentru măsurătorile necesare activităţii de control al pieţei de comunicaţii şi va acoperi o gamă largă de teste, precum testări ale surselor de alimentare, ale compatibilităţii electromagnetice privite din punctul de vedere al emisiilor şi imunităţii, testări ale imunităţii la descărcări electrostatice, ale impulsurilor electromagnetice de telecomunicaţii, testări ale echipamentelor de telecomunicaţii în operare, măsurări prin intermediul liniei TEM (transversal electromagnetic) sau măsurări ale indicelui SAR pentru telefoanele mobile.

SAR (Specific Absorption Rate) arată masura în care energia degajată de undele radio, numite popular radiaţii, este absorbită de corpul uman expus câmpului electromagnetic emanat de telefonul mobil.

SAR poate fi exprimată atât ca o valoare medie pe ansamblul întregului corp, cât şi pe o anumită porţiune a corpului.

Intrarea pe piaţa europeană a produselor electrice şi electronice este liberă şi nu este necesară obţinerea unei certificări sau omologări anterior introducerii pe piaţă.

Producătorul are însă obligaţia de a verifica conformitatea produselor în cadrul unor laboratoare acreditate şi de a pune la dispoziţia autorităţilor din ţările europene în care îşi distribuie produsele suficiente dovezi că acestea respectă cerinţele esenţiale prevăzute în legislaţie.

În România, conformitatea acestor produse cu Directiva Compatibilitate Electromagnetică şi cu Directiva R&TTE (Radio and Telecommunications Terminal Equipment) este supravegheată de ANCOM prin verificarea documentelor care le însoţesc: declaraţia de conformitate, marcajul CE şi rapoartele de încercări privind îndeplinirea cerinţelor esenţiale prevăzute de reglementările în vigoare (referitoare la compatibilitatea electromagnetică, protecţia sănătăţii şi siguranţei utilizatorului şi a oricărei alte persoane, precum şi la utilizarea eficientă a spectrului în cazul echipamentelor radio).

Atunci când, în urma verificărilor administrative, pentru unele produse există prezumţia de neconformitate, se verifică dacă produsul este conform cu cerinţele esenţiale prin măsurări în laborator. Dacă echipamentele verificate nu sunt conforme, ANCOM cere producătorului sau importatorului aducerea produsului în stare de conformitate sau retragerea de pe piaţă. ANCOM poate, de asemenea, aplica amenzi contravenţionale.

Primul laborator din România pentru măsurarea indicelui SAR a fost deschis la Craiova în 2009, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici